Ana Baniciu, moment de cumpănă: Am făcut un hematom lângă creier. Ai mei au fost distruși

Sursa foto: Facebook Ana Baniciu
Sursa foto: Facebook Ana Baniciu

Ana Baniciu a trecut printr-un moment de cumpănă, în copilărie, iar părinții săi au fost distruși.

"Am fost un copil extrem de cuminte! Mereu le amintesc alor mei că au fost și sunt niște părinți norocoși! Nu am făcut mari năzbâtii pentru că nici nu aveam mult timp la dispoziție, am fost un copil extrem de ocupat… școala germană, școli de pian, muzică, canto, actorie, cor , plecări din țară. Așa că nu am avut timp de “spatele blocului” sau de multă joacă cu păpușile, cu toate că tanjeam uneori după astfel de activități", a povestit Ana Baniciu pentru fanatik.ro.

"Am făcut un hematom lângă creier. Ai mei au fost distruși"

"O trăznaie pe care mi-o amintesc este faptul că am “machiat” toate păpușile Barbie, o colecție întreagă, cu ojă , cu prietenă mea cea mai bună, într-un moment în care am rămas singure. După care, în momentul în care am vrut să le dăm machiajul jos, evident cu acetonă… s-au șters fețele păpușilor cu totul. Practic au fost distruse! Și am mai avut un moment, periculos de data asta. Am căzut noaptea în somn, dintr-un pat suprapus, și am făcut un hematom lângă creier. Ai mei au fost distruși, dar mi-am revenit rapid!", a mai spus artista.

"Cel mai probabil, în copilărie am realizat că nu totul este roz, că oamenii se mai și ceartă, că trebuie să lupți mult pentru ceea ce îți doreșți și că drumul e anevoios, dar mi-am asumat asta și am avut norocul că sunt un om optimist. Am întâmpinat multe probleme și am traversat perioade dificile, dar cred că am știut să le gestionez. Acum sunt de părere că există soluții pentru orice atât timp cât suntem sănătoși. Am început să pun accent pe alte lucruri, iar spiritualitatea și credința mă ghidează în general în tot ce fac… este ca un scut!", a spus Ana Baniciu.

"Mi se pare cel mai greu și riscant lucru din lume!"

Cât despre ideea de a deveni mamă, cântăreața a spus: "Mie crescutul bine al unui copil mi se pare cel mai greu și riscant lucru din lume! Îmi doresc foarte mult să fiu mamă și mă gândesc mult la faptul că îmi doresc enorm să crească așa cum am crescut eu. Să fie pasionați și poate chiar puțin ocupați, evident cu ce își doresc și simt ei. Știu că nu s-a scris vreodată vreun manual de creștere al copilului și asta îmi dă emoții. Ce îmi doresc înainte de toate este să am niște copii fericiți, care să își asculte intuiția și să facă ce simt și ce vor ei… eu am să ii sprijin mereu așa cum și ai mei au făcut-o".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel