Ministrul Sănătății a anunțat că spitalele vor fi reclasificate, fără a închide unitățile existente.
Sâmbătă, Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii, a efectuat o vizită pe şantierul Centrului de Arşi din Timişoara, unde a anunțat că urmează un proces de reclasificare a spitalelor. Acest lucru presupune reorganizarea serviciilor medicale în funcție de ce poate oferi fiecare unitate pacienţilor, dar schimbarea nu va duce la închiderea spitalelor.
„Nu toate spitalele trebuie să ofere toate tipurile de servicii. Cu această gândire sovietică am ajuns acum în situaţia în care să avem foarte multe unităţi sanitare care nu îşi pot acoperi gărzile, care nu au toate specialităţile, care nu oferă de fapt servicii pacienţilor şi acesta este un motiv discutat de ani de zile de nemulţumire din partea pacienţilor. Practic, noi nu am reuşit în ultimii zece ani, în anumite zone, să creştem accesul oamenilor la servicii de sănătate”, a transmis Alexandru Rogobete.
Ministrul a precizat că spitalele publice din România sunt împărțite în opt categorii, fiecare având propriul sistem de tarifare și propriile reguli. Potrivit acestuia, sistemul este prea complicat și greu de înțeles, iar scopul reformei este simplificarea lui.
„Nimeni nu mai înţelege nimic din ce se întâmplă acolo. Ideea de bază este una simplă, de a simplifica lucrurile cât se poate de mult. Vom avea spitale de importanţă strategică, adică acele spitale care au infrastructura necesară pentru a putea răspunde unei catastrofe, de exemplu, pentru a putea extinde capacitatea ATI, capacitatea blocului operator, capacitatea de intervenţie în caz că ne întâlnim cu victime multiple. Sunt acele spitale care pot oferi toate tipurile de servicii medicale de urgenţă”, a spus ministrul Sănătății.
VEZI ȘI: De ce e Schengenul militar o miză esențială pentru România
Alexandru Rogobete a precizat că procesul de reclasificare nu va conduce la închiderea spitalelor.
„Reclasificarea spitalelor înseamnă că din opt categorii de spitale vom avea doar patru, iar toate vor fi reclasificate, remonitorizate şi încadrate acolo unde le este locul în funcţie de infrastructură, capacitatea de a oferi servicii şi, foarte important, dorinţa lor de a-şi dezvolta zona de ambulatoriu de specialitate, care este absolut necesară”, a mai spus Alexandru Rogobete.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News