Iubitorii de romanțe sunt așteptați, mieruci, 4 noiembrie, la Teatrul Național de Operetă și Musical.
Concertul FAMILIA ROMANȚEI , Miercuri 4 nov a.c., ora 19.00, Teatrul Național de Operetă și Musical.
Este o ofertâ culturală de care sufletele Dvs are mare nevoie. Vă așteptăm in FAMILIA ROMANȚEI cu bunici, părinți, copii, nepoți, prieteni, colaboratori si colegi pentru a vă bucura de farmecul, noblețea si eleganța cântecului care poartă dorurile noastre!
În cadrul acestei serii de evenimente, sunteți invitați la un concert de excepție dedicat romanței românești – gen muzical de patrimoniu al culturii naționale, aflat în patrimoniul cultural imaterial și propus pe Lista Reprezentativă UNESCO.
Desfășurat sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO și asociat Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur”, evenimentul celebrează tradiția, poezia și identitatea românească prin virtuțile sale definitorii: dor, dragoste, speranță și credință.
Scena teatrului va reuni mari interpreți consacrați și tineri laureați ai festivalului, într-un regal muzical de înaltă ținută artistică: Alina Mavrodin Vasiliu, Elina Velica, Marius Bălan, Ana Cebotari, Geanina Munteanu, Rodica Ștefan și Ștefan Alexandru Constantin, acompaniați de Orchestra Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, sub bagheta dirijorului Alexandru Ilie.
Includerea romanței a fost inclusă în seria de evenimente „Săptămâna Ion Dacian”.
Prezentarea va fi asigurată de Alina Mavrodin Vasiliu.
Biletele sunt disponibile:
Online pe www.ticketstore.ro
La casa de bilete din incinta teatrului (Bdul. Octavian Goga nr. 1)


