Amber Heard își susține varianta ei despre relația cu Johnny Depp ”până la moarte”

Sursă foto: Agerpres
Sursă foto: Agerpres

Fosta soție a lui Johnny Depp, actrița Amber Heard, spune că își va susține acuzațiile împotriva actorului ”până la moarte”.

Actriţa americană Amber Heard afirmă că îşi menţine "fiecare cuvânt" din acuzaţiile de violenţă domestică formulate împotriva lui Johnny Depp, în pofida faptului că a pierdut recent procesul de defăimare împotriva fostului ei soţ în Statele Unite, relatează AFP și Agerpres, 

"Până la moarte, voi menţine fiecare cuvânt din mărturia mea", a declarat ea într-un fragment de interviu difuzat marţi de canalul NBC. Acest interviu, primul după terminarea procesului pe 1 iunie, va fi disponibil în întregime vineri.

Cu toate acestea, ea şi-a recunoscut greşelile, recunoscând că "a spus şi a făcut lucruri oribile în timpul relaţiei".

"A fost foarte, foarte toxic, am fost oribili unul cu celălalt", a spus ea, susţinând: "Am făcut multe greşeli, însă am spus întotdeauna adevărul".

Ea a apărut de două ori la bară în timpul procesului şi a povestit numeroasele abuzuri pe care ea susţine că le-a suferit în timpul relaţiei cu Johnny Depp, între 2011 şi 2016. Cei doi actori s-au căsătorit în 2015 şi au divorţat în cele din urmă în 2017.

Heard a pierdut procesul împotriva lui Depp

Johnny Depp şi-a dat în judecată fosta soţie pentru defăimare, după ce aceasta l-a descris într-un articol publicat în Washington Post în 2018 drept "o persoană publică care reprezintă violenţa domestică", fără a-l numi însă pe fostul soţ.

Estimând că acest articol i-a distrus reputaţia şi cariera, Johnny Depp şi-a dat în judecată fosta soţie, pretinzând despăgubiri de 50 de milioane de dolari. Amber Heard, care a apărut printre altele în "Justice League" şi "Aquaman", a contraatacat şi a cerut dublul.

La sfârşitul a şase săptămâni de dezbateri, juraţii tribunalului din Fairfax, în apropiere de Washington, au ajuns la concluzia că foştii soţi s-au defăimat reciproc, însă i-au acordat vedetei din "Piraţii din Caraibe" despăgubiri de peste 10 milioane de dolari, comparativ cu doar 2 milioane de dolari pentru vedeta din "Aquaman".

Procesul, care a fost foarte mediatizat şi transmis în direct la televiziune, a provocat o explozie de mesaje jignitoare la adresa actriţei de 36 de ani pe reţelele de socializare.

Ea i-a menţionat, de asemenea, pe fanii lui Johnny Depp care se adunau în fiecare zi în jurul tribunalului.

"În fiecare zi treceam pe lângă oameni aliniaţi pe trei, patru, uneori şase rânduri cu pancarte cu mesaje precum 'Vrăjitoare pe rug', 'Moarte pentru Amber' ", a mai povestit ea. "Este cel mai umilitor şi oribil lucru pe care l-am trăit vreodată", a mai spus actriţa.

Actrița nu îi învinuiește pe jurați. ”Este un actor fantastic”

Amber Heard spune, după ce a pierdut procesul cu fostul soț Johnny Depp, că procesul nu a fost corect, pentru că a avut parte de o mediatizare negativă în social media, însă înțelege de ce juriul a dat verdict favorabil actorului, scrie Mediafax. Actrița din Aquaman spune că procesul ei nu a fost "corect", după ce juriul s-a pronunțat în favoarea actorului din Pirații din Caraibe pe 1 iunie.

În primul ei interviu de la pierderea bătăliei juridice, Amber spune că înțelege de ce juriul a ajuns la un verdict în favoarea actorului. Ea a făcut declarațiile, conform The Mirror, la Today's Savannah Guthrie, iar interviul urmează să fie difuzat marți și miercuri pe NBC. Citește mai multe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel