Cristina Spătar, la un pas de leșin, în ziua nunții. A venit Salvarea la biserică: "Am renunțat. A fost ultima pastilă"

Sursa foto: Facebook Cristina Spătar
Sursa foto: Facebook Cristina Spătar

Cristina Spătar a fost la un pas de leșin, în ziua nunții, chiar în momentul în care trebuia să intre în biserică.

"În pandemie, am luat vreo 4 kilograme. M-am îngrășat și, crede-mă, la 50 de ani nu mai răspunde organismul la fel ca la 35. M-am chinuit să slăbesc și am avut un designer, Mirela Novac, care a insistat să am o rochie spectaculoasă, să car o trenă. Am zis: "Nu se poate așa ceva! Trebuie să intru la dietă!". M-am pus pe bandă, am făcut toate sacrificiile, m-am înfometat, am făcut orice și n-am reușit. În final, am luat niște pastiluțe din astea. Bine, am probat mai multe. Unele care, pur și simplu, îmi tăiau pofta de mâncare. N-am mâncat vreo trei zile. De emoții și de stres pentru nunta asta, n-am dormit vreo trei zile deloc.

Înainte să intru în biserică, pur și simplu, am simțit că leșin și am rugat să vină Salvarea. Nu mai puteam să mă ridic. Au venit paramedicii, două ore și jumătate am stat pe tot felul de cocktailuri. Am avut niște emoții, mi-era o rușine, nu știam cum să fac să mă ridic. Fata de la make-up m-a machiat în pat. Toată lumea s-a implicat, au intrat copiii peste mine în camera mea. Săracii, ce s-au speriat! M-au rugat să nu mai fac așa ceva. Albert e mare, are 14 ani, m-a luat în brațe și m-a certat: "Mami, ești cea mai frumoasă. Nu mai face asta!". În final, am renunțat. În ziua nunții, a fost ultima pastiluță. De atunci, mănânc, am mai pus un kilogram, dar sunt OK", a povestit Cristina Spătar, într-un interviu pentru viva.ro.

"Am vrut să înțeleg de ce pleacă un bărbat de lângă soția perfectă"

În urmă cu ceva timp, Cristina Spătar vorbea despre despărțirea de fostul ei soț, Alin. Vedeta mărturisea că a avut nevoie de psiholog în urma divorțului.

"A fost o lovitură la care nu mă așteptam. Una e să te căsătorești cu Mirco Maschio, despre care știi că e foarte curtat și te aștepți să vină una mai frumoasă și ți-l ia, și alta să te căsătorești cu un băiat simplu, care într-o zi spune "La revedere!". Ultimii doi ani din căsnicie au fost delicați. Am înțeles mesajul pentru că lipsea foarte mult. Nu l-am înșelat în viața mea. El pentru mine era tot. Eu eram foarte geloasă, aveam un feeling", a spus Cristina Spătar, în emisiunea "La Măruță", de la PRO TV.

"Întotdeauna mi-a fost teamă să nu pierd, pe mama, căsnicia, și fix de ce mi-a fost teamă de aia am avut parte. (...) Am stat de vorbă și cu un psiholog. Am vrut să știu cum își explică un psiholog de ce pleacă un bărbat când eu îi duceam micul dejun la pat, de exemplu, și încercam să fiu soția perfectă. L-am dus și pe fiul meu, Albert, la psiholog. Probabil nu am fost destul de înțelegătoare. Am fost geloasă. Dar nu îmi pare rău”, a mai spus Cristina Spătar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel