Elena Radu este unul dintre puținii dascăli de limba rromani cu peste 20 de ani de experiență și a povestit cum propria experiență de victimă a discriminării i-a modelat misiunea de dascăl: aceea de a apăra drepturile copiilor și de a le oferi o șansă reală la educație. De peste două decenii, ea se implică activ nu doar la catedră, ci și în comunitate, încercând să combată stereotipurile, să reducă fenomenul de bullying și să le arate elevilor că școala poate fi o rampă de lansare spre un viitor mai bun.

O primă problemă majoră pe care o punctează aceasta  este faptul că, deși teoretic educația este gratuită, realitatea este alta:

„Cu toții spunem că educația este gratuită, dar nu este tocmai gratuită. Și de cele mai multe ori școala nu este deschisă pentru toți copiii. Din păcate școala a prins culoare, dar nu la propriu, ci în ceea ce privesc copiii. Sunt aceleași probleme pe care le știm de după 1990, socio-economice”.

Tradițiile și lipsa de modele - un obstacol pentru educație

Profesoara a atras atenția asupra faptului că mulți copii proveniți din familii tradiționale aleg meseriile părinților și nu văd școala ca pe o oportunitate. În plus, rețelele sociale transmit adesea mesaje înșelătoare.

„Copiii care provin din familii tradiționale, tind să practice, să preia meseriile tradiționale ale părinților și atunci nu văd școala ca pe o oportunitate. Plus că social media nu ne ajută foarte mult să transmitem modele de bune practici. Avem copiii din comunitatea „X” care s-au dus la școală și au devenit diferite funcții. Nu avem astfel de modele. Iar pe TikTok se practică. Am devenit și eu consumătoare de TikTok ca să-mi urmăresc elevii. Am văzut că se practică aceste mesaje motivaționale: „Stai acasă, nu-ți trebuie școală și câștigi. Îți vin banii la ușă”, spune aceasta.

Din discuțiile cu elevii săi, Elena Radu a aflat că mulți consideră școala „o pierdere de timp” și visează să facă bani rapid, chiar fără educație formală. Această mentalitate a dus la creșterea alarmantă a abandonului școlar.

„Am încercat să vorbesc cu elevii mei, să aflu dincolo de ceea ce văd pe social media ce se întâmplă, ce-i cu acest mesaj. Și îmi spuneau că nu le trebuie școală, că școala mănâncă timp. Și atunci stai acasă și-ți deschizi un business”.

Capcana abandonului

Un alt punct sensibil semnalat de profesoară este programul „A doua șansă”, destinat celor care nu și-au finalizat studiile:

„Un lucru bun este că au devenit autodidacți, dar cel mai rău este că abandonul școlar a crescut în cote foarte mari, chiar alarmante. Asta pentru că cumva și Guvernul încurajează asta. De exemplu toate aceste programe, programele educaționale a doua șansă, care oferă oportunitatea celor care nu și-au finalizat studiile la timp sau nu au fost deloc. Din păcate copiii renunță la sistemul de învățământ la zi, spunând că vin imediat, neștind că trebuie să ai, peste vârsta legală, încă patru ani. Și atunci se păcălesc singuri, pierd timp”. 

Fetele rome și provocarea căsătoriilor timpurii

O altă problemă gravă rămâne căsătoria timpurie în anumite comunități rome.

„Fetele de etnie romă, încă se confruntă cu această poveste a căsătoriilor timpurii. Se mai căsătoresc la anumite neamuri de romi, unde este foarte greu să intervii în spațiul familial, să vii să discuți cu tatăl, care este factor de decizie și este mai greu ca femeie, indiferent de etnia pe care o ai, să încerci să-l convingi să o mai lase. Dar nu este imposibil. Am experimentat și se poate. Se pot convinge, se pot arăta părțile bune, dar venind cu exemple de bune practice și nu cu cărți motivaționale, ci întotdeauna aducând mentori, pentru că o problemă destul de acută în ceea ce privesc familiile de rom sunt aceste modele, mentori.

Pomeneam mai devreme de Izabela Stănescu, care este un model pentru elevii noștri și nu numai. Invităm persoane care în public au spus despre sine că sunt de etnie romă, că aparțin minorității și atunci îi invităm și vorbim nu numai despre parcursul educațional, ci și despre cel profesional, astfel încât încercăm să-i învățăm pe copiii de etnie romă și nu numai, să viseze”.

„Trebuie să-i învățăm și pe acești copii să viseze”

Pentru că îi întrebam la dirigenție, ce vrei să te faci când vei fi mare? Întrebarea generică pe care o puneau părinții. Mi-au răspuns numele unei dansatoare celebre, numele unui lautar celebru, ori nu este corect nici de partea mea să le spun că nu este bine și că nu este un vis, dar dincolo de ceea ce-și doresc pe moment, trebuie să-i învățăm să viseze și să-i învățăm cum să-și atingă aceste vise, care sunt pașii.

Prima discuție pe care o am întotdeauna este cu părinții. Acolo e munca cea mai grea. Să-i convingi pe părinți că școala nu este degeaba, pentru că de fiecare dată ei îmi spun la ședință „La ce bună atâta școală”. Mai sunt și oameni care vin și spun că au reușit, dar nu ies în față. Nu ies în fața grupului de părinți să spună eu am reușit doar având studii”, încheie aceasta. 

VIDEO