Perdelele, adevărate focare de infecții

Eduard Pascu / 12 apr 2019 / 17:31 Salveaza PDF Comentarii
Spital
Descriere foto: Spital

Perdelele care separă paturile pacienţilor din multe spitale şi sunt destinate protejării intimităţii acestora pot de fapt pune în pericol sănătatea bolnavilor, deoarece adesea ele sunt purtătoarele unor bacterii rezistente, care pot contamina pacienţii, susţine un studiu publicat vineri şi citat de AFP.

Pentru această cercetare, oamenii de ştiinţă au prelevat un total de 1.500 mostre de pe perdele de spital, iar rezultatele au indicat că bacterii multirezistente au fost detectate în peste unul din cinci cazuri. În plus, în mod frecvent, pacienţii erau purtătorii aceloraşi bacterii detectate pe perdelele din camerele lor de spital.

"Aceşti agenţi patogeni pot supravieţui pe aceste perdele şi pot fi transferaţi către alte suprafeţe sau pacienţi. În măsura în care aceste perdele sunt folosite peste tot, vorbim despre o problemă globală", a declarat unul dintre autorii studiului, Lona Mody, medic şi cercetătoare la Universitatea din Michigan (SUA).

Rezultatele acestui studiu, care în scurt timp urmează să fie publicate într-un jurnal medical, vor fi prezentate la Congresul european de microbiologie clinică şi boli infecţioase, care se desfăşoară între sâmbătă şi marţi la Amsterdam.

Studiul s-a axat pe şase centre de îngrijire medicală din Michigan. În total, cercetătorii au colectat 1.500 de mostre de pe perdelele prezente în 625 de camere, mai întâi în timpul internării pacienţilor, apoi periodic, până la 6 luni mai târziu, dacă a fost vorba de o internare prelungită.

Bacterii foarte rezistente

 

Probele au fost prelevate de pe marginea perdelelor, locul unde acestea sunt cel mai frecvent atinse. Rezultatele au indicat că 22% dintre aceste probe conţineau bacterii multirezistente.

Mai precis, circa 14% dintre acestea au fost contaminate cu enterococi rezistenţi la vancomicină, peste 6% cu bacterii gram-negative şi circa 5% cu stafilococ auriu rezistent la meticilină - toate bacterii care pun în pericol viaţa.

În circa 16% din cazuri, pacienţii aveau aceleaşi bacterii ca şi perdelele din camera lor, şi ori de câte ori pacienţii erau purtători de enterococi rezistenţi la vancomicină şi de stafilococi aurii rezistenţi la meticilină, la fel era şi perdeaua din camera lor de spital.

Potrivit studiului, bacteriile au trecut, probabil, de la pacient la perdea, dar inversul este "cu siguranţă posibil", a indicat Mody pentru AFP.

Cercetătoarea consideră însă că sunt necesare studii suplimentare pentru a determina dacă aceste perdele sunt într-adevăr o sursă de contaminare bacteriană pentru pacienţi.

"Se constată din ce în ce mai mult că mediul spitalicesc joacă un rol important în transmiterea agenţilor patogeni. Perdelele sunt adesea atinse cu mâinile murdare şi sunt dificil de dezinfectat. Practicile variază de la un spital la altul, dar de multe ori aceste perdele se schimbă la şase luni sau când sunt vizibil murdare", a precizat cercetătoarea.

Vezi și: Primarul Capitalei anunță nașterea primului copil în cadrul programului 'O șansă pentru cuplurile infertile'


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26