Cazul Epstein de România, un documentar bazat pe dosarul „Sexgate cu politicieni și V.I.P.-uri”, cea mai recentă producție a Teatrului Apropo din București, a avut premiera marți, 6 octombrie orele 19:00, la Teatrul Luceafărul, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași (FITPTI).
Teatrul documentar pare că exploatează un subiect scandalos, în realitate doar îl transformă într-un instrument de conștientizare, iar experiența echipei justifică alegerea formei teatrale. De ce este necesar un spectacol despre traficul de persoane?
![]()
„Cazul Epstein de România”, noua producție a Teatrului Apropo, pornește de la un subiect care nu mai poate fi împins în zona știrilor de o zi, traficul de persoane, una dintre formele cele mai grave ale exploatării umane contemporane. România continuă să se afle într-o poziție extrem de vulnerabilă în ceea ce privește traficul de persoane, iar în spatele statisticilor se află destine individuale, victime reale, mecanisme de manipulare, rețele de exploatare și, nu de puține ori, comunități care nu văd sau aleg să nu vadă ceea ce se întâmplă în imediata lor apropiere.
Teatrul poate face ceea ce o statistică, un raport instituțional sau o știre nu reușesc întotdeauna, poate restitui dimensiunea umană a fenomenului. Miza se rupe de producerea unui spectacol al senzaționalului, preferând construirea unui spațiu în care publicul să fie obligat să privească fenomenul dincolo de suprafața lui.
![]()
Alegerea teatrului documentar este, în acest context, cu atât mai relevantă. Echipa artistică are experiență în investigarea realității prin mijloace teatrale, documentarea, dramaturgia și regia sunt semnate de Ana Monica Vîlcu, Șerban Melnic și Cosmin Gaspar, cu coordonarea dramaturgică și regizorală a lui Radu Popescu. Este o formulă care sugerează un proces de lucru în care documentul este materia primă a construcției spectaculare.
Alături de artiști se află și profesioniști care cunosc fenomenul din interior, precum Iana Matei, psiholog și fondatoarea Reaching Out Romania, iar parteneriatul cu Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane și cu organizații specializate întărește componenta de documentare și responsabilitate a proiectului.
Titlul „Cazul Epstein de România”, provoacă și incomodează și trimite la un caz devenit simbolic pentru relația dintre exploatarea sexuală, putere, bani, influență și tăcere. Adevărata miză a spectacolului ar trebui căutată în întrebarea pe care acesta o deschide pentru societatea românească.
Ce mecanisme fac posibilă exploatarea și, mai ales, cum ajunge un asemenea fenomen să fie tolerat, ignorat sau normalizat?
Un astfel de spectacol are și o importantă funcție educativă, fără ca teatrul să devină lecție didactică. Prezența în proiect a unor instituții de învățământ din Iași, Bacău și Slobozia indică tocmai această direcție: întâlnirea cu publicul tânăr. Pentru adolescenți, discuția despre manipulare, vulnerabilitate, recrutare, promisiuni false și exploatare poate însemna o experiență de recunoaștere a unor mecanisme pe care, altfel, le-ar putea întâlni fără să le identifice.
,,Cum ne dăm seama că lucrurile sunt în neregulă?", a întrebat o adolescentă.
Scopul unui asemenea demers este să producă vigilență. Să ne facă atenți la limbajul seducției, la promisiunile care ascund capcane, la vulnerabilitățile exploatate de traficanți și la responsabilitatea comunității. Traficul de persoane nu este doar o problemă a poliției, a psihologilor, a ONG-urilor sau a instituțiilor statului. Este o problemă socială care privește felul în care ne raportăm la cel vulnerabil.
Spectacolul își asumă o funcție civică fără să-și piardă natura artistică. E clar ca nu poate rezolva fenomenul traficului de persoane și nici nu trebuie să pretindă acest lucru. Poate însă să rupă tăcerea, să provoace empatie fără sentimentalism și să creeze acel moment de disconfort în care spectatorul înțelege că ceea ce părea îndepărtat se află, de fapt, mult mai aproape decât credea.
,,Oricând poate fi cineva cunoscut", a spus cineva din public.
![]()
Premiera de la Iași, la Teatrul Luceafărul, capătă astfel o semnificație aparte. „Cazul Epstein de România” a propus o confruntare cu mecanismele unei societăți în care vulnerabilitatea poate deveni marfă. Iar una dintre responsabilitățile esențiale ale teatrului contemporan este tocmai aceea de a aduce în lumină realități pe care societatea preferă, uneori, să le țină în tăcere de rușine sau de frică.
Cazul Epstein de România
„Cazul Epstein de România” poate fi văzut la Teatrul Apropo, București, Bulevardul Dimitrie Pompeiu, nr. 8, Pipera, sector 2, miercuri, 28 octombrie, ora 19:30. Bilete găsiți aici.
Documentare: Ana Monica Vîlcu, Șerban Melnic, Cosmin Gaspar
Dramaturgie: Șerban Melnic, Cosmin Gaspar
Regie: Ana Monica Vîlcu, Șerban Melnic, Cosmin Gaspar
Coordonare dramaturgie și regie: Radu Popescu
Distribuție: Ana Monica Vîlcu, Irina Artenii, Șerban Melnic, Cosmin Gaspar
Video design: Andrei Cozlac - Video Artist
Scenografie: Ada-Maria Zaharia
Sound Design: Valeriu Șerban
Light Design: Stefan Sacuiu
Fotografie și video: Andrei Văleanu
Graphic Design: Romulus Boicu
Producătoare, manager proiect, promovare: Costinela Caraene
![]()


