€ 5.0963
|
$ 4.3286
|
Curs valutar: € 5.0963
|
$ 4.3286
 

Racheta Satan 2, despre care Putin spunea că e invincibilă, a explodat peste o bază din Rusia (VIDEO)

Racheta Satan 2, despre care Putin spunea că e invincibilă, a explodat peste o bază din Rusia (VIDEO) Sursa Foto: Captura X @MilitaryRussia.Ru
 

Racheta Satan 2, arma strategică pe care Putin o prezenta ca fiind „invincibilă”, a explodat în timpul unui test desfășurat deasupra bazei militare din Yasnîi, în regiunea Orenburg.

Un nou incident major zguduie programul strategic al Moscovei. Racheta balistică supranumită "Satan 2", despre care Putin susținea că ar fi imposibil de doborât, ar fi explodat în timpul unui test efectuat deasupra bazei militare din Yasnîi, regiunea Orenburg. Imaginile surprinse de martori arată cum proiectilul iese din siloz, urcă doar câteva secunde, apoi se înclină brusc, ia foc și se prăbușește, urmată de o detonare care a lăsat în urmă un nor masiv de fum în culori neobișnuite. Potrivit experților citați de The Moscow Times, acesta ar fi al doilea eșec al Sarmat într-un interval de aproximativ un an.

Specialiștii confirmă: un nou eșec pentru programul Sarmat

Explozia de vineri după-amiază s-a produs chiar în cadrul Forțelor de Rachete Strategice din Yasnîi, iar analiștii militari consideră că testarea noii rachete nucleare Sarmat, supranumită și racheta Satan 2, s-a soldat cu un nou fiasco. Secvențele video arată clar modul în care racheta se desprinde de sol, pare să se stabilizeze, apoi pierde controlul și explodează într-un nor uriaș, portocaliu și violet.

O analiză internațională pune sub semnul întrebării planurile Kremlinului

Pavel Podvig, cercetător la Institutul ONU pentru Cercetare în Dezarmare, afirmă că cel mai probabil este vorba despre un test al Sarmat și avertizează că Rusia este departe de a-și respecta promisiunea privind operaționalizarea rachetei în 2025.

Programul Sarmat, început în 2013 cu scopul de a înlocui rachetele sovietice, nu a avut până acum nicio lansare complet reușită. Prima încercare majoră, desfășurată anul trecut la Plesețk, s-a încheiat tot cu o explozie în siloz și cu un crater uriaș ca rezultat.

Rusia, presată să certifice noile arme nucleare

Și Etienne Marcus, cercetător la Fundația Franceză pentru Cercetare Strategică, susține că testele Sarmat au eșuat din nou. Acesta subliniază că armata rusă trebuie urgent să valideze racheta, în condițiile în care Putin a anunțat oficial că va intra în serviciu anul acesta. Analiza sa, bazată pe imagini satelitare, indică faptul că racheta prăbușită a săpat un crater cu diametrul de 70 de metri, la doar un kilometru de siloz.

Conform informațiilor disponibile, Rusia a emis un NOTAM (nr. aviz pentru piloți) pentru zonele Yasnîi și Kura, semn că intenționa să trimită racheta către poligonul din Kamceatka. Expertul Dmitri Kornev consideră că racheta căzută ar fi un Sarmat, și nu exclude nici scenariul unui test eșuat al vechii rachete Voevoda, denumită de NATO „Satan”.

Podvig contrazice această ipoteză

Potrivit acestuia, rachetele Voevoda nu au mai fost testate din 2013. SIPRI confirmă că doar 34 astfel de rachete mai sunt în serviciu, iar lansarea uneia este improbabilă.

Baza Yasnîi găzduiește și sisteme Avangard, însă acestea utilizează un alt tip de lansare, diferit de ceea ce se vede în imagini, ceea ce îi determină pe experți să creadă că testul ratat aparține programului Sarmat.

O lovitură serioasă pentru programul nuclear rus

„Se pare că avem de-a face cu încă un regres al programului Sarmat. Este extrem de improbabil ca racheta să fie desfășurată în 2025”, conchide Podvig.

În aceeași direcție merge și Marcus, care spune că eșecurile repetate vor afecta „grav descurajarea strategică” a Rusiei, deoarece înlocuirea rachetelor vechi R-36M2 – care transportă o mare parte din focoasele nucleare ale Rusiei – este iarăși amânată, iar mentenanța lor (asigurată de Ucraina până în 2014) rămâne incertă.

Inventarul nuclear al Rusiei

SIPRI estimează că Rusia deține 5.449 de focoase nucleare și 333 de rachete terestre, inclusiv rachete Iars, Topol, Avangard și Voevoda. Pe lângă acestea, Moscova mai operează 192 de rachete balistice lansate de pe submarine.

CITEȘTE ȘI: Rachetă balistică intercontinentală, testată de China în Pacific
 

VEZI VIDEO AICI:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Care este filmul anului 2025?
1. Mission: Impossible – The Final Reckoning
2. Superman (2025)
3. Captain America: Brave New World
4. Thunderbolts
5. The Fantastic Four: First Steps
6. Snow White
7. The Naked Gun
8. Anaconda
9. The Running Man Sinners
10. Sinners
Trimite răspunsul
x close