Marko Bela, tranșant cu PSD. PNL a făcut aceleași reproșuri, înaintea ruperii USL

Liderul senatorilor UDMR, Marko Bela, este categoric în ceea ce privește consecințele refuzului de a primi PP-DD la guvernare, în tabăra social-democraților. 

"Aici nu este vorba numai de imagine, ci și de programe. Noi am intrat într-o anumită coaliție, de fiecare dată, de fapt, nu numai de data aceasta, pentru că am considerat că avem programe compatibile și că prin această alianță putem realiza lucruri importante la Guvern. În ceea ce privește cooptarea unor partide care așa cum știu eu de fapt nu au nici un fel de concepție, nu au nici un fel de viziune privind viitorul țării, nu cred că ar fi benefic pentru nimeni", a declarat senatorul UDMRm Marko Bela, la RFI. 

PP-DD egal populism. Nu poate să ofere nimic țării

Marko Bela a adăugat: "Ceea ce văd (la PPDD — n.r.) e o demagogie, un populism de care nu numai că nu avem nevoie în politica românească, ci care, de fapt, periclitează realizarea unor astfel de concepții (...). Nu aș fi de acord să fim în aceeași coaliție sau în aceeași alianță cu o formațiune care dincolo de un astfel de populism și dincolo de o astfel de demagogie, nu poate să ofere nimic țării".

UDMR face aceleași acuzații pe care le-a făcut și PNL, înaintea ruperii USL: PSD nu și-a întrebat partenerii înainte de a invita PP-DD în Guvern. Crin Antonescu a făcut de mai multe ori aceste reproșuri PSD-ului, acuzând că ia decizii și în numele PNL, fără o consulatare. 

Liderul senatorilor UDMR, Marko Bela, a subliniat că "în acest moment, Guvernul nu este format în exclusivitate de PSD. Guvernul este al unei coaliții, inclusiv UDMR. Deci, un guvern comun, dacă vreți, al mai multor formațiuni politice. Deci, invitarea unei noi formațiuni într-un astfel de guvern de coaliție este posibilă numai prin acordul tuturor formațiunilor (...). Ce ar zice cineva dacă și UDMR s-ar trezi să invite pe cineva în Guvern, fără să-și întrebe partenerii? Și aici nu contează cine e mai mic sau cine e mai mare (...). Dacă UDMR nu va fi de acord cu o astfel de intrare, atunci intrarea nu va avea loc, după părerea mea". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel