Ministrul Justiţiei Stelian Ion afirmă că unul dintre motivele pentru care a fost revocat de premierul Florin Cîţu ar fi numirea procurorilor şefi ale DNA, DIICOT şi Parchetul General. De ce este, însă, interesat Stelian Ion să îi numească el pe aceştia?
Ministrul Stelian Ion afirmă că printre motivele revocării sale se află şi numirea procurorilor şefi ai unor instituţii cheie, dar şi că nu a putut aviza proiectul Anghel Saligny, pentru că acesta nu era în original şi avea probleme de legalitate, astfel. Întrebarea care se naşte, însă, dacă afacerea "apartamentul", prin care Stelian Ion a primit o garsonieră ANL de la primăria Constanţa, unde mama sa era angajată, are sau nu probleme de legalitate, aşa cum s-a scris în presă anul trecut.
VEZI Stelian Ion, semnale pentru funcțiile cheie de la DNA și DIICOT
DC NEWS a solicitat lămuriri în acest sens de la primăria Constanţa, care însă a transmis că nu poate oferi un răspuns. Am redirecţionat solicitarea, astfel, către RAEDPP Constanţa (Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public si Privat), şi am cerut să ştim, pe procedură, cum a primit Stelian Ion acel apartament. Instituţia a oferit, însă, un non-răspuns, în care situaţia este îngropată. Din răspuns, în care se vorbeşte despre 2020, deşi dosarul este din 2006, se înţelege că totul este secret.
Iată răspunsul primit:
"În urma solicitării dumneavoastră, formulată în temeiul legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, înregistrată la Primăria Muncipiului Constanța cu nr. 166475/20.08.2021 și redirecționată la RAEDPP Constanța cu nr. 12367/23.08.2021, vă comunicăm următoarele:
În cadrul Regiei a fost dispusă o misiune de audit ad – hoc cu tema „Analiza documentației privind închirierea și înstrăinarea locuințelor de tip ANL către angajați/foși angajați ai RAEDPP Constanța, soț/soție și rudele angajaților/foștilor angajați ai RAEDPP Constanța până la gradul al III-lea, inclusiv”, derulată în perioada 09.02.2021 – 07.07.2021. Raportul misiunii de audit, împreună cu constatările și recomandările auditorului public intern au fost comunicate organelor competente.
Totodată, vă comunicăm faptul că misiunea mai sus menționată nu a vizat analiza documentației dosarului domnului Stelian Ion, deoarece, în perioada 20.08.2020 – 28.08.2020, structura de audit din cadrul Primăriei Municipiului Constanța a derulat o misiune ad -hoc în acest sens, intitulată „Analizarea aspectelor semnalate în petiția doamnei Mostoc Mirvana Diana, înregistrată la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației cu nr. 992/27.07.2020”.
Prin urmare, RAEDPP Constanța nu este în măsură să furnizeze informațiile solicitate", se arată în răspuns.
Cu toate astea, adevărata bombă nu e legată de acel dosar din 2006, care s-a prescris oricum, dat fiind că au trecut 15 ani. În 2015, Stelian Ion a reușit să dea o garsonieră de la Poarta 6 a portului și să obțină una pe Faleza Nord, cea mai scumpă zonă imobiliară a Constanței, conform România TV. Pe aceasta din urmă a şi cumpărat-o în septembrie 2016, deci a şi obţinut un beneficiu.
Astfel, acest dosar nu s-a prescris, pentru că nu au trecut 10 ani de la acest schimb extrem de profitabil. Odată cu numirea în funcţie a unor procurori de către altă persoană decât Stelian Ion, aceste dosare pot fi cercetate în orice clipă. Momentan, nu ştie nimeni ce este în ele, pentru că sunt ţinute la secret de către primărie şi de către Administraţia de Locuinţe. Odată înlăturat Stelian Ion din Guvern şi în contextul în care primarul Constanţei este liberalul Vergil Chiţac, procurorii ar putea să nu se mai teamă de Stelian Ion ca ministru al Justiţiei şi să solicite acest dosar la care presa nu are acces.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu