Cum arată soţia lui Ghiţă Mureşan. Între cei doi este o diferenţă de aproape jumătate de metru

Liliana Mureşan şi cei doi fii ai săi / Foto: instagram.com/little_georgey
Liliana Mureşan şi cei doi fii ai săi / Foto: instagram.com/little_georgey

Ghiță Mureșan, pe numele său întreg, Gheorghe Dumitru Mureșan, deține titlul de cel mai înalt jucător din istoria NBA. Pe Big Ghiţă îl ştie o lume întreagă, dar câţi o cunosc pe Liliana, cea care îi este alături de mai bine de 28 de ani şi împreună cu care are doi băieţi?

Ghiță Mureșan este cel mai cunoscut sportiv român intrat în vizorul lumii. Însă, cât de multe se ştiu despre soţia lui? Liliana Mureșan este jumătatea lui Big Ghiţă încă din anul 1994. Aceasta este și ea o fostă jucătoare de baschet, iar prea multe detalii nu se cunosc, pentru că Ghiță și-a cam ținut ascunsă soția de presă şi de ochii curioșilor. Chiar dacă are 1,85 metri, femeia pare mignionă în comparaţie cu uriaşul Mureşan. Diferenţa de înălţime de 46 de centimetri dintre cei doi nu a contat atunci când au hotărât că vor să fie împreună până la sfârşitul vieţii. Soţii Mureşan au o căsnicie de invidiat. Puţine sunt cuplurile care se pot lăuda cu un mariaj de aproape 30 de ani.

"Baschetul mi-a dat tot ce am astăzi"

Cei doi locuiesc în Statele Unite ale Americii de peste 20 de ani, locul unde „Big Ghiță”, așa cum este supranumit, a reușit să își construiască o carieră solidă nu doar în baschet, ci și la Hollywood, unde a jucat în filme precum „Gigantul meu” (1998) cu Billy Crystal și a avut rolul principal. Gheorghe Dumitru Mureșan spunea, în trecut, că pasiunea pentru baschet a venit ulterior, iar motivul pentru care s-a apucat de acest sport a fost înălțimea: „Tot ceea ce eu sunt astăzi sunt doar ce am devenit prin sport. Iar baschetul, la rândul său, mi-a dat tot ceea ce am în ziua de astăzi. Eu am început să practic baschetul la început pentru că eram înalt. Apoi m-am îndrăgostit de baschet, iar apoi baschetul a fost viaţa mea. Este cea mai frumoasă muncă pe care poţi să o faci atunci când o iubeşti”, au fost cuvintele sale potrivit știriromânia.ro

Aşchia nu sare departe de trunchi

Ghiţă şi Liliana au împreună doi băieți. Pe George și Victor, de 23, și respectiv 21 de ani. Ambii sunt sportivi, astfel că, cei doi joacă baschet asemenea părinților și au înălţimi de peste doi metri. Cu așa statură, atunci când ies pe stradă în formulă completă, e imposibil pentru familia lui Ghiță să nu atragă priviri în jur. Nu o dată s-a întâmplat ca cei patru să fie opriți pe stradă pentru a face poze. Familia de uriași se ocupă, în prezent, de Academia de baschet deschisă de Ghiță care oferă lecții pentru sute de copii, majoritatea dintre ei cu situație materială precară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel