€ 5.0896
|
$ 4.3564
|
Curs valutar: € 5.0896
|
$ 4.3564
 

Trump ia în calcul atacurile aeriene în Iran pentru a pune capăt represiunii manifestațiilor
Autor: Elena Aurel

donald-trump_81718400 Preşedintele american Donald Trump. FOTO: Agerpres

Donald Trump analizează posibilitatea unor atacuri aeriene împotriva Iranului pentru a opri reprimarea protestelor începute în decembrie.

 

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, ia în considerare atacurile aeriene în Iran pentru a pune capăt represiunii manifestaţiilor care zguduie Republica Islamică din 28 decembrie, a afirmat luni Casa Albă, adăugând că o cale diplomatică rămâne, totuşi, deschisă, notează AFP.

Represiunea manifestaţiilor din Iran a făcut peste 600 de morţi de la începutul contestării, potrivit unui ONG, Republica Islamică confruntându-se cu una dintre cele mai importante mişcări de protest de la proclamarea sa în 1979.

"Un lucru la care preşedintele Trump excelează este să păstreze toate opţiunile pe masă. Iar atacurile aeriene sunt una dintre numeroasele opţiuni care i se oferă comandantului-şef", a declarat presei purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt.

Cu toate acestea, ea a asigurat că "diplomaţia este întotdeauna prima opţiune a preşedintelui".

Potrivit acesteia, un canal diplomatic rămâne deschis cu Iranul, regimul de la Teheran adoptând un "ton foarte diferit" în discuţiile private cu emisarul american Steve Witkoff.

"Ceea ce auziţi din partea regimului iranian este foarte diferit de mesajele pe care administraţia (americană) le primeşte în privat şi cred că preşedintele vrea să examineze aceste mesaje", a adăugat ea.

VEZI ȘI: Armata SUA analizează "opţiuni foarte puternice" în ceea ce priveşte Iranul, avertizează Donald Trump

Trump pregătește o reuniune cu oficiali iranieni

Donald Trump "nu doreşte să vadă oameni ucişi pe străzile din Teheran, dar, din păcate, asta se întâmplă în prezent", a mai afirmat Karoline Leavitt.

Ministerul iranian de Externe a declarat luni că un canal de comunicare este "deschis" între Iran şi Steve Witkoff, în ciuda absenţei relaţiilor diplomatice între cele două ţări inamice.

Regimul încearcă acum să recâştige controlul aducând mii de susţinători în stradă, după ce a tăiat complet internetul de la 8 ianuarie.

Preşedintele american a anunţat duminică seara că o reuniune cu oficiali iranieni este "în curs de pregătire", fără a exclude opţiunea militară. "S-ar putea să fie nevoie să acţionăm înaintea unei reuniuni", a afirmat el, adăugând că armata americană ia în considerare "opţiuni foarte puternice".

VEZI ȘI: Turcia îndeamnă la dialog și respinge orice intervenție străină în Iran

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close