”Dragii noștri, pentru că ne plac atât copiii cât și cățeii & pisicile, ne iubim și plantele și florile, dar ne place mai ales să bem o bere rece sau un cocktail de adulți, ne dorim ca toți cei din grădină să se poată bucura în liniște de timpul petrecut la J'ai. Suntem prietenoși cu copiii, dar vă reamintim că zona de nisip NU ESTE LOC DE JOACĂ.” este postarea care a generat postări dintre cele mai acide la adresa copiilor și părinților acestora.
Ulterior, restaurantul J'ai Bistrot București a revenit cu un alt mesaj, remarcând situația care a fost generată de acest prim mesaj:
”La fel de dragii noștri, am stârnit discuții aprinse cu postarea noastră anterioară, am primit feedback-uri de toate felurile și dorim să venim cu precizări. Ne cerem scuze! Ne-ați semnalat că exprimarea a fost ambiguă și a generat reacții puternice, extreme, adică fix ceea ce nu ne doream. Vom încerca să explicăm sensul textului mai bine.
1. Textul s-a dorit a fi unul lejer, cu îndemn la respect reciproc, născut din dorința ca toți cei care ne calcă pragul să se poată bucura de timpul petrecut la noi, atât copiii, părinții, cât și ceilalți clienți care caută un loc de povești și relaxare.
2. Nu am dorit să arătăm cu degetul pe nimeni și să ne plângem de toate problemele pe care le-am întâmpinat. Totuși, acum că veni vorba, postarea nu a venit din neant, ci după ani de încercat să aplanăm conflicte și să reparăm daune cauzate de unii părinți care nu își supraveghează copiii, prin urmare aceștia nu cunosc limite sociale pentru că li se permite orice.
3. Ce ne dorim este să respectăm cu toții, atât adulții, cât și copiii niște reguli de bun simț, așa încât vă rugăm: să nu faceți gălăgie deranjantă -pentru alți clienți- să nu rupeți plantele și florile- să nu lăsați copiii să alerge, să sară pe mese, să înfunde cu pământ & pietriș toaletele și chiuvetele, să distrugă obiectele de decor sau alte bunuri- să vă supravegheați copiii și să aplanați eventualele conflicte în mod pașnic.
4. Pentru cei care intervin în discuție fără să fi ajuns la noi în grădină, zona cu nisip este o zonă la fel ca restul grădinii, cu mese și scaune doar că are nisip pe jos - și este semnalată ca atare cu plăcuțe cu următoarele mesaje: acest loc nu este un loc de joacă, vă rugăm să vă supravegheați copiii și vă rugăm să păstrați liniștea.
Nu avem și nu ne asumăm un loc de joacă - pentru că nu deținem spațiul unui parc și nu acesta este scopul nostru. Ne-am dorit un spațiu de relaxare în comun, confortabil și pentru o șuetă ca fetele sau o bere ca băieții, o plimbare cu cățelul, o ieșire atât cu familia cât și cu prietenii, un loc bun pentru povești de dragoste sau să punem lumea la cale.
Credem în continuare că dacă ne respectăm reciproc, nu e nevoie de o segregație extremă de tipul: doar adulți - sau doar pentru copii.
Vă mulțumim pentru înțelegere!”.
Și totuși, de ce a generat un simplu mesaj atât de multă revoltă și de o parte, și de alta? Poate pentru că nemulțumirea aceasta este una generală, pentru că fiecare s-a lovit de o situație mai sus expusă și neplăcută, părinte sau nu. Și, de cele mai multe ori, de vină nu sunt copiii, ci chiar părinții. Nimănui nu-i face plăcere nisipul în băutura de pe masă, nici țipetele unor copii care nu sunt ai lor. Relaxarea o percepem diferit și fiecare ar trebui să fie preocupat de propria situație: de părinte sau nu, fără a-i deranja pe cei din jur. Se numește decență și respect. Celălalt nu este obligat nici să ne asculte conversațiile, nici glumele, nici să se ferească de copiii noștri. Părintele este cel care trebuie să-și educe copilul, acasă și în societate, pentru a nu deveni adultul deranjant de mâine care face fix aceleași lucru, invadând intimitatea celuilalt, dar la un alt nivel. Limitele nu sunt limitări, sunt bariere ale educației care trebuie expuse de părinte copilului, pentru că părintele este modelul, acel model pe care copilul, încă de mic, îl imită. În același timp, părintele își învață copilul până unde libertatea lui nu invadează libertatea și spațiul personal al celuilalt, desigur, în alți termeni, dar care spun aceeași poveste. ”Sunt doar niște copii, nu știu” sau ”sunt doar niște copii, ce să le fac” nu ar trebui să fie o scuză pentru nepăsarea părinților.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.
