Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) oferă nu mai puțin de 38 de spectacole online pentru iubitorii artelor din România sau din străinătate.
FITS, unul dintre cele mai mari și importante festivaluri de teatru din lume, are loc anul acesta la Sibiu în perioada 20 – 29 iunie, tema ediției cu numărul 32 fiind MULŢUMESC. Până în acest moment, FITS are 830 evenimente incluse în program și așteaptă peste 5000 de artişti din 82 de țări.
Biletul de acces are preț unic de 30 de lei, iar un abonament de 400 lei include accesul la toate spectacolele online. Evenimentele vor fi disponibile pentru cel mult 24 de ore din momentul în care ele sunt programate și achiziționate, FITS 2025 oferind online acces la 14 spectacole de teatru, 12 concerte, opt spectacole de dans și două de circ contemporan.
Concertul Rapsodiile cu Alexandru Tomescu şi Dragoş Ilie deschide ediţia din acest an a FITS
Turneul Internațional Stradivarius 2025 – Rapsodiile ajunge la Sibiu pe 20 iunie, la Catedrala Luterană Evenghelică ,,Sf. Maria”, în deschiderea ediţiei din acest an a FITS. Concertul va putea fi urmărit online, timp de 24 de ore, începând de vineri, 20 iunie, ora 16:00.
Alte concerte pe care publicul din lumea întreagă le va putea urmări sunt: Cantendi a Deus cu Elena Ledda & Band, Sunetul muzicuţei, un concert impresionant al Judy’s Harmonica Ensemble, emoţionante concerte de fado, interpretate de Liliana Luz şi Nuno Sérgio, dar şi un concert de gospel interpretat de Howard Gospel Choir of Howard University.
Unul dintre highlight-urile FITS din acest an, producția Ascultă-mă, creată de Kathleen Turner & DK Studio, va putea fi urmărită onlline pe 27 iunie, începând cu ora 18:00.
Cunoscuta actriță americană Kathleen Turner, nominalizată la Oscar și câștigătoare a două Globuri de Aur, va susține două reprezentații ale spectacolului de circ contemporan Ascultă-mă pe 26 și 27 iunie, la Centrul de Echitație CSM Sibiu.
Un alt spectacol de circ contemporan care poate fi urmărit online este Perfecțiunea circului, al trupei Gravity & Other Myths. Australienii revin în acest an la FITS, după ce au impresionat publicul sibian în 2017 și 2018.
Printre producțiile TNRS din această stagiune care vor putea fi văzute online în cadrul acestei ediții de FITS se numără Nunta însângerată, regia Hunor Horvath, Unchiul Vanea, regia Neil LaBute, Lungul drum al zilei către noapte, regia Timofey Kulyabin, Iona, regia Silviu Purcărete, sau Iarna, regia Hunor Horvath. Nu vor lipsi nici alte producții foarte apreciate din repertoriul TNRS, precum Procesul, în regia lui Botond Nagy, Povestea prințesei deocheate sau Jocuri, vorbe, greieri… ambele în regia lui Silviu Purcărete.
În ceea ce privește spectacolele de teatru ale companiilor străine, publicul din întreaga lume va putea vedea O istorie a omenirii, realizat de Compagnie Lieux-Dits sau Între ziduri, de Alexis Michalik, reputatul regizor care va fi distins cu o stea pe Aleea Celebrităților în acest an.
Producţiile Vertigo Dance Company și Kibbutz Contemporary Dance Company se numără printre spectacolele de dans care vor putea fi văzute online
Printre cele mai așteptate spectacole de dans care vor fi transmise online se numără: Pâinea din cer, o explorare a spațiului prezent în respirație, între interior și exterior, semnată de Noa Wertheim, și Best of Kibbutz - creat pentru a sărbători cea de-a 50-a aniversare a Kibbutz Contemporary Dance Company. În plus, publicul din lumea întreagă va putea urmări online şi spectacolul 11 Luptători creat de Jackie Chan's Long Yun Kung Fu Troupe.
Pentru al patrulea an consecutiv, scriitorul Marius Chivu revine cu seria de interviuri FITS Talks, un proiect devenit deja tradiție în cadrul festivalului. În fiecare zi, pe parcursul FITS, unii dintre cei mai apreciați artiști români prezenți la eveniment sunt invitați la o conversație relaxată despre teatru, festival, dar și despre propriile viziuni artistice, pasiuni și bucurii personale. La finalul fiecărui dialog, un chestionar inedit oferă publicului ocazia de a-i cunoaște pe invitați într-o lumină diferită, poate chiar surprinzătoare. FITS Talks este transmis zilnic LIVE pe pagina de Facebook a Festivalului, de la ora 13:00, și ulterior disponibil pe canalul oficial de YouTube. Interviurile FITS Talks pot fi urmărite în mod gratuit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Anca Murgoci