Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat vineri seara, la o emisiune televizată, că speră ca preşedintele Klaus Iohannis să discute despre necesitatea aderării ţării noastre la spaţiul Schengen atunci când va susţine discursul de la Summitul european informal de la Sibiu.
'Din 2011 România este pe deplin pregătită să adere. Însă, cu ocazia acestui Consiliu Informal al Afacerilor Interne, având în jurul mesei toţi miniştrii din spaţiul european, având în jurul mesei reprezentanţi ai Parlamentului European, reprezentanţi ai Comisiei, care s-au poziţionat, nu numai acum, şi cu alte ocazii referitor la aderarea României şi a Bulgariei, am considerat că e obligaţia şi responsabilitatea noastră ca stat care asigură preşedinţia să dezbatem această temă', a spus demnitarul, referitor la dezbaterile reuniunii informale a Consiliului JAI. Dan a explicat că pe fondul reuniunii de la Bucureşti s-a creat posibilitatea de a 'tatona' poziţia unor state referitor la votul pentru accederea în spaţiul Schengen. 'Aţi văzut poziţia noastră, aţi văzut poziţia premierului. A avut loc acel declic şi este rolul nostru de a continua aceste demersuri pentru a debloca la nivel politic şi a avea o decizie. Nu puteam să punem pe agenda noastră un vot pentru aderare într-un JAI informal, pentru că nu este procedural corect. (...). Acum sunt mai optimistă ca oricând. Dar, repet, este un pas important, în plan guvernamental, la toate nivelurile. Cred că este momentul să provocăm discuţii serioase pe acest subiect şi mă aştept ca şi preşedintele României, cu ocazia Consiliului european de la Sibiu, să discute despre această problemă şi să se poziţioneze, pentru că o face pentru România', a afirmat ministrul.
În altă ordine de idei, Carmen Dan a revenit la discuţiile despre preşedintele României după ce a fost întrebată cum comentează poziţia 'combatantă' a acestuia pe probleme de politică internă. 'Ne-am obişnuit. Am încercat. Suntem optimişti, pentru că noi vrem să guvernăm. Domnul preşedinte este în campanie electorală şi face tot ce se poate pentru a bloca măsurile pe care Guvernul le ia, măsuri care sunt inserate în programul de guvernare. (...) Asta cum o putem traduce? Îndârjirea cu care refuză să nominalizeze miniştrii pentru portofoliile Transporturilor şi Dezvoltării? Am dorinţa să se schimbe ceva, să se întâmple ceva şi să putem să conlucrăm instituţional', a spus Dan. Întrebată dacă PSD va face plângere pentru înaltă trădare pe numele şefului statului, ministrul Dan a răspuns că juriştii din PSD au analizat acest aspect şi că există 'o astfel de acţiune'. 'Cred că trebuie să înţelegem că pentru domnul preşedinte nu contează foarte mult sau nu contează mai deloc, absolut nimic decât propriul lui interes. Ce motivare a dat domnul preşedinte care să justifice un astfel de gest? Când te îndârjeşti să nu accepţi realitatea. Eu ştiu că juriştii din PSD au analizat, ştiu că şi există o astfel de acţiune. Este o decizie politică, mai departe, în ce mod vom decide să acţionăm. PSD e un partid prea mare pentru a accepta ca să fie pus la zid, doar că de fiecare dată reacţiona cu instrumente legale', a conchis demnitarul.
VEZI ȘI:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu