Rezultate promițătoare, tratament inovativ pentru cancer la sân metastatic

Pentru femeile cu cancer la sân în stadiu avansat care au mutațiile gentice BRCA1 și BRCA2, un tratament experimental ajuns în ultima fază de testare clinică mărește speranța de viață, arată un studiu publicat cu câteva zile în urmă în New England Journal of Medicine.

Mutațiile de tip BRCA semnalează un risc crescut pentru dezvoltarea unor forme agresive de cancer de sân sau ovarian. Medicamentul inovativ, talazoparib, blochează o enzimă numită poli ADP riboză polimerază (PARP), împiedicând astfel celulele canceroase să le ucidă pe cele sănătoase.

Într-un studiu ajuns în faza 3, care include 431 de femei, finanțat de producătorul de medicamente, la pacientele care au primit talazoparib au trăit mai mult cu, în medie, trei luni fără ca boala lor să progreseze spre deosebire de femeile tratate doar cu chimioterapie standard.

Un tip de mutație care dă agresivitate bolii

„Pentru femeile cu cancer de sân metastatic și o mutație BRCA, inhibitorii PARP pot fi luați în considerare pentru tratament", a spus cercetătorul principal Dr. Jennifer Litton, profesor asociat de oncologie mamară la Centrul Oncologic M.D. Anderson de la Universitatea Texas, din Houston, citată de medicinenet.com.

Atunci când funcționează corect, genele BRCA ajută efectiv la repararea ADN-ului deteriorat și previn apariția tumorilor, dar atunci când BRCA1 și BRCA2 suferă mutații, ele favorizează creșterea și răspândirea cancerului de sân.

Inhibitorii PARP, cum ar fi talazoparibul, par a interfera cu funcția BRCA mutantă în celulele mamare, determinându-le să moară în loc să se reproducă.

În studiul actual, femeile care au fost selectate aleatoriu pentru a primi talazoparib au avut o rată mai mare de răspuns la tratament decât femeile care au primit chimioterapie standard: 63% față de 27% au arătat cercetătorii.

Rezultatele studiului

Medicamentul are, însă, și efecte secundare. Printre femeile care au primit talazoparib, 55% au probleme cu sângele, mai ales anemie, comparativ cu 38% dintre cele care au făcut chimioterapie standard. Apoi, 32% dintre femeile care au primit talazoparib au avut și alte efecte secundare, comparativ cu 38% dintre cele cu chimioterapie standard.

Rezultatele acestui studiu sunt preliminare, deoarece talazoparibul nu a fost încă aprobat de către Departamentul american pentru Alimente și Medicamente, adică FDA.

În ianuarie, însă, FDA a aprobat primul inhibitor PARP, Lynparza, pentru a trata cancerul mamar cu mutație BRCA. Medicamente similare au fost deja utilizate pentru a trata cancerul ovarian avansat, potrivit agenției americane.

Oncologul Marisa Weiss, fondatorul și directorul medical al Breastcancer.org, a arătat însă că „Medicamentele inovative ca acest inhibitor PARP funcționează mai bine decât chemoterapia tradițională la femeile cu afectare metastatică HER2-negativă și o mutație genetică BRCA1 / 2".

Cum acționează

Această formă de tratament țintită profită de o slăbiciune a genei BRCA pentru a stăvili creșterea și răspândirea celulelor canceroase, a declarat Weiss, care nu a fost implicată în studiu.

Celulele normale sunt în mare parte cruțate. Ca rezultat, mai multe celule canceroase sunt ucise cu mai puține efecte secundare, a arătat Weiss.

„Cel mai important fapt este însă acela că pacienții în sine au raportat o experiență mai bună, cu o pierdere mai mica a părului și cu îmbunătățirea calității vieții. (...)Atât în practica clinică, cât și în cadrul comunității online pe care o girăm, le sfătuim pe femeile cu cancer de sân metastatic să facă teste genetice după diagnosticare, pentru a obține cel mai bun tratament în funcție de tipul lor de cancer", a mai șarătat oncologul.

Studiul este realizat de Pfizer, iar rezultatele sale au fost publicate pe 15 august în New England Journal of Medicine.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel