Festivalul de teatru independent Bucharest Fringe a ajuns la ediţia a 16-a. De pe 4 până pe 13 septembrie, bucureştenii sunt aşteptaţi la multe spectacole, din toate genurile.
Regizorul Radu Popescu spune că la ediţia 2026 a festivalului Bucharest Fringe sunt 33 de evenimente în 10 zile. Dintre acestea, 28 sunt spectacole de diverse tipuri. De asemenea, publicul va putea urmări şi o producţie de teatru-dans de la UNATC, un spectacol de absolvire.
"Sunt 33 de evenimente cu totul în 10 zile, în care, dacă am numărat eu corect, 28 sunt spectacole de diverse facturi. Noi cam asta încercăm să facem în fiecare an: să prezentăm o imagine cât mai completă și complexă a teatrului independent din ultimul an.
Avem și instalații de exemplu, avem și spectacole de teatru-dans. La teatru-dans avem o producție care vine din UNATC, un spectacol de absolvire, și avem o producție din mediul independent a unor profesioniști chiar cu vechime. Deci o combinație destul de bună, zic eu. Avem spectacole din toată țara, cam de peste tot de pe unde se produce teatru independent. E o selecție foarte bună", a declarat Radu Popescu într-un interviu exclusiv pentru DC News.
Presiune pe buget
Radu Popescu a anunţat şi câte producţii au intrat în competiţia festivalului Bucharest Fringe în acest an, dar şi de ce este presiune pe buget.
"A fost o mică presiune pe buget pentru că sunt cumva mai multe spectacole invitate în cele patru secțiuni față de câte preconizam noi inițial. Adică juriul de selecție a selecționat mai multe. Noi avem și această posibilitate, ca juriul să propună niște spectacole dacă ele cumva au omis să se înscrie. În general, sunt undeva între 60, 70, până spre 100 de producții care se înscriu în fiecare an. Anul ăsta avem în competiție 14, de fapt trebuiau să fie vreo 16, dar două n-am putut să le aducem.
100 e o cifră maximală, n-am atins niciodată 100 de înscrieri, au fost pe la 90 și ceva. Dar gândiți-vă că sunt totuși instituții deja de tradiție în România, ca Reactor la Cluj sau Replica, sunt mai multe care, fie de sine stătător, fie prin diverse colaborări, reușesc să producă câte 4, 5, 6 spectacole pe an și atunci vin cu mai multe propuneri.
Pe lângă teatrele cu spațiu, unde noi avem și Asociația Teatrelor Independente, care e un organism reprezentativ pentru organizațiile ce gestionează și un spațiu de teatru independent, ceea ce vine la pachet cu provocări particulare: chirie, oameni pe care trebuie să-i plătești, pe lângă aceste instituții independente există și trupe de teatru care, fie că fac un proiect cu AFCN-ul, fie fără finanțare, produc. Deci da, anual aș zice că sunt în jur de 90 de producții. Dar aici pot să intre și spectacole de amatori, adică acceptăm orice înscriere atâta timp cât se încadrează în perioada calendaristică și nu este un spectacol produs de un teatru de stat. Acceptăm cel mult coproducții", a mai declarat regizorul.
Comedii, tragedii, dramă sau dans? Ce îi aşteaptă pe spectatori
Radu Popescu a explicat şi ce tip de piese îi aşteaptă pe spectatori, dar şi pe ce se concentrează organizatorii festivalului.
"Sunt toate genurile. Aș zice că e o distincție de ordin practic. Există această prejudecată că comediile de mare succes la public nu sunt neapărat producții foarte festivaliere sau foarte artistice. Nu e chiar așa, umorul e destul de greu de făcut. Dar adevărul e că noi nu că n-am vrea, ci pur și simplu nu s-au înscris și nu au fost selecționate spectacole dintre acestea unde o companie independentă produce o comedie cu vedete, după care se duce într-un spațiu mare și vinde foarte multe bilete.
Noi ne-am focusat pe spațiile mici, pe artiști independenți care au ceva particular de spus, inclusiv teatru documentar sau alte specii de teatru care merg mai bine în mediul independent, cum ar fi one-woman show sau one-man show. Majoritatea sunt spectacole foarte contemporane, cu subiecte foarte importante pentru publicul de azi", a completat Radu Popescu.
PROGRAMUL FESTIVALULUI BUCHAREST FRINGE, EDIȚIA a 16-a
VINERI, 4 SEPTEMBRIE
Ora 19.00: PIATRĂ, HÂRTIE, FOARFECĂ de Diana Aldea și Adrian Teleșpan
Regia: Diana Aldea
Producător: Centrului de Creație MAIDAN, Cluj-Napoca
Sala: Teatrul Apropo
Ora 21.00: NAȘTEREA UNUI DICTATOR de Székely Csaba
Regia: Sebestyén Aba
Producător: Yorick Studio, Târgu Mureș
Sala: Teatrul În Culise
SÂMBĂTĂ, 5 SEPTEMBRIE
Ora 11:00 – 14:00 ATELIER DE TEATRU DE OBIECTE, PENTRU ADULȚI – Accesul liber
Cu Ștefan Craiu
Sala: Centrul Independent pentru Arta Animației
Ora 17.00 – 20.00 BLIND DATE CULTURAL – instalație performativă
Regia: Andu Dumitrescu
Producător: Asociația VAR
Sala: POINT Art Hub
Ora 19.00: RASKOLNIKOV, DUPĂ CRIMĂ ȘI PEDEAPSĂ după F. M. Dostoievski
Regia: Ionuț Iftimiciuc
Producător: Teatrul În Culise
Sala: Teatrul În Culise
Ora 19.30: GIRL ON FIRE – Eveniment cu foc și acrobație – Accesul liber
Cu Crina Drăcșanu, fire-show-artist
Calea Victoriei – Străzi Deschise
Ora 20.00: ANTIGONA de Sofocle
Regia: Alin Uberti
Producător: unteatru
Sala: unteatru
DUMINICĂ, 6 SEPTEMBRIE
Ora 16.00 – 19.00: BLIND DATE CULTURAL – instalație performativă
Regia: Andu Dumitrescu
Producător: Asociația VAR
Sala: POINT Art Hub
Ora 17.00: AMERICAN DREAM de Cristina Bordeanu
Regia: Oana Mogoș
Producător: Facultatea de Arte, Universitatea Dunărea de jos, Galați
Sala: Teatrul În Culise
Ora 18.30: ROSTOPASCA de Alex Tocilescu
Regia: Monica Stoica
Producător: Asociația HEARTH, București
Sala: Palatul Lahovary
Recomandare vârstă: 18+
Ora 20.30: TIMON DIN ATENA de William Shakespeare și Thomas Middleton
Regia: David Schwartz
Producător: Platforma de teatru politic
Sala: Teatrul Evreiesc de Stat
LUNI, 7 SEPTEMBRIE
Ora 19.00: LALELE, PĂSĂRI ȘI BETON de Leta Popescu și Diana Mihalașcu, după texte de Ovidiu Cioclov, Doina Gecse-Borgovan, Katia Nanu, Maria Orban, Oana Paler, Laura Stanciu, Livia Stoica, Dana Voicu
Regia: Leta Popescu
Producător: Reactor, Cluj-Napoca
Sala: unteatru
Recomandare vârstă: 14+
Ora 19.00: BROSCOIUL de Alex Gorghe
Regia: Carla Oncescu
Producător: Fundația Friends For Friends
Sala: Teatrul Apropo
Ora 21.00: LALELE, PĂSĂRI ȘI BETON de Leta Popescu și Diana Mihalașcu, după texte de Ovidiu Cioclov, Doina Gecse-Borgovan, Katia Nanu, Maria Orban, Oana Paler, Laura Stanciu, Livia Stoica, Dana Voicu
Regia: Leta Popescu
Producător: REACTOR, Cluj-Napoca
Sala: unteatru
Recomandare vârstă: 14+
MARȚI, 8 SEPTEMBRIE
Ora 18.30: DORU ÎN LUMEA EMOȚIILOR de Cătălina Popa
Regia: Cătălina Popa
Producător: UNATC, București
Sala: Centrul Independent pentru Arta Animației
Ora 20.00: DEALUL FLORILOR de Calița Nantu
Regia: Mark Cristopher Demeter
Producător: REACTOR, Cluj-Napoca
Sala: Teatrul de Artă București
Recomandare vârstă: 14+
Ora 20.00: LILU GLUGĂ VERDE de Andrei Ursu – Premieră – Accesul liber
Regia: Ana-Maria Ursu
Producător: Teatrul Basca, Timișoara
Promenada Mall, terasă
Spectacol pentru întreaga familie
MIERCURI, 9 SEPTEMBRIE
Ora 19.00: PE LIMBA TA de Mihaela Michailov
Regia: Radu Apostol
Producător: Centrul Replika, București
Sala: Centrul Replika
Ora 21.00: MANTAS de Bogdan Sărătean
RegIa: Bogdan Sărătean
Producător: BIS Teatru, Sibiu
Sala: Teatrul de Artă București
JOI, 10 SEPTEMBRIE
Ora 19.00: AȘA GRĂIT-A... de Étienne Lepage
Regia: Elena Tudorache
Producător: UNATC, București
Sala: Centrul Replika
VINERI, 11 SEPTEMBRIE
Ora 19.00: H de la A la Z după Hamlet de W. Shakespeare
Regia: Ștefan Roman
Producător: Universitatea de Arte din Târgu Mureș
Sala: Teatrul Apropo
Ora 19.30: PEȘTII DORM? de Jens Raschke
Regia: Dorin Boca
Producător: Teatrul Coquette, București
Sala: Teatrul Coquette
Ora 20.00: TAVANUL DE STICLĂ de David Hare
Regia: Ionuț Andrei Maierean
Producător: FF Theatre, București
Sala: FF Theatre
SÂMBĂTĂ, 12 SEPTEMBRIE
Ora 19.00: CLOSER de Patrick Marber
Regia: Alexandru P. Rusu
Producător: Claudia Moroșanu
Sala: Teatrul Actorilor
Recomandare vârstă: 16+
Ora 19.30: SAMSARA - Surrender to Change or Suffer in a Loop de Eva Danciu
Regia: Eva Danciu
Producător: UNATC, București
Sala: Linotip Centru Independent Coregrafic
Ora 20.00: OMUL CU CIOCANUL de Șerban Melnic, Cosmin Gaspar – Lectură performativă
Regia: Ana Monica Vîlcu, Cosmin Gaspar, Șerban Melnic
Producător: Teatrul Apropo
Sala: Teatrul Apropo
Recomandare vârstă: 16+
DUMINICĂ, 13 SEPTEMBRIE
Ora 18.00: TEA & MILK de Edith Alibec
Regia: Dana Paraschiv
Producătoare: Edith Alibec
Sala: Teatrul Coquette
Ora 19.30: SWEET SPOT de Mihai Mihalcea
Regia: Mihai Mihalcea
Producător: Asociația Culturală Solitude Project, București
Sala: Centru Național al Dansului
Ora 20.00: PROCESUL A.I. de Andrei Tache-Codreanu – Premiera
Regia: Andrei Tache-Codreanu
Producător: Teatrul Apropo
Sala: Teatrul Apropo
Recomandare vârstă: 14+
Ora 21.30: FESTIVITATEA DE PREMIERE ȘI ÎNCHIDERE
Sala: Teatrul Apropo
Bilete la Festivalul Bucharest Fringe se găsesc pe IaBilet.ro. Bilete la spectacolul Closer se găsesc atât pe IaBilet.ro cât și pe eventbook.ro . Elevii și studenții au acces gratuit, în limita locurilor disponibile, în baza unei rezervări efectuate prin completarea acestui formular online.
Partenerii finanțatori sunt Primăria Municipiului București prin ARCUB și Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Partenri: Promenada Mall, unteatru, Teatrul de Artă București, POINT ArtHub, Teatrul În Culise, Teatrul Coquette, Teatrul Evreiesc de Stat, FF Theatre, Teatrul Actorilor, Centrul de Teatru Educațional Replika, Centrul Independent pentru Arta Animației (CIAA), Linotip Centru Independent Coregrafic, Centrul Național al Dansului, Palatul Lahovary.

