Coronavirus - COVID 19
România în stare de urgență
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642
sau la adresa de e-mail [email protected]

EXCLUSIV  Marea Britanie de la Churchill la Brexit

Victor Boștinaru / 07 iul 2016 / 19:06

Eurodeputatul Victor Boștinaru a scris într-o analiză pentru DC News despre efectele BREXIT-ului .

Iată analiza lui Victor Boștinaru:

Marea Britanie de la Churchill la Brexit

Ideea acestui articol mi-a fost dată după discuţia pe care am avut-o cu Alon Ben-Meir, profesor la New York University's Center for Global Affairs şi care publică periodic gândurile sale în Huffington Post. Un mare analist al relaţiilor internaţionale, profesorul Ben-Meir are o autentică conştiinţă a timpului său, este un om care nu încetează să rămână drept şi să spună lucrurilor pe nume, fie că e vorba despre Statele Unite, Europa sau Orientul Apropiat.

Contrar opiniei generale, replicile acide, uneori chiar cinice sau umoristice, dar întotdeauna pragmatice, ale lui Winston Churchill nu erau rodul spontaneităţii. În fapt, Churchill şi-a pornit viaţa de adult cu un mic impediment de vorbire, lucru pe care l-a depăşit prin repetarea dinainte a discursului pe care urma să-l rostească. Exerciţiul a devenit parte din apariţiile publice şi politice, unde se gândea din timp la toate întrebările pe care ar putea să le primească şi răspunsurile tăioase pe care urma să le ofere.

Cuvântările care au făcut înconjurul lumii

Cuvântările, discursurile şi replicile celui mai mare lider din vreme de război, au făcut înconjurul lumii, au fost traduse, transcrise cu acurateţe şi vor fi mereu actuale. Atunci când Prim-ministrul Neville Chamberlaine s-a întors de la Munchen, unde s-a hotărât problema sudetă, Winston Churchill i-a spus:

„Ai avut de ales între război şi dezonoare. Ai ales dezonoarea şi vei avea război". „Niciodată atât de mulţi nu au datorat atât de mult celor puţini" a mai spus Winston Churchill referindu-se la piloţii Royal Air Force care reuşiseră să oprească avansul Luftawaffe-ului în Bătălia Angliei.

Ce prăpastie adâncă între gândirea unui mare om de stat şi saltimbancii artizani pentru Brexit. A-i plasa pe aceştia chiar şi în aceeaşi frază, text sau volum alături de Churchill, este o uşoară barbarie. Rămâneţi însă până la final, pentru că, nu doar că există o raţiune maladivă şi într-un puseu de emotivitate, ci chiar vom descoperi un adevăr mult mai sinistru.

Într-un dialog imaginat, dar probabil nu foarte departe de adevăr, i-am putea vedea pe Nigel Farage şi Boris Johnson spunându-şi:

- Nigel, am câştigat!

- Chiar am câştigat? Dar cum s-a întâmplat asta, Boris?

- Nu am nicio idee...

- Păi, ce vom facem acum?

- E simplu, ne luăm tălpăşiţa...

Nu-i putem bănui pe cei doi că au avut vreodată un moment de introspecţie, în afară de această situaţie de astăzi, când şi-au dat seama că sunt prea incompetenţi pentru a găsi soluţii la problemele existenţiale pe care le-au creat.

Cei care au militat pentru Brexit au reuşit să facă totul, dar în acelaşi timp, nu au făcut nimic. Campania „leave" a reuşit să canalizeze frustrările şi nemulţumirile multor oameni pe seama străinilor şi imigranţilor. Acest lucru nu a fost greu de realizat, dar consecinţele sunt şi vor fi mult timp de acum înainte, complet dezastruoase.

Parafrazându-l pe Churchill, Marea Britanie a avut de ales într-un război împotriva problemelor care macină astăzi Uniunea Europeană ca sărăcia, criza imigraţiei, inegalitatea şi inechitatea din societăţile noastre şi „onoarea" de a nu-i fi dictată de la Bruxelles ce anume să facă, cum să facă şi când să facă. Doar că, această „dezonoare" nu a existat niciodată. Marea Britanie nu a fost niciodată parte a zonei Euro, avea dispoziţii şi tratamente preferenţiale în relaţia cu Uniunea Europeană, reprezentare în Consiliu şi Comisie, la paritate cu celelalte state membre şi un număr însemnat de eurodeputaţi în Parlamentul European. Mai mult decât atât, presupusa dezonoare a Marii Britanii au fost pusă în scenă de oameni aleşi în mod democratic să reprezinte interesele cetăţenilor britanici. Marea Britanie a ales „onoarea", dar va rămâne singură să lupte „războiul", un demers imposibil în actualul context!

Haos după rezultatul referendumului

În egală măsură, niciodată atât de mulţi cetăţeni britanici nu au fost atât de îndatoraţi de către cei mai puţini. La câteva minute după afişarea rezultatului referendumului, bursele au fost cuprinse de haos, pierzând peste 3 trilioane de dolari, iar lira sterlină a ajuns la cel mai scăzut nivel de după 1985. Altfel spus, pierderile de pe bursă reprezintă valoarea cumulată a primelor celor mai mari 100 de companii la nivel global. E ca şi cum, în doar două zile, giganţi ca Microsoft, Google, Apple, IBM, Visa etc. ar fi fost şterşi de pe hartă.

Dacă vrem însă să înţelegem tragedia ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, trebuie să ne uităm la înseşi principiile care au stat la baza acestui construct. Pe fond, campania „leave" nu a contrapus rămânerii argumente economice solide sau orice fel de plan dacă tot vine vorba. Au ales să vorbească despre şi au răspândit ură, frică, au făcut apel la naţionalism şi xenofobie prin propagandă şi minciuni. Apelul la Winston Churchill şi discursul lui la Universitatea din Zurich din 1946, adânceşte şi mai mult prăpastia dintre Uniune şi Marea Britanie post-Brexit:

Vreau sa vă vorbesc de tragedia Europei, acest continent nobil, care cuprinde zonele cele mai frumoase şi mai civilizate ale lumii, care are un climat temperat şi agreabil şi care este patria tuturor marilor popoare înrudite ale lumii occidentale. Europa este de asemenea, leagănul creştinismului şi a moralei creştine, originea unei mari părţi din cultura, arta, filozofia şi ştiinţa veche şi modernă. Dacă Europa s-ar putea înţelege pentru a se bucura de această moştenire comună, nu ar exista limite ale prosperităţii, gloriei sale, de care ar profita cei 300-400 milioane de locuitori ai săi. Pe de altă parte, din Europa a plecat această serie de tulburări naţionaliste îngrozitoare declanşate de teutoni la venirea lor la putere şi pe care le-am văzut în secolul XX. Pacea a fost astfel tulburată şi perspectivele întregii umanităţi reduse la neant. [...] Dar, exista un remediu pentru toate acestea şi dacă marea majoritate a populaţiei din numeroase state ar dori-o, toată scena s-ar transforma ca prin farmec şi în câţiva ani Europa sau măcar cea mai mare parte a continentului, ar trăi liberă şi fericită, cum o fac elveţienii astăzi.

În ce constă acest remediu? În a recrea familia europeană, asta în măsura posibilului, apoi de a o ridica astfel încât să se poată dezvolta în pace, securitate şi libertate. Trebuie să edificăm un fel de State Unite ale Europei. Numai astfel sute de milioane de oameni vor avea posibilitatea să-şi acorde acele bucurii mărunte şi speranţe care fac viaţa să merite să fie trăită. Se poate ajunge la asta foarte simplu. E de ajuns hotărârea sutelor de milioane de bărbaţi şi femei de a face bine în loc de a face rău, pentru a culege binecuvântarea în locul blestemului. [...]

Noi, britanicii, avem Commonwealth. Organizaţia mondială nu ar fi slăbită, ci dimpotrivă, ar fi întărită. Şi de de n-ar exista o grupare europeană care să dea unor popoare îndepărtate unele de altele sentimentul unui patriotism mai larg şi a unui fel de cetăţenie comună? Şi de ce o grupare europeană nu ar trebui să ocupe locul care îi revine între alte mari grupări şi să contribuie la conducerea destinului umanităţii? Pentru a atinge acest obiectiv trebuie ca milioane de familii să colaboreze cu bună şţiinţă şi să fie animate de credinţa necesară, oricare ar fi limba părinţilor lor."

Un singur răspuns în fața realității europene

Ori în faţa acestei realităţi şi o evaluare qui prodest, există un singur răspuns. Inspiratorii şi profitorii adevăraţi ai Brexit-ului şi conspiratorii colapsului Uniunii Europene, manipulează nemulţumirea şi frustrările oamenilor. Ei sunt cele care vând iluzia că îşi vor lua destinul în propriile mâini, deşi, tocmai ei reprezintă o guvernare exclusivă a oligarhiei, care desfiinţează orice idee despre drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.

În discursul său de la Fulton, Churchill cu siguranţă nu şi-ar fi dorit ca unele ameninţări să fie valabile 70 de ani mai târziu: „De la Stettin, în Baltica, la Trieste, în Adriatică, o cortină de fier s-a lăsat peste Continent. În spatele acestei linii se află toate capitalele vechilor state din Europa Centrală şi Răsăriteană. Varşovia, Berlin, Praga, Viena, Budapesta, Belgrad, Bucureşti şi Sofia, toate aceste oraşe faimoase şi populaţiile din jurul lor se află în ceea ce eu trebuie să numesc sfera sovietică; şi toate se află, într-o formă sau alta, nu numai sub influenţă sovietică, ci şi sub un control foarte strict de la Moscova [...]

Oricum, într-un mare număr de ţări, de la frontierele Rusiei şi din întreaga lume, „coloana a cincea" comunistă s-a întărit şi lucrează în unitate totală şi supunere absolută faţă de directivele primite de la centrul comunist. Cu excepţia Commonwealth-ului britanic şi a Statelor Unite, unde comunismul este în faza sa infantilă, partidele comuniste şi „coloanele a cincea" reprezintă o ameninţare serioasă şi un pericol pentru civilizaţia creştină. Aceste realităţi sunt sumbre pentru oricine vorbeşte imediat după o victorie obţinută printr-o atât de splendidă camaraderie de arme şi cu scopul asigurării libertăţii şi democraţiei; însă am fi complet lipsiţi de înţelepciune dacă nu am reacţiona ferm atât timp cât mai putem [...]"

Coloana a cincea a funcţionat cu precizie în Marea Britanie şi există semnale că va funcţiona şi în alte state membre ale Uniunii Europene. Cazul Marii Britanii e cu atât mai special cu cât, în ciuda a ceea ce mass media din întreaga Europă portretizează, cu excepţia lui Boris Johnson, nu e existat o figură cu chip dată votantului pentru ieşirea din Uniunea Europeană. UKIP, partidul lui Nigel Farage, există doar pentru a purta stindardul Brexit. Ceea ce este cel mai îngrijorător este răspunsul lamentabil al partidelor britanice importante, propriul lor eşec şi viziunea catastrofală pe care au asupra nevoilor propriului electorat.

Principalele ameninţări

Riscul de contagiune, periclitarea rolului strategic politic şi militar pe care Marea Britanie îl are, atât în lumea anglo-saxonă, cât şi în Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic, rămân principalele ameninţări. Toţi liderii politici din Uniunea Europeană trebuie să ia aminte şi să-şi asume responsabilitatea pe care o au faţă de proprii cetăţeni, ţările lor şi continentul european. În contrast cu Winston Churchill, care a prevestit şi a făcut istorie, a apărat unitatea şi integritatea Regatului Unit, arhanghelii Brexit-ului îl lasă confruntat cu riscul secesiunii. E ceea ce nici Napoleon şi nici Hitler nu au sperat vreodată să reuşească. În faţa acestei realităţi, probabil Churchill s-ar răsuci în mormânt.

NR - Titlul aparține redacției

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


dcn.n-nxt.25