Un tren de marfă a întâlnit obiecte amplasate pe calea ferată, în stația CF Petroșani. CFR indică o intervenție neautorizată asupra infrastructurii, iar Poliția a deschis o anchetă.
Un tren de marfă operat de Rail Cargo Carrier a întâlnit, duminică, în jurul orei 16:10, în parcursul său, obiecte amplasate în zona căii ferate, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timişoara, în staţia CF Petroşani, pe linia 2, informează într-un comunicat Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A.
Potrivit primelor informaţii de la faţa locului, trenul a întâlnit iniţial placa dispozitivului DAM, dispozitiv ajutător pentru manevrarea macazului, care fusese desfăcută şi ridicată. "În condiţii normale de exploatare, acest element este sigilat şi asigurat. Ulterior, în parcursul trenului a fost identificată pe linie o placă de beton aferentă canalului de cabluri", arată CFR.
Din primele constatări rezultă indicii privind o intervenţie neautorizată asupra elementelor infrastructurii feroviare. Circumstanţele exacte ale incidentului, modul în care placa de beton a ajuns pe linie şi împrejurările în care dispozitivul DAM a fost desfăcut urmează să fie stabilite de autorităţile competente.
Poliţia Transporturi Feroviare a fost sesizată, iar reprezentanţii acesteia se află la faţa locului pentru efectuarea cercetărilor şi identificarea persoanelor implicate.
CFR reaminteşte că orice intervenţie asupra instalaţiilor şi echipamentelor feroviare reprezintă comportamente extrem de periculoase
CFR S.A. consideră inadmisibile astfel de acţiuni asupra infrastructurii feroviare. Amplasarea unor obiecte pe calea ferată şi intervenţia neautorizată asupra instalaţiilor pot provoca accidente grave, pot avaria materialul rulant şi infrastructura şi pot pune în pericol direct siguranţa circulaţiei feroviare şi a personalului.
"O placă de beton amplasată în gabaritul căii poate constitui un obstacol direct pentru circulaţia trenurilor şi poate genera consecinţe grave asupra materialului rulant şi infrastructurii feroviare. Totodată, orice intervenţie neautorizată asupra elementelor unui macaz sau ale dispozitivelor aferente poate afecta funcţionarea acestora şi, implicit, condiţiile de siguranţă în care se realizează circulaţia şi manevra materialului rulant într-o staţie", se mai arată în comunicat.
Personalul de specialitate al CFR S.A. a efectuat verificările necesare asupra infrastructurii şi instalaţiilor din zona incidentului. Circulaţia feroviară a fost redeschisă la ora 17:10, după efectuarea verificărilor necesare pentru desfăşurarea traficului în condiţii de siguranţă.
Cercetările Poliţiei Transporturi Feroviare sunt în desfăşurare, iar CFR va pune la dispoziţia autorităţilor competente toate informaţiile necesare pentru clarificarea circumstanţelor incidentului.
CFR reaminteşte că accesul neautorizat în zona infrastructurii feroviare, amplasarea de obiecte pe calea ferată şi orice intervenţie asupra instalaţiilor şi echipamentelor feroviare reprezintă comportamente extrem de periculoase, care pot genera incidente sau accidente cu urmări grave.
Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. acordă prioritate siguranţei circulaţiei feroviare şi va sesiza autorităţile competente ori de câte ori sunt constatate acţiuni care pot pune în pericol circulaţia trenurilor, integritatea infrastructurii sau siguranţa personalului, conform Agerpres.
Sabotaj cu bolovani pe calea ferată, la Constanța. Siguranța pasagerilor, pusă în pericol
Amplasarea obiectelor pe căile ferate a atras atenția autorităților. Incidente similare au avut loc și lunile trecute. Circulaţia feroviară a fost afectată după ce între şinele de cale ferată, în apropierea staţiei CF Constanţa, a fost descoperit un obiect din beton care punea în pericol siguranţa traficului trenurilor, informează CFR Călători.
„O marcă de siguranță a fost descoperită marți, în jurul orei 14:10, în gabaritul căii ferate, pe diagonala 23-25, între Constanța Grupa Tehnică și intrarea în Stația CF Constanța, după ce mecanicul trenului R 8819, operat de CFR Călători, a semnalat prezența acesteia”, transmite Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A.
Poliția Transporturi Feroviare a fost sesizată, iar un echipaj s-a deplasat la fața locului pentru efectuarea cercetărilor. La ora 14:35, obiectul a fost îndepărtat, iar gabaritul căii ferate a fost eliberat.
CFR avertizează: Incident grav care poate afecta siguranța circulației
Un incident similar a avut loc și în iunie. Deși deocamdată nu este clar cine pune acești bolovani pe calea ferată, cert este că siguranța călătorilor este pusă în pericol, fapt recunoscut și de reprezentanții CFR. În plus, să nu uităm că ne aflăm în perioada estivală, iar trenurile din Constanța sunt pline cu turiști în aceste zile.
„Putem spune că este un incident grav care putea afecta siguranța circulației feroviare. Ar fi fost destul de grav dacă mecanicul trenului nu ar fi observat (n.r. blocul de beton)”, a transmis Bogdan Tănase, purtător de cuvânt CFR, la Digi24.
„Amplasarea unui astfel de obiect în gabaritul de circulație poate genera riscuri grave pentru siguranța trenurilor, a personalului feroviar și a călătorilor. Circumstanțele producerii incidentului și eventuala responsabilitate a persoanelor implicate urmează să fie stabilite de instituțiile competente”, se arată în comunicatul companiei.
Compania „condamnă ferm orice faptă care poate afecta infrastructura feroviară și siguranța circulației trenurilor” și reamintește că accesul persoanelor neautorizate în zona de siguranță a infrastructurii feroviare este interzis. De asemenea, reprezentanții CFR solicită semnalarea imediată, prin numărul unic de urgență 112, a oricărei situații care poate pune în pericol circulația feroviară.
Marca de siguranță este un element al infrastructurii feroviare care indică limita până la care materialul rulant poate staționa fără a afecta circulația pe o linie învecinată.
Amintim că un incident similar a mai avut loc recent în județul Constanța. În data de 18 iunie, un element din beton utilizat în infrastructura feroviară a fost așezat de persoane necunoscute pe calea ferată, în Gara Constanța, fiind lovit de un tren care circula dinspre Mangalia. Reprezentanții CFR avertizau și atunci că incidentul feroviar se putea solda cu urmări deosebit de grave, inclusiv cu deraierea unui tren.
„Persoane necunoscute au comis un act de vandalism, după ce au scos o marcă de siguranță - un element din beton utilizat în infrastructura feroviară - și au așezat-o pe calea ferată”, au transmis atunci reprezentanții CFR Infrastructură Constanța.
Ce pedepse riscă cei care fac asta
Precizăm că dacă o persoană plasează intenționat obstacole pe calea ferată și astfel pune în pericol circulația trenurilor, fapta este infracțiune potrivit art.332 din Codul Penal - Distrugerea și semnalizarea falsă. Pedepsele prevăzute de lege sunt:
2-7 ani de închisoare dacă prin așezarea obstacolelor este pusă în pericol siguranța circulației feroviare.
3-10 ani de închisoare dacă din această faptă rezultă un accident.
De asemenea reamintim că, pe 2 iulie, circulația feroviară în stația CF Năvodari a fost pusă în pericol după ce două persoane au tăiat cablurile de alimentare ale instalațiilor de macaz în încercarea de a le fura. Suspecții, doi tineri, au fost reținuți.
Mihai Untaru, comisar-șef (r): Risc la siguranța națională
DCNews l-a contactat pe comisarul-șef (r) Mihai Untaru pentru a analiza dacă aceste cazuri indică un tipar și ce spun ele despre securitatea circulației feroviare din țara noastră. Potrivit acestuia, problema principală este vulnerabilitatea sistemului și reacția autorităților, mai degrabă decât scopul persoanelor care au pus în pericol siguranța circulației feroviare prin faptele lor.
„În situații de acest fel, se derulează anchete, se întocmesc niște dosare și în urma lor se trag niște concluzii. Dacă Poliția, în coordonarea procurorilor, va găsi niște explicații și niște motive care să suscite interes și să nu fie o infracționalitate de forma 'i-a venit unui nebun în cap să pună un beton de bloc pe șine', (...) ca nivel de siguranță în transporturi, mă aștept ca cei de la Ministerul Transporturilor să genereze niște măsuri în care să implice și Poliția Transporturilor, și Poliția Națională. Au la ora actuală legislație suficientă care să facă asta. Sper să aibă și banii necesari!
Ce interes ar avea (n.r. o persoană) să împiedice un tren să circule?! E absurd! Îi înțeleg pe cei care fură cabluri, pentru că de regulă sunt oameni din categoria infracționalității de cea mai joasă speță, care nici măcar n-au logica faptului că furând tipurile acelea de cabluri pot genera o catastrofă”, a explicat Mihai Untaru, comisar-șef în rezervă, în exclusivitate pentru DCNews.
Slăbiciuni mari ale sistemului feroviar din România. „Risc la siguranța națională”
„La dimensiunea economică de acum, în care vedem ce explozie de relații de interes se află în cadrul Ministerului Transporturilor, câte spații de anchetă a dezvoltat politica în ultima perioadă, apar și interese vizavi de contracte legat de interesele financiare și contractuale în cadrul ministerului. Toată lumea se cantonează când vorbim despre Ministerul Transporturilor pe realizarea de autostrăzi. Partea feroviară, de transport feroviar a fost lăsată puțin deoparte - și cel public, și cel de marfă. Și siguranța logisticii lasă de dorit. Acesta e unul dintre aspecte.
Al doilea este legat de anchete. Fiecare dintre anchetele care vor fi derulate pe marginea acestor întâmplări, care au dus la perturbarea transportului feroviar, la sfârșit vor avea o concluzie. Acele concluzii trebui să genereze niște sarcini de securitate pentru siguranța transportului feroviar. Pe logistica de acum, noi încercăm să punem în tipul acesta de transport factorul viteză, să găsim locomotive care să asigure un transport cu o viteză mai mare, să nu mai mergem cu 70-80km/h, să nu mai facem patru ore până la Constanța. Și atunci, lucrurile încep să capete un alt aspect.
Dacă gândirea celor de la minister pe acest segment nu va fi bine analizată, documentată și cu niște sarcini care să evite viitoare incidente, respectiv accidente sau, Doamne ferește!, dezastre, atunci lucrurile vor merge în ritmul lor. Dacă nu, totul este legat de politica actuală, fără să fie nevoie să te agiți. Urmărind doar știrile zi de zi se vede tipul de politici care se aplică în România. Realizezi că e o scădere a nivelului de siguranță a transportului feroviar din ce în ce mai mare, ceea ce înseamnă și un risc al siguranței naționale”, a mai punctat Mihai Untaru.
CITEȘTE ȘI: Un tren de pasageri a lovit o osie pe calea ferată. CFR investighează un posibil sabotaj

