După plecarea lui Mirel Rădoi la echipa turcă Gaziantep, FCSB-ul patronat de Gigi Becali caută antrenor principal de câteva zile.
FCSB își caută antrenor principal de câteva zile după despărțirea de Mirel Rădoi. Elias Charalambous este una dintre variante, pentru a reveni la FCSB, deși a plecat din proprie inițiativă de la echipa lui Becali, pe 7 martie 2026, după o înfrângere cu Universitatea Cluj, în ultima etapă din sezonul regulat.
Cipriotul Elias Charalambous se află în această perioadă, în România. Ieri trebuia să se întâlnească cu Gigi Becali pentru o discuție. Becali a spus că nu s-a mai întâlnit cu Elias Charalambous, însă speră că antrenorul va accepta să revină la FCSB.
”Nu am apucat să mă văd cu el, nu știu nimic. Trebuie să dea un răspuns zilele astea. Cine vine și califică echipa în Conference League va rămâne și din vară. Cred că el va fi acela”, a declarat Gigi Becali, conform Digisport.ro.
Marți dimineață, jurnaliștii din Cipru, de la publicația Thema Sports au anunțat că Elias Charalambous ar fi dispus să revină pe banca FCSB-ului.
"Este deja în București, iar dacă nu se mai întâmplă ceva neprevăzut, va prelua echipa în meciurile rămase", notează sursa citată.
Amintim că antrenorul Elias Charalambous a câștigat 4 trofee alături de FCSB. Mai mult, a ajuns cu FCSB în optimile Europa League în anul 2025.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci