Ion Iliescu, interviul dezvăluit acum de fostul său consilier. ”Puterea nu înseamnă doar a fi la guvernare”

Ionuț Vulpescu a fost consilier al lui Ion Iliescu, fost președinte al României. Interviul face parte dintr-o serie de întrevederi care au avut loc cu Ionuț Vulpescu înainte de regretabila spitalizare. Conform realizatorului podcastului ”Avangarda”, ultimul dialog cu Ion Iliescu a avut loc în urmă cu câteva săptămâni.

Redăm pasaje din interviu: 

Ionuț Vulpescu: Ce este puterea, domnule Președinte?

Ion Iliescu: Puterea nu înseamnă doar a fi la guvernare. Când ești în opoziție, putere are cel care poate schimba direcția majorității executive. Prin urmare, cred că puterea este ceea ce emană din cuvântul, demnitatea, capacitatea de gândire a unui om politic. Cei care continuă să aibă putere și după ce nu o mai au sunt cei care au făcut politică, nu management. De la un punct, puterea emană din trecutul tău: nu din funcțiile pe care le-ai avut, ci din acțiunile tale. Nu mi-a plăcut niciodată să spun că am putere, nici când am avut-o, în sens formal. Există o jumătate uitată a puterii, responsabilitatea. Când ai putere, ești responsabil pentru tot ce îngrijești, educi, dezvolți, pentru toți cei care au făcut ca puterea să îți aparțină. Pesimismul realismului politic spune că puterea nu se dă, se ia. Nu împărtășesc însă această idee. Puterea vine întotdeauna din relația cu oamenii și de la ei. Iar dacă ești un democrat convins, atunci știi că puterea ți se dă printr-un singur instrument incontestabil: votul.

Ionuț Vulpescu: E nevoie de un nou contract social?

Ion Iliescu: Nu întotdeauna când apare o disfuncție socială e nevoie de un nou contract social. Uneori, trebuie regândită predictibilitatea puterii politice, care depinde de un anumit tip de echilibru. Când puterea nu e predictibilă, oamenii sunt privați de libertate – de decizie, de alegere, de încredere, de exprimare – și astfel, în timp, nevoia unui nou contract social apare inevitabil. E nevoie de consens și de responsabilitate, altminteri, versiuni ale unui nou așa-zis contract social au tot fost și s-au dovedit falimentare. Politicienii trebuie să înțeleagă că nu se pune semnul egal între contract social și platformă electorală sau proiect de țară.

Ionuț Vulpescu: Este nevoie de o reformă a Constituției?

Ion Iliescu: Constituția din 1991 a fost una bună, pentru că am lucrat la ea cu sprijinul unor specialiști din Occident: Robert Badinter e figura cea mai proeminentă Obiectivul nu a fost doar acela de a avea o Constituție, ci una modernă și democrată, iar expertiza specialiștilor străini a consimțit că ambele criterii sunt îndeplinite. Modificarea Constituției este un proces care durează; noi am realizat-o pe a noastră după model francez, și a fost una care a consfințit o republică semiprezidențială cu Parlament bicameral, în 2003 am actualizat conținuturile pentru a fi o constituție aliniată principiilor europene, dar nu spun că o reformă calculată, lucidă și corectă juridic nu ar fi necesară. Nu doresc însă ca reforma Constituției să devină cea mai curentă practică politică la vârf, așa cum se putea întâmpla atunci când Băsescu a vrut să mascheze încălcarea principiilor democrației prin revizuirea Constituției. România a suferit de boala grea a capriciilor prezidențiale. Care cum a venit la cârma statului a cochetat cu ideea unei Constituții după bunul plac. Nu modificăm legile după cheremul liderilor, ci recrutăm lideri care să corespundă unor realități nu doar sociale sau politice, ci mai ales legislative. Nu Palatul Cotroceni trebuie să înceapă reformarea Constituției, pentru că ar fi un gest de putere. Reforma Constituției trebuie inițiată democratic. Și până nu vedem corpul de experți în domeniul legislativ care să facă aceste actualizări, pentru că fondul este foarte bun, nu cred că trebuie să ne ocupăm de reforma constituției ca de cea mai ardentă urgență a statului român.

Ionuț Vulpescu: De ce credeți că s-a spus despre alegerile din 20 mai 1990 că au avut loc în „Duminica Orbului”?

Ion Iliescu: Nu am avut sentimentul că oamenii au văzut bine altă dată. Era a șasea săptămână după Paște, când se celebrează vindecarea orbului din naștere. Vă asigur că în 20 mai 1990 acest sincronism a fost una din zilele în care istoria a avut umor. Oamenii trăiseră în întuneric suficient, așa că politic, Duminica orbului a fost scoaterea la lumină a României din totalitarism. A început un lung pelerinaj după Duminica orbului: către NATO și UE, către integrarea euro-atlantică. Nu e ca și când 85 la sută dintre cetățenii României au fost orbi. A fost ultimul moment însă în care, statistic, politica a fost aproape de oameni și a convins într-un număr răsunător că lucrează pentru ei. Oamenii s-au vindecat de mefiență și de scepticism pentru o bună perioadă de timp. Numai că eu nu am făcut vreo minune și nu a fost nimic mistic aici: eu am propus rațional o lume posibilă și oamenii au vrut să mă ajute să o transformăm în realitate. E interesantă și incomensurabilitatea generațională. Atunci, cei care au pierdut i-au acuzat pe cei 85% dintre români că sunt orbi. Astăzi, electoratul de orice fel acuză clasa politică de orbire.

Ionuț Vulpescu: Vorbeați în anii ’90 despre „modelul suedez”. Și ați fost ironizat pentru asta. Mai credeți în viabilitatea unui model de dezvoltare scandinav?

Ion Iliescu: Modelul suedez avea sens într-o perioadă de tranziție, pe care România a depășit-o. Nu aș vrea pentru România un model suedez astăzi, care a devenit prea progresist pe alocuri. Dar atunci, da, și încă mai cred că putea fi o cale foarte bună, dacă ar fi fost implementat o perioadă rezonabilă de timp. Tranziția trebuia construită pe două planuri: politic și economic. A se înțelege însă că prin modelul suedez eu nu am vrut să avem o societate post-ceaușistă, pur și simplu, ci o societate care să își calculeze mai prudent și conștient calea către democrație și să semene tot mai mult cu ea însăși, nu cu forme fără fond. Modelul suedez era potrivit pentru că avansa o economie socială de piață mixtă, într-un context în care piramida categoriilor sociale era marcată în primele ei straturi de oameni care confruntau sărăcie, carențe educaționale și dezavantaje sociale.

Ionuț Vulpescu: Cum ați traversat pandemia?

Ion Iliescu: Ca un om cu educație pozitivistă: am respectat ceea ce medicii recomandă, m-am vaccinat, am urmat un regim de viață și alimentar lipsit de excese și am citit despre cât de particulară este această influenza. Eu trăiam oricum o carantină socială autoindusă: e foarte sănătoasă, recomand, ține de demnitatea omului politic să se retragă din viața publică în decență și să își prețuiască intimitatea la fel de mult ca misiunea socială. Nu am putut însă să nu reflectez, în toată această perioadă, la ce înseamnă rolul statului protecționist, cât de important este ca rațiunea de stat să fie în acord cu raționalitatea sferei publice, ce înseamnă eșecul democrației în termenii crizei încrederii între oameni. Faptul că lipsa prudenței e considerată o lipsă a obedienței e greșit: toate conduitele extreme din timpul pandemiei, toată ploaia de scepticism și opinii neavizate ale celor care se lipesc de microfoane generând isterie și panică, toate derapajele sociale nu trebuie interpretate ca un refuz al înregimentării, ci ca o criză educațională și de mentalitate, ca o criză a solidarității. Ceea ce am văzut, în plan social, a fost o virală neîncredere a oamenilor, unii față de alții; și o nevoie acută de politici de stânga care să repare polarizările economice, sărăcirea accelerată, derapajele sociale rezultate din criza accesului la educație, rapid și eficient. Am traversat pandemia în intimitate, cu încredere în știință și cu speranța că va fi o lecție dialectică a istoriei, aceea că fără stânga, exercițiul politic în stările de excepție ca pandemii, războaie, conflicte militare, este o paradă de putere lipsită de grijă.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News