Năsui (USR) se pune rău cu Cîțu, înainte de rectificare. Contradicții în Guvern pe cheltuirea banului public

foto gov.ro/ Năsui, contradicție cu Cîțu, pe cheltuirea banilor
foto gov.ro/ Năsui, contradicție cu Cîțu, pe cheltuirea banilor

Ministrul USR al Economiei, Claudiu Năsui, contrazice viziunea economică a premierului Florin Cîțu.

Banii, cheltuiți, nu risipiți

”Guvernarea nu trebuie să fie o cursă în care să fie considerat câștigător cine cheltuie cel mai rapid banii contribuabililor. România are nevoie ca de aer de mai multă eficiență în stat, de instituții mai puține și mai suple, iar banii contribuabililor trebuie mai degrabă economisiți și cheltuiți cu maximă responsabilitate.” a scris Claudiu Năsui, pe Facebook. 

Totuși, ministrul anunță că se află ”la adăpost” în disputa din Guvern, lăudându-se cu un record pe care l-a marcat din funcția pe care o ocupă în Executiv: 

”Vizavi de execuție, niciodată Ministerul Economiei nu a pus mai mulți bani în piață cum a pus anul acesta. Cu toate problemele întâmpinate, am reușit să deblocăm tranșe de fonduri și să dăm miliarde de lei firmelor din economia reală.

În fapt, în primul semestru al anului, Ministerul Economiei a trimis mai mulți bani în economie decât în ultimii 4 ani împreună. Este un record istoric.

Mai mult, ne-am ocupat și de optimizarea cheltuielilor, eliminarea risipei, desființarea sinecurilor și oprirea programelor ministerului care finanțau de zeci de ani cercuri restrânse de interese, branșate, departe de ochiul public, la banii contribuabililor.

Nu în ultimul rând, am redus masiv cheltuielile cu funcționarea proprie a ministerului, executând circa jumătate din banii programați pentru acest capitol. România are nevoie de un stat mai mic, care să ne lase mai mulți bani din munca noastră în buzunar.” a mai scris ministrul Economiei. 

Cîțu: până nu ai ce să împarți, împarți împrumuturi

Premierul Florin Cîțu i-a taxat pe miniștrii care nu au cheltuit banii ceruți, neatrăgând astfel fonduri pentru proiecte. Prim-ministrul a punctat că România plătește dobândă la acei bani, iar ținta este să ne încadrăm și așa într-un deficit uriaș, nu să-l depășim. Cele mai mari probleme ar fi la Transporturi, acolo, unde, la rectificare, vor fi luați bani, nu dați, asta deși România se află într-o situație critică din acest punct de vedere. 

”Când facem un buget, eu îmi planific un anumit mod de împrumuturi, eu împrumut acești bani pentru că mi se spune că vor fi cheltuiți. Dacă nu sunt cheltuiți, rămânem cu banii cu dobânda luați. De aceea, cer responsabilitate tuturor miniștrilor. (...) Trebuie să terminăm cu modul de bugetare în care punem proiecte doar să fie acolo. Am deja exemple de proiecte bugetate, cu zero execuție. Nu voi mai permite așa ceva, am spus colegilor mei că nu putem să ne batem joc de banii românilor. Dacă ai un proiect la care nu a început execuția, înseamnă că nu are ce căuta în minister. Vreau să mă uit în trecut de câte ori unele proiecte au fost bugetate și nu s-a făcut nimic la ele. (...) Vom continua în același ritm cu investițiile. După ce ai creștere economică mare, poți să și împarți mai mult, să ai și pensii mai mari, și salarii mai mari, și alocații mai mari” a spus premierul românilor, conchizând: ”până nu ai ce să împarți, împarți împrumuturi”. 

Cîțu confirmă informațiile DCNews. Bombă: La Transporturi, se IAU bani, NU se dau!

Premierul Florin Cîțu a confirmat faptul că de la Ministerul Transporturilor vor fi luați bani în urma execuției bugetare.

"În primul rând, la Ministerul Transporturilor, nu aș vrea să vorbim despre aceste cifre, că nu le vom spune public pentru că încă le discutăm, dar la Ministerul Transporturilor se iau bani, nu se dau, în urma execuției bugetare. În Ministerul Finanțelor avem cotizația la Uniunea Europeană, ajutoare de stat, dobânzi.",  a spus Florin Cîțu în cadrul unei conferințe de presă.

Declarațiile lui Florin Cîțu vin după ce surse din Guvern au anunțat, în exclusivitate pentru DC NEWS, că premierul este supărat pe Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, pentru slaba execuţie bugetară din primul semestru al anului. Cifrele execuției bugetare la 6 luni pentru Transporturi, furnizate de sursele din guvern nu corespund deloc cu ce a prezentat ministrul Drulă în urmă cu câteva zile. 

Astfel, la MTI execuţia pe primele 6 luni a fost, de fapt, de 5,68 miliarde lei, reprezentând 40% din bugetul anual (14,27 mld lei) şi 73% din prevederile semestrului I (7,82 mld). La fonduri europene, pe primele 6 luni a făcut plăţi de 2,7 miliarde lei, reprezentând 34% din bugetul aprobat (7,96 mld) şi 61% din prevederile pentru semestrul I (4,42 mld). 

Se pare, aşadar, că execuţia bugetară ar fi de doar 61% din cât şi-a propus ministrul Drulă la început de an, şi de doar 34% din suma alocată ministerului pentru întreg anul. Astfel, premierul Florin Cîţu, care în acest moment pregăteşte rectificarea bugetară, ar fi extrem de supărat pe ministrul Drulă. În presă s-a vorbit despre faptul că ministrul Cătălin Drulă ar fi cerut aproape 3 miliarde de lei pentru Ministerul Transporturilor.

Iohannis: Un element este lipsa de drumuri. Se circulă din ce în ce mai greu

Și președintele Klaus Iohannis este nemulțumit de ce se întâmplă la nivel de transporturi. În contextul în care avem tot mai multe accidente mortale, iar în 3 august au murit 11 oameni pe șoselele României, președintele afirma în 4 august: ”Este o tragedie ce se întâmplă și este clar că un element este lipsa de drumuri. Dacă aveți curiozitatea să circulați și probabil ați făcut-o prin țară, ați văzut că se circulă din ce în ce mai greu. Pe de altă parte, lumea la noi este extraordinar de nervoasă, tot timpul. Este un factor care duce la tot felul de incidente. Legislația poate să fi înăsprită, nu am nimic împotrivă. Pot fi realizate tot felul de instalații, unele de avertizare, altele chiar de măsurare. E clar că fără o mai bună disciplină și fără drumuri mai bine realizate și mai multe, nu vom stăpâni fenomenul și este trist. Este foarte trist. Mai ales acum în perioada de concedii în fiecare zi citim despre accidente rutiere grave, foarte grave și nu, nu putem să continuăm așa, Guvernul pe de o parte își face treaba. Avem tot mai multe șantiere de drumuri naționale, de autostrăzi, de centură ocolitoare, dar și legislația trebuie să devină mai puternică și șoferii mai disciplinați.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel