Suedia a renunţat la solicitarea de garanţii pentru a introduce pe ordinea de zi subiectul extinderii Schengen în România şi Bulgaria, şi anunţă că susţine candidatura acestor două ţări. Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan afirmă că este posibil să asistăm la o schimbare de atitudine şi din partea Austriei.
"Principala problemă a Suediei în spaţiul public este problema migraţiei. Această schimbare de atitudine (n.r. Suedia nu mai cere garanţii pentru punerea pe ordinea de zi a subiectului extinderii Schengen) aş traduce-o în următorul fel. Ar trebui să o coroborăm cu ceva important. În primul rând, cu declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis de marţi, care a vorbit despre accederea României în Schengen în 2023. De asemenea, cu declaraţiile făcute de preşedintele Erdogan, al Turciei, cu privire la extinderea NATO şi de condiţionalităţile pe care le pune Turcia Suediei.
Părerea mea este că Suedia are în momentul ăsta un parteneriat şi o nevoie în plus faţă de România. De asemenea, este una dintre ţările care a recunoscut, prin vocea premierului Kristersson, că românilor şi bulgarilor li s-a făcut o nedreptate extremă în decembrie.
Aş privi mult mai atent şi o posibilă schimbare de atitudine în ceea ce priveşte Austria. Vor fi alegeri în Austria Inferioară pe 29 ianuarie.
Deci cred că pe cele două consilii pe care le va prezida Suedia, în martie şi mai, România va putea intra pe ordinea de zi, dar numai după ce va începe negocierile noi, imediat după aflarea rezultatelor din Austria inferioară, pentru că este cel mai important land din punct de vedere politic al Austriei. Este clar că România trebuie să forţeze în acest an accederea în Schengen", a declarat Rareş Bogdan la Digi24.
"Pe mine chiar m-a bucurat schimbarea de atitudine a Suediei, pentru că preşedinţia spaniolă este mult mai sceptică. E greu de crezut că va pune extinderea Schengen pe ordinea de zi, deoarece premierul Sanchez are alegeri în mai, care se anunţă a fi câştigate de Populari, de dreapta, deci va pierde masiv. Şi apoi urmează alegeri generale în decembrie. Spania se confruntă cu migraţie serioasă, aşa că va fi greu de crezut că Sanchez, un premier slăbit, va putea să vină cu problema Schengen pe masa preşedinţiei Consiliului.
Suedia are nevoie de România pe problema extinderii NATO. Spania are la rândul său o problemă legată de migraţia din nordul Africii şi de stabilitatea guvernamentală", a mai spus Rareş Bogdan.
"Trebuie să ne uităm la partea plină a paharului. Din 26 de state membre UE, doar Austria s-a opus extinderii Schengen în România. Pentru Schengen mai există patru state care nu sunt membre UE, dar care sunt în Schengen şi s-au exprimat pro România toate. Deci, practic, nu mai puţin de 30 de state membre ale Schengen au fost în favoarea extinderii. De asemenea, în şedinţa de săptămâna trecută de la Bruxelles, foarte mulţi oficiali prezenţi în sală la prezentarea raportului de ridicare a MCV pentru România au ţinut să spună că ridicarea raportului MCV este o chestiune firească pentru România şi că este nedrept că nu s-a întâmplat", a concluzionat Rareş Bogdan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu