Tulcea: Doar şapte mistreţi capturaţi în Deltă pentru diagnosticarea pestei porcine africane

Medicii veterinari tulceni au reuşit să recolteze probe doar de la 7 exemplare de porci mistreţi, analizele efectuate relevând absenţa virusului pestei porcine africane, potrivit directorului Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), Mitică Tuchilă.

'Analizele efectuate pe probele de la cele şapte exemplare de mistreţi sălbatici capturaţi în ariile protejate din Rezervaţie în care vânătoarea este interzisă au ieşit negative la pesta porcină africană, precum şi la cea clasică', a declarat, marţi, pentru Agerpres, directorul Tuchilă.

El a adăugat că per total, în judeţul Tulcea, au fost analizate probe prelevate de la 108 exemplare de porci, incluzându-i şi pe cei de rasă, din ferme şi gospodării particulare. Numărul probelor recoltate de la porcii mistreţi din Deltă este considerat mic în comparaţie cu cel anunţat la începutul campaniei de extracţie, respectiv 50, motiv pentru care conducerea DSVSA consideră oportună continuarea acţiunilor de capturare pe parcursul întregului an. 'Acţiunile de vânătoare fără gonaci în Deltă se desfăşoară foarte greu. Personal, consider oportună continuarea acţiunilor de vânătoare de extracţie în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării pe parcursul anului 2016', a afirmat reprezentantul DSVSA.

La începutul lunii trecute, preşedintele autorităţii naţionale de resort, Dumitru Băiculescu, a anunţat că ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a obţinut acordul ministrului Mediului, Cristina Paşca-Palmer, pentru ca până la finele lunii ianuarie a anului 2016 din zona românească a Deltei Dunării să fie extrase 50 de exemplare de porci mistreţi în vederea recoltării probelor necesare diagnosticării cu pestă porcină africană.

Preşedintele ANSVSA a mai spus atunci că va propune ministrului Agriculturii mărirea cotei de extracţie de la 50 la 150 de porci mistreţi şi extinderea perioadei de extracţie la un an, astfel încât în această perioadă să se efectueze şi extracţie de răpitoare.

'Vom urmări extracţia de răpitoare, şacali şi vulpi, care pot fi purtătoare de virus, dar nu fac boala', a afirmat la vremea respectivă preşedintele Băiculescu.

Pesta porcină africană evoluează de câţiva ani în unele state din Uniunea Europeană, inclusiv în exploataţii comerciale, prezenţa virusului având printre efecte interzicerea comerţului intra-comunitar cu carne de porc, potrivit DSVSA Tulcea. Şi în statele non-UE au fost semnalate cazuri de pestă porcină africană, respectiv Belarus, Rusia şi Ucraina, existând informaţii că virusul ar evolua şi în Republica Moldova. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel