Jean-Yves Le Drian a avut un discurs emoționant cu privire la România.
Ministrul francez pentru Europa şi Afaceri Externe, Jean-Yves Le Drian, a afirmat joi seară că România reprezintă unul dintre pilonii francofoniei în Europa, subliniind că nume precum Brâncuşi, Cioran, Ionescu sau Eliade au marcat Franţa.
"O legătură intimă uneşte Franţa şi România. Ţara dumneavoastră este, bineînţeles, unul dintre pilonii francofoniei în Europa. Şi, de asemenea, cred că pot să spun acest lucru, România este un bastion al francofiliei. Pentru restul, gândirea franceză vă datorează foarte mult, prin Tzara, Brâncuşi, Celan, Ionescu, Cioran sau Eliade, tot atâtea nume care au marcat Franţa, atât peisajul său, cât şi cultura franceză", a spus Jean-Yves Le Drian, în deschiderea dezbaterii "Faţă în faţă cu prezentul, care mai este rolul arhivelor".
La dezbatere, găzduită de Cinema Elvire Popesco din cadrul Institutului Francez din Bucureşti, oficialul francez a accentuat că "astăzi continuă în domeniul cultural şi educativ aceste schimburi privilegiate. "Aşa cum stă mărturie şi noua instituţie privată de învăţământ în limba franceză pe care grupul francez Odyssey a hotărât s-o înfiinţeze în capitala dumneavoastră cu sprijinul autorităţilor franceze", a precizat ministrul francez.
Ca o "altă dovadă a acestor schimburi, şeful diplomaţiei franceze a amintit Sezonul Cultural Franco-Român, apreciind că acesta a înregistrat un formidabil succes şi care se va deschide la Bucureşti în 18 aprilie".
Referindu-se la evenimentul Noaptea Ideilor/Nuit des Idees, în cadrul căruia a fost inclusă şi dezbaterea de la Institutul Francez, Jean-Yves Le Drian a declarat că "ambiţia acestei nopţi este de a face să trăiască dezbaterile dincolo de cercul specialiştilor".
"De ce? Pentru că provocările prezentului ne angajează pe noi toţi şi pe fiecare dintre noi. Avem, bineînţeles, un rol crucial pentru a pune întrebări, însă cred că e important să ne apropiem fiecare dintre noi mizele esenţiale ale timpurilor noastre: schimbările climatice şi tehnologice, pericolele, dar şi oportunităţile globalizării", a mai spus Jean-Yves Le Drian.
La dezbatere, deschisă de ambasadoarea Franţei în România, Michele Ramis, şi moderată de jurnalistul TVR Mirela Nagâţ, au luat parte Vadim Ghirdă, fotojurnalist, Doru Liciu, de la arhivele diplomatice ale MAE, Silvia Marton, profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Bucureşti, Maurice Vaisse, profesor emerit, Centrul de Istorie de Ştiinţe Po-Paris, Vanina Vignal, director de filme documentare bazate pe arhive, coprogramator al festivalului One World Romania.
Participanţii la eveniment au căutat răspunsuri la întrebări legate de folosirea arhivelor în epoca internetului. "Cum le păstrăm? În Europa, se multiplică legile pentru a asigura dematerializarea arhivelor şi pentru a permite publicului să acceseze mai bine documentele administrative. Pentru cine sunt arhivele? Pentru istoric? Pentru cetăţean? Într-o lume deschisă, cu accesibilitatea pe care Internetul o permite, în timp ce cetăţenii par să aibă nevoie de o mai mare transparenţă, ar trebui să ne deschidem mai repede, unele arhive mai devreme? Care este natura arhivei? Un document scris, un obiect, o fotografie?", au fost doar câteva din provocările asumate de vorbitori.
Jean-Yves Le Drian se află în vizită la Bucureşti pentru a participa la reuniunea informală a miniştrilor Afacerilor Externe (Gymnich).
Noaptea ideilor /Nuit des Idées este o manifestare organizată anual, din 2016, la iniţiativa Ministerului francez pentru Europa şi Afaceri Externe şi a Institutului Francez, sub sloganul "Libera circulaţie a ideilor". În fiecare an, în ultima zi de joi a lunii ianuarie, instituţiile culturale şi ştiinţifice din Franţa şi de pe toate continentele sunt invitate să sărbătorească împreună libera circulaţie a ideilor prin diverse manifestări.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu