Dana Mihalache și profesorul Leonard Velcescu vin în emisiunea Departe de România să vorbească despre "Viziuni Dacice", un program cultural unic desfășurat la Roma.
Emisiunea va fi difuzată luni, 15 decembrie, începând cu ora 18.00, pe canalele ȘtiriDiaspora, DCNews și DCNewsTV.
Ediția de luni, 15 decembrie, a emisiunii Departe de România, este o incursiune într-un proiect cultural lansat de români în inima Romei. "Viziuni Dacice", un program unic susținut de Primăria capitalei italiene și realizat de Asociația Spirit Românesc, aduce istoria dacilor în fața elevilor italieni, într-o manieră cum nu s-a mai întâmplat până acum.
Timp de aproape trei luni, elevii Liceului artistic Giulio Carlo Argan au parcurs un traseu educațional care i-a purtat cu 2.000 de ani în urmă, în epoca împăratului Traian, și au descoperit cum sunt reprezentați dacii în arta romană.
Invitații ediției sunt chiar oamenii care stau în spatele acestui demers: Dana Mihalache, președintele Asociației Spirit Românesc și managerul proiectului, și profesorul Leonard Velcescu, expert în istoria artei romane și coordonator științific al programului.
Descoperim felul în care acest proiect a prins viață, despre munca de cercetare, dar și despre reacțiile tinerilor italieni care descoperă o parte esențială din identitatea noastră istorică.
Emisiunea "Departe de România", moderată de Gabriel Nuță-Stoica, redactor-șef adjunct al site-ului ȘtiriDiaspora, este o emisiune cu și despre românii din afara granițelor țării. În fiecare ediție descoperim povești interesante ale românilor stabiliți în străinătate sau reveniți acasă, vorbim despre aspecte din viața de zi cu zi, probleme de integrare, provocări, dar și despre bucurii și împliniri. Totodată, vom încerca să aflăm ce mai înseamnă România pentru românii din diaspora: "acasă" sau doar țara de origine.
Pe lângă poveștile românilor stabiliți în afara granițelor, în cadrul emisiunii sunt uneori invitați și oficiali ai statului sau lideri politici care ne oferă informații relevante pentru cei din diaspora.
Emisiunea "Departe de România" se difuzează pe site-ul ȘtiriDiaspora, canalele de Youtube și paginile de Facebook DC News TV, ȘtiriDiaspora și DC News.
Pentru a fi la curent cu cele mai noi și relevante informații, vă puteți abona la notificările site-ului știridiaspora.ro și să ne urmăriți pe canalele de social media. Dacă v-a plăcut emisiunea, nu uitați să apăsați butonul "Like" și să distribuiți mai departe.
Vă mulțumim că sunteți alături de noi!
Site: https://www.stiridiaspora.ro/
YouTube: https://www.youtube.com/@stiridiaspora9142
Facebook: https://www.facebook.com/stiridiaspora.ro
https://www.instagram.com/stiridiaspora/
TikTok: https://www.tiktok.com/@stiridiaspora.ofi
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News