Mireille Mathieu, supranumită adesea 'Privighetoarea din Avignon', împlinește 80 de ani. După cum ar spune chiar ea, cariera sa profesională a fost timp de câteva decenii 'un basm devenit realitate'.
Născută la Avignon, fiica cea mare dintre cei 14 copii ai lui Marcelle și Roger Mathieu, Mireille a susținut prima sa reprezentație publică la vârsta de 4 ani, la slujba de la miezul nopții. Tatăl ei, cioplitor în piatră pentru monumente funerare, visase și el să cânte cu vocea sa de tenor.
În copilărie, Mireille și-a economisit salariul obținut la slujba din fabrică pentru a-și putea plăti lecțiile de canto. Profesoara de canto Laure Colliere a acceptat-o pe Mireille ca elevă.
La începutul anilor '60, managerul vocalistului pop francez Johnny Hallyday, Johnny Stark, a observat înzestrarea vocală încântătoare a lui Mireille, când aceasta a apărut în emisiunea TV 'Jeu de la Chance' și a câștigat primul loc. Impresarul american a devenit ulterior mentorul ei, după ce a semnat un contract cu el. Cu muncă asiduă și multe nopți în care a putut dormi doar patru ore, Mireille a avut performanțe strălucite și era pe drumul cel bun spre succes, menționează imdb.com.
Munca mea este Dumnezeul meu, a mărturisit ea, potrivit biografiei publicate pe https://www.mireillemathieu.com/.
Aclamată drept următoarea Edith Piaf
A fost rapid aclamată drept următoarea Edith Piaf, iar reprezentația sa din 1965 de la sala de concerte Olympia din Paris i-a facilitat colaborarea cu Barclay Records. Primul ei album s-a vândut în peste 1 milion de exemplare într-un timp foarte scurt.
Cu multă determinare, Mireille a mers înainte pentru a-și construi cariera în Franța, Germania, Statele Unite, Rusia și restul lumii.
În 1974, a câștigat pentru a treia oară consecutiv premiul muzical german 'Bambi', echivalentul premiului Grammy american.
Papa Ioan Paul al II-lea: Un cadou de la Dumnezeu
A fost primită de către Papa Ioan Paul al II-lea în 1983. 'Ea este cântăreața iubirii și a păcii', a spus Sanctitatea Sa, adăugând: 'Pentru mine, Mireille este 'un cadou de la Dumnezeu, așa cum se traduce literal numele ei de familie- mai menționează imdb.com.
A fost invitata unor lideri statali precum Regina Elisabeta a II-a și Ronald Reagan.
I s-a acordat titlul de 'Cavaler al Ordinului Național al Meritului și al Artelor și al Literelor' și a fost decorată cu 'Legiunea de Onoare' pentru serviciile aduse Națiunii Franceze, în 1999.
În martie 2014, a susținut un concert în România, la Sala Palatului din București, unde s-a reîntâlnit pe scenă cu Margareta Pâslaru, după 45 de ani. Ce două artiste au participat, în 1969, la Târgul Internațional al Discului Cannes (MIDEM - Franța). Margareta Pâslaru i-a oferit lui Mireille Mathieu o fotografie de la acel moment, în care pe scenă erau mari nume ale muzicii europene: Dalida, Adriano Celentano, Amalia Rodrigues, Udo Jurgens, Mireille Mathieu și Margareta Pâslaru.
În septembrie 2018, a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității de Stat pentru Științe Umaniste din Moscova, instituția dorind să recompenseze prin acest titlu onorific 'un talent muzical fenomenal, care a avut o influență semnificativă (...) asupra tinerilor', potrivit reprezentanților instituției ruse, conform AFP.
La 26 iulie 2019, cântăreață franceză a susținut un concert în cadrul celei de-a 19-a ediții a Festivalului din Lacoste.
Recital la Sala Palatului
La 22 februarie 2026, Mireille Mathieu a sărbătorit 60 de ani de carieră în cadrul unui concert la Sala Palatului. Mireille Mathieu a interpretat melodii consacrate printre care 'La vie en rose', 'Mon Credo', 'C'est Ton Nom', 'Acropolis adieu', 'Ne me quitte pas', 'Mille colombes', 'Santa Maria de la Mer', 'Une femme amoureuse', 'Tous les enfants chantent avec moi'.
În decursul anilor, artista a lansat nu mai puțin de 40 de albume, a vândut aproximativ 200 de milioane de copii în întreaga lume și este deținătoare a numeroase premii. A susținut concerte pe tot globul, fiind ovaționată la scenă deschisă de milioane de spectatori.
A înregistrat 1.200 de melodii în nouă limbi străine și a colaborat cu mari nume ale cântecului francez și internațional printre aceștia numărându-se Charles Aznavour, Paul Anka, Placido Domingo, Julio Iglesias, Tom Jones, Barry Manilow, Elvis Presley, Patrick Duffy, Tom Jones și Dean Martin. (Agerpres)

