Bărbații care au consumat alcool în adolescență au mai multe șanse de a dezvolta cancer de prostată, o arată un studiu publicat în Jurnalul american de cercetare a prevenirii cancerului.
În comparație cu persoanele care nu au consumat alcool, bărbații care au băut cel puțin șapte pahare pe săptămână în timpul adolescenței (vârste cuprinse între 15-19 ani) au avut de trei ori mai multe șanse de a fi diagnosticați cu cancer de prostată, ceea ce e un risc crescut semnificativ clinic, notează news-medical.net.
Studiul, al cărei autor este dr. Emma Allott, asistent universitar la Departamentul de Nutriție al Universității Carolina de Nord din Chapel Hill, a fost publicat în jurnalul„ Cancer Prevention Research", al Asociației Americane pentru Cercetarea Cancerului.
De ce alcoolul influențează prostata
Context: „Prostata este un organ care crește rapid în timpul pubertății, așa că este potențial mai expusă la factorii cancerigeni în această periodă", a spus Allott. „Din acest motiv, am vrut să investigăm dacă atunci când avem un consum ridicat de alcool în perioada respectivă este asociat cu agresivitatea cancerului de prostată mai târziu".
Cercetările anterioare în acest sens s-au axat pe efectul consumului de alcool asupra riscului general de cancer de prostată. Deoarece numeroase cazuri de cancer de prostată sunt „indolente", cercetătorii au vrut să vadă dacă nu cumva consumul de alcool in timpul pubertății e cel care dă agresivitatea de mai târziu a cancerului.
650 de bărbați evaluați
Modul în care studiul a fost efectuat: Allott și colegii săi au evaluat datele de la 650 de oameni care au făcut o biopsie de prostată la Veteran Durham Medical Center între ianuarie 2007 și ianuarie 2018. Acești veterani nu au avut antecedente de cancer de prostată, iar vârsta lor a variat de la 49 la 89 de ani. Populația era diversă, 54% dintre pacienți nefiind albi.
Bărbații au completat chestionare în care au evaluat numărul mediu de băuturi alcoolice consumate săptămânal în fiecare deceniu de viață pentru a determina aportul de alcool etapizat și pe durata vieții.
Rezultate: După o analiza multivariabilă, cercetătorii au ajuns la concluzia că un consum de cel puțin șapte băuturi pe săptămână în adolescență a fost asociat cu un risc 3,2 ori mai mare decât normal de cancer de prostată agresiv comparativ cu cei care nu au consumat alcool. Asemenea asociații s-au observat și printre cei care au consumat cel puțin șapte băuturi alcoolice pe săptămână la vârstele 20-29, 30-39 și 40-49, rezultând riscuri mărite cu de 3,14, de 3,09 și respectiv de 3,64 ori față de cei care nu consumă alcool.
Autorii au evaluat, de asemenea, asocierea dintre consumul cumulat de alcool pe toată durata vieții și diagnosticarea cancerului de prostată. În comparație cu bărbații aflați cu cel mai mic aport de alcool pe viață, cei din un aport mare aveau de 3,2 ori risc nai mare de a fi diagnosticați cu cancer de prostată agresiv la biopsie.
Bei mult în adulescență? Continui la bătrânețe
„Rezultatele noastre pot explica de ce dovezile anterioare legate de consumul de alcool și de cancerul de prostată a fost oarecum ciudate", a remarcat Allot. „Este posibil ca efectul alcoolului să provină dintr-un consum mare de-a lungul vieții sau dintr-un consum mai devreme în viață, decât să fie legat de cât mei în perioada în care ești diagnosticat".
Limitele studiului includ dependența de datele auto-raportate, care ar putea să nu fie foarte precise. Mai mult, deoarece băutorii „grei" din cadrul studiului erau adesea și fumători, Allott a observat că, chiar și dacă au renunțat la țigări, pot exista confuzii reziduale și că dimensiunea eșantionului nu a fost suficient de mare pentru a explorape deplin această asociere.
În plus, mulți dintre cei care au consumat foarte mult alcool în adolescență au continuat să bea mult pe toată durata vieții, ca atare, cercetătorii nu au putut separa definitiv efectele potențiale ale expunerii precoce la alcool de cea cumulativă, de-a lungul vieții.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu