Cele mai citite

Ursoaică împușcată în Bușteni, după ce a intrat cu puii într-o locuință. Un pui a murit, alți doi sunt căutați - VIDEO

Iulia Horovei Autor: Iulia Horovei
ursoaica urs busteni impuscata
O ursoaică a intrat, alături de puii săi, într-o casă din Bușteni. Sursa foto: Agerpres/Captură video

O ursoaică a fost împușcată vineri în stațiunea Bușteni, după ce a intrat de mai multe ori într-o locuință împreună cu cei trei pui ai săi. În timpul intervenției, unul dintre pui a murit, iar ceilalți doi s-au retras în zona împădurită.

Ursoaica filmată, vineri la prânz, într-o casă din staţiunea Buşteni, unde intrase împreună cu puii ei în căutare de hrană, a fost împuşcată.

Ursoaică împușcată și pui lovit mortal

Potrivit unui comunicat al Primăriei Buşteni postat pe pagina de Facebook a instituţiei, autorităţile au fost sesizate în cursul zilei prin apeluri la 112 cu privire la prezenţa unei ursoaice însoţite de trei pui într-o gospodărie din oraş. Situaţia a fost evaluată ca fiind una cu grad ridicat de pericol, în condiţiile în care animalele au revenit în această gospodărie.

„La faţa locului s-au deplasat echipajele competente, fiind confirmată prezenţa animalelor în zona respectivă. Ulterior, echipa de intervenţie s-a întrunit şi a monitorizat situaţia, inclusiv proprietăţile învecinate. În cursul după-amiezii, animalele au revenit în aceeaşi gospodărie, situaţia fiind evaluată ca având un grad ridicat de pericol pentru siguranţa persoanelor aflate în zonă", arată sursa citată.

În aceste condiţii, conform legii, ursoaica a fost împuşcată, iar unul dintre pui a fost rănit mortal.

„În timpul acţiunii, exemplarul adult a fost recoltat. Unul dintre pui a suferit răni incompatibile cu viaţa, iar ceilalţi doi pui s-au retras în zona împădurită. Aceştia continuă a fi căutaţi pentru a fi trimişi către adăpostul pentru pui de urs de la Bălan, Harghita”, se mai arată în comunicatul primăriei.

Ursoaica și puii au mai intrat în aceeași locuință, zilele trecute

Ursoaica şi puii săi au intrat de două ori, în ultimele două zile, în casa aflată la marginea pădurii din staţiunea Buşteni, animalele reuşind de fiecare dată să ajungă la frigider şi să se hrănească, a declarat vineri, pentru Agerpres, Mihai Văsii, fiul proprietarului locuinţei.

Potrivit acestuia, tatăl său, în vârstă de 92 de ani, se afla în zona de demisol a casei atunci când animalele au intrat în locuinţă.

Citește și: Ursul a intrat în 8 case din Buzău și a căutat inclusiv în frigider

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii (8)

lehamite   •   15 Iunie 2026   •   21:39

Neam de inapoiati (semi) analfabeti lipsiti de orice fel de bun simt, mai salbatici decat ursii. Bine ca am plecat ca ma imbolnaveam de scarba.

Ioan   •   14 Iunie 2026   •   11:55

Să dovedit încă o dată , indolenta , incompetenta , autorităților , aplicarea legii după bunul plac , spălarea pe mâini a miniștri habarniste , toate vor duce la exterminarea faunei sălbatice

rasvan   •   13 Iunie 2026   •   18:40

Pe vremurile de ,,trista amintire,,ursii stateau prin paduri,,fiindca ,,partidul,,avea grija ca padurarii sa le puna de mancare in anumite locuri,,invitandu-i astfel ,,la masa,, Acum gasind,,masa goala,,bietii ursi ,mai ales ursoaicele,sunt obligate sa-si caute hrana,prin ,,frigidere,,sperand ca gasesc cate ceva,dar acestea sunt din ce in ce mai goale,,

Lilly   •   13 Iunie 2026   •   12:59

Cred că accesul a doua oară a ursoaicei în gospodărie a fost lăsat premeditat, intenționat pentru a o împușcă! În loc cei de la Romsilva să îi hrănească (ce intră în atribuțiile lor)pentru a nu mai intra în gospodăriile oamenilor, au ales să-i omoare! Rușine!!! De ce au mai dat" Legea de Protecție a animalelor", dacă animalele nu sunt protejate???

Elena Nedeianu   •   13 Iunie 2026   •   11:36

Nu există sau nu a fost pus în aplicare un Plan Național de Prevenție?!
Mă întreb cum a fost posibil ca această ursoaică și puii ei să intre în aceeași gospodărie mai multe zile la rând și proprietarul să nu-și ia măsuri de siguranță? Cum de au reușit să intre în casă, ajungând tocmai "la frigider"? De ce nu s-au oprit în curte? Ușa casei și poarta gospodăriei erau deschise?
Presupunând că, la prima apariție a ursoaicei, proprietarul a fost luat prin surprindere, la celelalte...nu a făcut nimic să prevină un nou acces al acesteia în gospodărie?!
Metodele de prevenție nu au fost popularizate de către oficialitățile direct respondente în cadrul comunității? Sau oamenii nu au manifestat disponibilitatea de a le aplica?

Ana   •   13 Iunie 2026   •   00:59

Isi hranea puii.
O mama grijulie.
Ursîi sunt dominati de foame.
Omul e dominat de rautate.

Viorica   •   12 Iunie 2026   •   21:38

Luptă pentru existența! Criminali!????

Rodica Petre   •   12 Iunie 2026   •   20:55

Pana când Romania
ași va bate joc se bietele animale de ursi????

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
x close