Inventatoarea primei diete care presupunea numărarea caloriilor din alimentele pe care le mănânci a fost dr. Lulu Peters. Cartea ei, „Diet and health, with key to the calories” („Dietă și sănătate, cu o cheie pentru calorii”) publicată la Chicago, în 1918, te poate ajuta să slăbești și acum, întrucât dieta pe care o promovează este surprizător de actuală! Inventatoarea dietelor moderne a slăbit cu propria dietă 31 de kilograme!
În 1909, dr Lulu Hunt Peters (1873-1930) era una dintre puținele femei care absolvea facultatea de medicină de la Universitatea Berkeley, California. O mare parte din viață, ea se luptase cu kilogramele în plus. Totul până când a găsit cheia unei siluete perfecte: numărarea caloriilor. O cheie care stă la baza majorității dietelor din ziua de azi.
Dieta valabilă 100 de ani mai târziu
Deși este scrisă acum 100 de ani, cartea lui Peters este surprinzător de actuală. Formula ei pentru calcularea greutății ideale aproximează, practic, indicele de masă corporală de astăzi. Ea oferă o tabele exacte cu numărul de calorii din o plajă largă de alimente care nu s-au modificat de-a lungul timpului.
Mai mult chiar, inventatoarea dietelor moderne insista încă de pe vremea aceea asupra conținutului caloric ascuns al alimentelor obișnuite. Un milkshake, atrăgea ea atenția, conține peste 500 de calorii - cam cât conțin și astăzi numeroase delicii de acest gen de la fast-food-uri.
Medic de profesie, Peters a ales să scrie cartea pe un ton vioi și informal, care evită jargonul medical, dar avertizează asupra pericolului bolilor legate de greutatea peste normal, de pilulele de dietă, de renunțarea la exerciții fizice și de înfometare.
Într-o epocă în care speranța de viață era de 49 de ani, iar standardele de frumusețe erau în schimbare (nu mai erau așa de apreciate femeile rubensiene, ci se înclina deja spre franțuzoaicele silfide), Peters intenționa să explice mituri legate de regimul alimentar și să le ofere femeilor putere asupra sănătății lor.
Prima dietă bestseller!
Cartea ei, „Diet and health, with key to the calories" („Dietă și sănătate, cu o cheie pentru calorii") a fost publicată, la Chicago, în 1918, a fost un bestseller, vânzându-se în peste 2 milioane de exemplare.
Ea a fost, de altfel, primul promotor al termenului „calorie", care era cunoscut până atunci doar în lumea medicală și era luat în considerare doar când venea vorba de hrănirea nou-născuților prematuri.
Ținând propria dietă, Lulu Peters a reușit să slăbească 31 de kilograme!
Dieta Peters a fost o extensie aparent logică a chimiei de bază: dacă vrei să „reduci", trebuie să-i dai mai puțină energie corpului ca să consume din ce are. Pentru a face acest lucru a folosit o unitate de măsură pe care o aplicase frecvent ca student, atunci când pregătea hrana pentru nou-născuții din mai multe spitale din Los Angeles.
Ea și colegii ei se bazat pe calculul conținutului caloric al formulei de lapte pentru copilași pentru a se asigura că bebelușii prematuri și alți sugari aflați sub îngrijirea lor sunt hrăniți corespunzător și iau în greutate. Aceeași măsură părea o modalitate ușoară de a calcula nevoile energetice ale adulților.
Primul guru al dietelor
Peters a devenit rapid un guru al dietelor, care împărtășea frecvent conceptul dietei sale colegilor și femeilor din cluburile pentru doamne în care era membră.
Ba chiar a făcut aluzie și la Primul Război Mondial, apelând la spiritul de solidaritate al americanilor, ca să-și promoveze conceptul. Caloria, scria ea, este o unitate care măsoara „valoarea" alimentelor.
„Ar trebui să știți și să folosiți cuvântul calorie atât de frecvent sau mai frecvent decât folosiți cuvintele picior, curte, galon și așa mai departe", spunea Peters. Ea arăta și că obezitatea este legată de tot felul de boli cronice, precum cele de inimă sau de rinichi. Trupele americane de pe front sunt înfometate, având nevoie de mai multe calorii de care femeile ca ea nu aveau nevoie, explica inventatoarea.
„În timp de război este o crimă să ascunzi mâncarea, iar astfel de practici sunt pedepsite cu închisoare și amenzi", scrisa Peters.
Cum funcționează străbunica dietelor
În principal, ea îndemna femeile să numere caloriile din dieta lor și să nu mănânce mai mult de 1.200 pe zi. În cartea pe care o găsiți AICI sunt prezentate și mai multe exemple de meniuri zilnice, fiecare cu calcule atașate, ca cititorul să se obișnuiască cu ideea că înainte de să mănânce trebuie să știe exact ce și cât pune în farfurie. Iată un exemplu de meniu:
Ziua cu aproape 1.200 de calorii
Trezirea:
- Imediat ce te trezești, bea două cești cu apă caldă cu zeaă de lămâie, după care faci 10 minute de exerciții.
Micul dejun:
- O cafea sau o ceașcă de postum (băutură fără cofeină făcută din tărâțe de grâu prăite și melasă), cu zahăr sau o ceașcă de lapte degresat
Total 100 de calorii
Prânz:
- Salată verde medie (25 de calorii) cu o linguriță de maioneză (100 de calorii), un cub de brânză topită sau 100 de gr brănzâ de vacă (100 de calorii), o felie de pâine prăjită (100 de calorii)
Total: 325 de calorii
Ceai:
- 3 biscuiți cu o ceașcă de ceai, o linguriță de zahăr și o felie de lămâie sau uscată sau 300 de ml de lapte degresat sau 100 grame de fructe
Total 100 de calorii
Cină:
- Carnea de vită pe pâine prăjită (tăiați o felie subțire de carne de vită - 100 de calorii - o prăjiți într-o jumătate de linguriță de unt - 50 de calorii - cu o lingură de făină - 25 de calorii, iar după ce se rumenește adăugați 200 de ml de lapte degresat - 70 de calorii) - 445 de calorii
- Un castron cu salată verde sau varză tăiată mărunt, cu lămâine = 15 calorii
- Un măr copt cu o linguriță de sirop - 120 de calorii
- Un pahar de 200 de ml de lapte degresat - 70 de calorii.
Total: 650 de calorii
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu