EXCLUSIV  Ruptura Gușă - Băsescu. ”Să vă spun de unde i-a sărit țandăra. Adriana Săftoiu a asistat, dar a fugit repede, după trei minute” - VIDEO

Cozmin Gușă a povestit cum s-a produs ruptura dintre el și Traian Băsescu. 

"Să vă spun de unde i-a sărit ţandăra. A forţat foarte tare cu Monica Macovei şi cu Renatte Weber şi s-a ajuns la o agitație mare în partid. Eu am fost obligat de către el - obligat... era preşedintele României, ce să fac?.... Ăstora le-a fost frică să discute despre asta şi el ne-a rugat să o punem pe Monica Macovei ministrul Justiţiei. În aceeaşi zi, o pusese pe Renatte Weber la Cotroceni, consilier pe probleme de justiție, consilier prezidenţial plin cu rang de ministru. Nu am avut ce face. Blaga nu a vrut, Boc nu a vrut și am condus eu şedinţa. După aia, el vorbea prin partid că "Guşă a vrut". Eu dimpotrivă, mă certasem cu Băsescu să nu le pună pe cele două. Atunci el, vrând să convingă partidul că mai mult ar fi vina mea de lider de grup parlamentar că am impus-o pe Monica Macovei ministrul Justiției, ceilalţi vorbind despre mine, s-a enervat şi, dintr-una în alta, am ajuns aşa la nişte discuţii contondente. Adriana Săftoiu a asistat la una dintre aceste discuții. Nu o să povestească niciodată, că este o fată discretă, dar ce i-au auzit urechile.... A fugit repede, după trei minute. 

"S-a rupt tot. I-a trimis pe Blaga, Videanu şi Berceanu să mă dea jos"

Apoi, ne-am împăcat, după 7-8 zile, de Revelion - l-am făcut împreună - și de Revelion iar ne-am certat. Era clar că nu mergea. La începutul lui ianuarie, eu am avertizat de a doua frăţie a securităţii şi s-a rupt tot. I-a trimis pe Blaga, pe Videanu şi pe Berceanu să mă dea jos de la şefia grupului parlamentar şi a trebuit să facem trei şedinţe. Ăia au venit săracii, erau într-o postură delicată, au propus să nu mai fiu lider de grup parlamentar. A votat unul cu ei, restul cu mine. Am mai făcut o şedinţă a doua zi. Au votat trei cu ei, restul cu mine. A treia zi, a trebuit să fie încă o şedinţă și am zis: "Hai, gata, că ne batem joc. Ăştia or să voteze tot cu mine, dar, pentru faptul că sunteţi atât de recunoscători - ştiu că v-a trimis Băsescu -, îmi dau eu demisia". Cu mine trebuia să plece şi Roberta Anastase, dar s-a răzgândit. Au plecat Lavina Șandru şi Pavelescu. Am plecat trei deputaţi", a povestit Cozmin Gușă în emisiunea Deferiți mass-media, de la DCNews TV.

Emisiunea integrală, în materialul video de mai jos:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel