Numeroase teatre și muzee din București și din țară nu au o conducere stabilită prin concurs, ci funcționează cu interimari. Este o strategie defectuoasă pentru cultură, avertizează Ada Lupu Hausvater, la DC News.
La etapa I a Concursului de proiecte de management pentru Teatrul Naţional ”I.L. Caragiale” din Bucureşti, organizat la începutul lunii ianuarie 2026, nu a fost admis nimeni.
Candidaţii care şi-au depus proiectele au fost regizoarea şi dramaturga Alexandra Badea, directoarea Teatrului Naţional din Timişoara, Ada Lupu Hausvater, directorul Teatrului Național Timișoara şi Radu Popescu, fondatorul Teatrului Apropo.
Ada Lupu Hausvater a spus, printre altele, în cadrul unui interviu la DC News, alături de jurnalistul Val Vâlcu, că politica interimatului nu poate deveni "un modus vivendi" pentru că e "o strategie defectuoasă pentru cultură".
"A avut loc concursul, la care tocmai au fost depunctate proiectele, inclusiv al meu. Prin urmare, concursul s-a finalizat cu respingerea proiectelor", a spus Ada Hausvater.
"Cu privire la metodologia concursurilor, ideea este că, în multe teatre din Capitală și din țară, numeroase muzee și alte instituții de cultură, nu au o conducere stabilită prin concurs, ci funcționează cu interimari. La Teatru Național București, situația este din 2022. Este un modus operandi? Este o politică să ținem directori interimari?", a întrebat jurnalistul Val Vâlcu.
"Poate fi un modus operandi, dar nu poate fi un modus vivendi. Pare să fie o politică, o strategie, dar pentru cultură este o strategie defectuoasă. Chiar dacă este complicat să organizăm concursuri de management, chiar dacă este complicat să fim profesioniști, cred că în 2026 și la atâția ani din 1989 avem cea mai mare responsabilitate de a fi profesioniști și de a învăța să alegem competența, de a învăța să definim competența și profesionalismul. Asta nu este neapărat la ordinea zilei, nu primim cadou pe stradă, trebuie să construim", a declarat Ada Hausvater.
"Cu această prelungire a interimatului, practic, s-a transformat sistemul de validare prin concurs, prin sistemul de bunăvoință al șefului, al celui care face numirea, pentru că asta înseamnă interimatul. Este o numire pe care o face arbitrar un ministru, un primar, un șef de consiliu județean. Se intenționează renunțarea la concursuri, în general? Poate să se ducă așa, dacă legea nu intervine, societatea nu prea e interesată, lumea artistică nu comentează, nu am văzut să fie deranjat cineva", a spu Val Vâlcu.
"În noul proiect de lege este această propunere a candidaturii unei echipe de management, selecția candidaturii. Un manager depune proiectul, însoțit de o echipă. Ideea echipei este funcțională, în acest moment, în instituțiile de spectacole, pentru că în baza Ordonanței 21, managerul, pe durata mandatului, își poate face echipa, ce se referă la întreaga echipă care lucrează", a mai spus Ada Hausvater.
Vezi interviul integral aici:
Actorul Adrian Titieni este noul manager interimar al Teatrului Național ”I.L. Caragiale” din București, de la 1 ianuarie 2026.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Anca Murgoci