€ 5.0978
|
$ 4.4169
|
Curs valutar: € 5.0978
|
$ 4.4169
 

Starea lui Mircea Lucescu după infarct: Ultimele informații de la Spitalul Universitar
Autor: Iulia Horovei

mircea lucescu Antrenorul și fostul selecționer al României, Mircea Lucescu. Sursa foto: Agerpres

Spitalul Universitar de Urgență București a emis, sâmbătă dimineață, un comunicat privind evoluția stării de sănătate a antrenorului Mircea Lucescu.

Reprezentanţii Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti au anunțat, sâmbătă dimineață, că evoluţia stării de sănătate în cazul antrenorului Mircea Lucescu este firească patologiei existente, cu o dinamică pozitivă.

„Având în vedere interesul firesc manifestat în spaţiul public, facem precizarea că evoluţia pacientului este firească patologiei existente, cu o dinamică pozitivă. SUUB va comunica oficial orice element de interes public, dacă va fi necesar, făcând apel la respectarea demnităţii şi intimităţii individuale a fiecărui pacient”, se arată în comunicatul unității medicale.

Mircea Lucescu, infarct înainte de externare

Mircea Lucescu a suferit, vineri, un infarct miocardic acut, chiar în ziua în care trebuia să fie externat.

La finalul săptămânii trecute, Mircea Lucescu a fost internat de urgenţă la SUUB, după ce i s-a făcut rău în timpul şedinţei tehnice premergătoare unui antrenament al echipei naţionale, fiind afectat de ratarea calificării la Cupa Mondială 2026, după înfrângerea suferită, joia trecută, în faţa Turciei, notează Agerpres.

Fostul selecționer al României a trecut prin mai multe momente de cumpănă în viața sa. În 2009, când antrena la Șahtior Donețk, Lucescu suferea un preinfarct, fiind supus unor intervenții chirurgicale. Trei ani mai târziu, antrenorul era implicat într-un accident rutier, în urma căruia a avut nevoie de luni întregi de recuperare. De asemenea, el a fost supus mai multor intevenții chirurgicale la nivelul șoldurilor.

Citește și: Mesaj special afișat de tricolori pentru Mircea Lucescu la începutul meciului Slovacia - România / Foto

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Paștele Catolic ar trebui să fie în aceeași zi cu Paștele Ortodox?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close