Tinerii români se droghează, fac sex neprotejat și se sinucid

depresie
depresie

Aproape jumătate dintre tinerii români fac sex neprotejat, 40% consideră că drogurile uşoare nu sunt nocive, iar 15,6% s-au gândit să se sinucidă, potrivit unui studiu desfăşurat săptămâna trecută pe platfoma online de socializare Netlog.

Jumătate dintre tinerii care au participat la acest studiu au declarat că practică sexul neprotejat, riscă să devină prada traficanţilor de droguri, au gânduri suicidale şi n-ar vota cu niciunul din politicienii cunoscuţi dacă mâine s-ar organiza alegeri prezidenţiale.

Aproape 45% dintre tinerii români intervievaţi par să ignore riscurile unei sarcini nedorite şi chiar pe cele ale contractării BTS (boli cu transmitere sexuală), aceştia declarând că practică sexul neprotejat mereu (32,7%) sau de până la 3-5 ori pe lună (peste 12 procente), iar cealaltă jumătate a bifat că foloseşte pilule contraceptive sau prezervativ.

Majoritatea dintre ei afirmă că şi-au început viaţa sexuală după 16 ani (60,6%), 2 din 10 - între 14 şi 16 ani (20,6%), în timp ce 71% şi-au cunoscut partenerii online.

În prezent, în evidenţele Compartimentului pentru Monitorizarea şi Evaluarea infecţiei HIV/SIDA - INBI "Prof. Dr. Matei Balş" sunt înregistrate 16.433 de cazuri HIV/SIDA, virus transmis în majoritatea cazurilor prin contact sexual (80% din cei diagnosticaţi în prima jumătate a anului). Cu toate acestea, numărul total al celor infectaţi cu HIV şi al bolnavilor de SIDA se apropie de 75.000, potrivit estimărilor ARAS (Asociaţia Română Anti-SIDA).

Tinerii români nu exclud nici consumul de substanţe narcotice. Mai mult de 4 din 10 respondenţi (41%) pot deveni ţinte uşoare pentru traficanţi, întrucât nu consideră nocive drogurile uşoare de tipul ţigărilor cu marijuana (17%) şi chiar susţin că se exagerează privind efectele consumului de narcotice (alte 16 procente), în timp ce peste 8% mărturisesc că au prieteni narcomani, informează Mediafax

Pe de altă parte, 3 din 10 respondenţi au confirmat că s-au gândit să se sinucidă (15,6%) sau că nu exclud această posibilitate în viitor (13,3%). Anul trecut, Institutul Naţional de Medicină Legală (INML) a raportat, la nivelul întregii ţări, 2.853 de sinucideri, în creştere cu 5 procente faţă de anul precedent.

În ceea ce priveşte sursele de informare, 41,5% declară că folosesc toate tipurile de media, 24,6% consultă sursele de pe internet, 17,2% - internet şi TV, iar 11,3% - forumuri şi reţele de socializare online şi, rar, de pe portalurile de ştiri.

În plus, circa 4 din 10 respondenţi nu îşi amintesc când au citit ultima oară o carte, 6 din 10 (55,6%) nu ar vota cu niciunul dintre politicienii cunoscuţi, iar între destinaţiile preferate pentru emigrare se află Statele Unite ale Americii (37%) şi Europa de Vest (16,8%).

Chestionarul a fost iniţiat de Netlog, o reţea de socializare online disponibilă în 37 de ţări, care în România numără 1,6 milioane de membri, 70% dintre aceştia având vârste cuprinse între 17 şi 28 de ani, 54% fiind bărbaţi, respectiv 46% femei. La chestionar au participat 1.019 români, cu vârste între 17 şi 25 de ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel