IOAN RUS - DEMISIE: Când vor dispărea cozile de pe DN1. Ministrul Transporturilor garantează cu demisia

În contextul cozilor de zeci de kilometri formate în acest weekend pe DN1, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a explicat în cât timp vor putea circula românii fără probleme între Capitală și stațiunile de pe Valea Prahovei. Ioan Rus își garantează cu demisia promisiunile făcute.

Într-un interviu acordat pentru gandul.info, Ioan Rus a anunțat că a solicitat "realizarea mai rapidă, într-un an de zile, cel mult un an şi jumătate, a celui de-al treilea DN, între Braşov şi Câmpina, cel de pe Valea Doftanei". 

El a mai precizat că autostrada București-Brașov va fi terminată în patru ani, anunțând că își va da demisia dacă nu își va îndeplini promisiunile.

Iată răspunsurile oferite de Ioan Rus cu privire la legăturile rutiere între București și Brașov:

Domnule ministru, există şansa, într-un viitor previzibil, să se rezolve circulaţia – deja imposibilă – pe Valea Prahovei?

Până la sfârşitul lui ianuarie – de două zile, am preluat eu CNADNR -, vom lua o decizie privitoare la relaţia cu consorţiului care şi-a adjudecat ideea realizării tronsonului Comarnic – Braşov. Sper să fie una pozitivă. În paralel, am solicitat realizarea mai rapidă, într-un an de zile, cel mult un an şi jumătate, a celui de-al treilea DN, între Braşov şi Câmpina, cel de pe Valea Doftanei, actualul DJ, astfel încât să putem trece la şase benzi de circulaţie, adică: DN1, Bucureşti-Comarnic-Braşov; DN1A, Bucureşti-Vălenii de Munte-Cheia şi încă un DN, între cele două, pe Valea Doftanei.

Este o soluţie necesară, întrucât autostrada Bucureşti-Braşov, chiar dacă se va decide favorabil - iar eu sper că aşa vom hotărî la sfârşitul acestei luni -, va dura minim trei-patru ani, luând în calcul şi închiderea, pe perioade scurte, a DN1. Şi atunci este nevoie de cel de-al treilea drum.

Vezi și: Aglomerație pe DN 1. Turiștii se grăbesc spre Valea Prahovei

Vorbim de un „drum expres", aşa cum fusese el regândit?

Nu. De autostradă, chiar dacă ea va fi „fazată". Acum, toată Europa lucrează în felul ăsta. Dar proiectul, în ansamblu, va fi realizat pentru autostradă; inclusiv în ceea ce priveşte exproprierile, prevăzute pe o lărgime de 70 de metri. Dacă, din lipsa resurselor financiare, vom fi obligaţi să realizăm, mai întâi, „faza expres", în etapa a doua, cu siguranţă vom închieia şi „faza autostradă".

Şi în acest caz, vom continua, pe Valea Oltului, lucrările de extindere cu o a treia bandă în mai multe zone, astfel încât să descongestionăm, să fluidizăm traficul, până la finalizarea autostrăzii.

Aveţi un termen în aceste cazuri?

Cam patru ani vor dura lucrările. Este o perspectivă realist-optimistă.

În finalul lunii, când vom aproba şi programul de implementare a masterplanului general de transport, vom aproba şi etapizarea acestor lucrări. Dar ce nu s-a făcut în 25 de ani e complicat să facem într-o lună. Decizia, în ce mă priveşte, este să sprijin puternic aceste lucruri.

Dar bani sunt, domnule ministru?

Bani nu sunt niciodată. Dar eu mă ocup în acest moment să găsesc diverse aranjamente financiare, cuplate: fonduri europene, buget de stat, concesiuni, parteneriat public-privat, finanţări prin creditare. Încerc să adun toate astea într-un coş mare şi să realizez ce mi-am propus. Pentru că nu vorbim doar de aceste două proiecte. Vorbim şi de Autostrada Moldova – Transilvania, şi de Autostrada Tulcea-Constanţa-Brăila. Aşa că, în linişte, pe tăcute, sper să găsesc soluţii, astfel încât la finele acestei luni să ieşim cu o hotărâre de guvern sau poate chiar cu o lege, privind infrastructura. Asta înseamnă implementarea masterplanului general de transport – avem un document strategic, dar el trebuie să fie urmat şi de un document de implementare, care presupune fazarea, etapizarea şi prioritizarea lucrărilor. Pe lângă toate astea, mai presupune şi finanţarea.

Aşa că aranjamentele financiare sunt lucrări complexe la care lucrez în acest moment. Şi sper ca, la sfârşitul lunii, să putem vorbi, realist, despre toate acestea.

Că de poveşti cu demisia, am mai auzit. Şi eu îmi dau demisia, singur, nu trebuie să mi-o ceară nimeni, dacă e să fugim de muncă. Dar eu cred că, mai important e să găsim soluţii.

Citește și: Băsescu, declarație care a stârnit controverse. Dezvăluirea lui Ponta

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel