”Putem ajunge mai rău ca Grecia”. Este mesajul din BNR care anunță un an 2026 cu multe măsuri dure pentru români.
”Ar trebui să ne uităm, în primul rând, despre ce servicii publice vorbim și care este nevoia cetățeanului român de a primi servicii publice și, de aici, ar trebui plecat cu o dimensionare, sigur, și-n baza veniturilor de la bugetul de stat - hai să spunem mai simplu: în baza a cât îți permiți” a răspuns Radu Oprea, secretarul general al Guvernului, în interviul acordat DCNews.
El a dat exemplul necesității serviciilor de urgență, sănătate, educație - domenii în care avem nevoie de oameni.
”Ar trebui să dimensionăm în funcție de necesitățile cetățenilor cât de mare este o primărie, cât de mare este un minister, cât de mare este o anumită instituție. Noi, cei de la PSD, când vorbeam despre reforma în administrație, am spus că dacă faci o tăiere procentuală egală, riști să strici lucruri care funcționează bine în anumite primării, inclusiv primării de sector - Sectorul 6, care prestează diverse servicii cu aparatul primăriei, neavând contracte cu societăți comerciale. Fiind aceste diferențe, trebuie să ne uităm cu atenție - nu poți face o simplă tăiere unitară” a spus Radu Oprea, care a afirmat că doresc o analiză bună, obiectivă.
El a precizat că dacă într-un orășel în dezvoltare, cu populație tânără, ai nevoie de creșe, grădinițe și alte servicii specifice, nu de aceleași lucruri ai nevoie într-un sat îmbătrânit. ”Ar trebui să analizăm și apoi să hotărâm o reducere. E nevoie de o reformă, dar așezat, dar în baza unei analize serioase” a afirmat Radu Oprea.
Referitor la mesajul unui oficial al Băncii Naționale, care a transmis că-n 2026, dacă nu vor fi dați oameni afară, vom ajunge în situația Greciei, secretarul general al Guvernului a răspuns: ”Poate fi asta o soluție, cum poate fi o soluție și stabilirea unei ținte pentru fiecare instituție, astfel încât să ajungi, prin reduceri de costuri, la ținta propusă”.
”Să fii chizuit, să fii gospodar cu banii publici trebuie să fie în fișa postului oricărui ministru sau demnitar” consideră Radu Oprea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News