Sam Bacile, regizorul filmului „Innocence of Muslims” se ascunde, după ce trailerul filmului său a declanșat protestele agresive ale ultra-conservatorilor musulmani în cadrul misiunilor americane în Libia și Egipt. În urma acestora ambasadorul american Christopher Stevens și alți 3 membri ai staffului său au fost uciși.
Contactat telefonic marți și nedezvăluind locul în care se află, scenaristul și regizorul de 56 de ani și-a menținut cauza, declarând că islamul este un cancer, iar filmul său a fost menit să devină o declarație politică provocatoare care să condamne această religie. „Acesta este un film politic”, a spus Bacile. „Statele Unite au pierdut o mulțime de bani și oameni în războaie ca cele din Iraq și Afghanistan, dar noi luptăm cu idei”.
Bacile este cetățean american de origine israeliană și are reședința în California, unde este dezvoltator imobiliar. El a afirmat că are credința că filmul va ajuta țara lui natală, prin expunerea părților negative ale religiei islamice către întreaga lume.
Producția „Innocence of Muslims” durează 2 ore și a costat 5 milioane de dolari, sumă strânsă cu ajutorul a mai mult de 100 de donatori evrei, conform spuselor lui, care este atât scenaristul, cât și regizorul filmului.
Filmul pretinde că povestea profetului Mohamed a fost o înșelăciune, iar trailer-ul de 14 minute care se pare că a declanșat protestele a fost postat pe YouTube în două variante, cea originală, în engleză și alta dublată în arabă egipteană. Imaginile prezintă o distribuție de amatori care proferează insulte deghizate în revelații despre Mohamed, ai cărui adepți obedienți sunt prezentați drept infractori. Printre acuzațiile fățișe care au provocat zecile de musulmani este descrierea profetului drept un Casanova ineficient, care aproba abuzurile sexuale asupra copiilor. Caracterizarea sau reprezentarea în orice fel a profetului este considerată ofensatoare de către islamiști, cu atât mai mult cu cât descrierea se reduce la insulte.
Deși Bacile regretă moartea diplomatului american ucis drept consecință a controversei create de film, el a blamat securizarea proastă a ambasadei. Christopher Stevens a murit marți seară, atunci când a venit să ajute la evacuarea consulatului incendiat.
Un consultant care a lucrat la producția filmului, Steve Klein, a declarat că atunci când s-a angajat să-l ajute pe regizor l-a avertizat pe acesta de pericolul la care se expune, amintindu-i de Theo van Gogh, producatorul olandez ucis de un musulman extremist în 2004, după ce a făcut un film considerat ofensator la adresa islamului.
Sam Bacile a mai precizat că producția a rulat în întregime doar o dată anul acesta, într-un cinematograf aproape gol, la HollywoodFiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu