€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707
 

Netflix plăteşte 72 de miliarde de dolari pentru studiourile Warnes Bros Discovery şi HBO Max

netflix--in-declin--dupa-ultimele-schimbari--actiunile-au-scazut--iar-pierderile-sunt-consistente_78990700 Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels
 

Gigantul american de streaming Netflix a anunţat vineri că a ajuns la un acord pentru preluarea studiourilor de film şi televiziune Warner Bros Discovery, precum şi prestigioasa divizie de streaming HBO Max contra sumei de 72 miliarde de dolari.

Aceasta este cea mai mare operaţiune de consolidare din industria divertismentului de la preluarea Fox de către Disney, în 2019, cu suma de 71 miliarde de dolari, conform Reuters.

Acordul anunţat vineri vine în urma unui război al ofertelor de câteva săptămâni, la finalul căruia Netflix a venit cu o ofertă de aproape 28 de dolari pe acţiune, eclipsând-o pe cea de aproape 24 de dolari pe acţiune lansată de Paramount Skydance pentru întregul grup Warner Bros Discovery, inclusiv pentru activele de televiziune prin cablu, care sunt programate să fie regrupate într-o entitate distinctă.

Acţiunile Warner Bros Discovery au închis şedinţa bursieră de joi la 24,5 dolari, ceea ce îi conferă companiei o valoare de piaţă de 61 de miliarde de dolari, scrie Agerpres.

Game of Thrones, DC Comics şi Harry Potter trec pe Netflix

Cumpărarea proprietarului unor francize importante, printre care "Game of Thrones", "DC Comics" şi "Harry Potter", va înclina şi mai mult balanţa puterii de la Hollywood în favoarea gigantului de streaming Netflix, care şi-a construit dominaţia fără achiziţii majore sau o bibliotecă mare de conţinut, şi îi va permite să respingă concurenţa din partea Walt Disney şi Paramount, susţinute de familia Ellison.

Analiştii susţin că în spatele achiziţiei stă dorinţa Netflix de a bloca drepturile pe termen lung asupra serialelor şi filmelor de succes şi de a se baza mai puţin pe studiouri externe, pe măsură ce se extinde în domeniul jocurilor şi caută noi căi de creştere, după succesul măsurilor sale de reprimare a partajării parolelor.

Tranzacţia, analizată de comisiile din Europa şi SUA

Acordul va fi analizat cu atenţie de organismele de reglementare a concurenţei din Europa şi SUA, deoarece ar oferi celui mai mare serviciu de streaming din lume dreptul de proprietate asupra unui rival care deţine HBO Max şi se mândreşte cu aproape 130 de milioane de abonaţi la streaming.

Paramount, condus de David Ellison, care a lansat războiul ofertelor cu o serie de oferte nesolicitate şi are legături strânse cu administraţia Trump, a pus la îndoială procesul de vânzare la începutul acestei săptămâni într-o scrisoare în care susţine că Netflix a fost tratat preferenţial.

Pentru a atenua îngrijorările legate de concentrarea pieţei, Netflix a susţinut în discuţiile privind acordul că o potenţială combinaţie a serviciului său de streaming cu HBO Max ar aduce beneficii consumatorilor prin reducerea costului unei oferte la pachet. De asemenea, Netflix a informat Warner Bros Discovery că va continua să lanseze filmele studioului în cinematografe, în încercarea de a atenua temerile că acordul său ar elimina un alt studio şi o sursă majoră de filme cinematografice, potrivit rapoartelor din presă.

Conform termenilor acordului, investitorii de la Warner Bros Discovery vor primi 23,25 dolari în numerar şi aproximativ 4,50 dolari în acţiuni Netflix pentru fiecare acţiune Warner Bros Discovery, ceea ce evaluează Warner la 27,75 dolari pe acţiune, sau aproximativ 72 de miliarde de dolari în capital propriu, şi 82,7 miliarde de dolari dacă sunt incluse şi datoriile.

Acordul este aşteptat să se încheie după ce Warner Bros Discovery îşi va separa divizia Discovery Global, într-o companie listată la bursă, o mişcare ce urmează să fie finalizată în al treilea trimestru al anului 2026. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close