Ultimul episod din Clanul. Cătălina Grama, moment cu un impact uriaș: Am nevoie de familie aproape să-mi revin cu adevărat

Sursa foto: Facebook Jojo - Cătălina Grama
Sursa foto: Facebook Jojo - Cătălina Grama

Cătălina Grama (Jojo) a trăit un moment puternic, la finalul serialului Clanul, care va fi difuzat în această seară. 

”Am avut mai multe filmări cu un impact emoțional ridicat, însă scena exploziei, momentul în care Magda realizează că tot pericolul pe care-l simțise a devenit realitate, a fost extrem de dură. A fost genul de secvență în care trebuie să-ți pui tot sufletul și să dai tot ce ai mai bun ca actor. Sunt actriță de metodă și asta presupune să intri în profunzime în psihologia personajului. Asta înseamnă ca eu am simțit totul în mod real, din pielea Magdei. Eu sunt genul de persoană care se implică total când este pe set, iar uneori când ajung acasă mă resimt. Am nevoie de câteva ore de liniște, de familie aproape să-mi revin cu adevărat. Așa a fost și atunci și sper, din suflet, ca cei de acasă să fie alături de noi și să simtă totul la aceeași intensitate maximă”, a spus Cătălina Grama (Jojo), cea care o interpretează pe Magda, pentru ciao.ro.

Serialul Clanul prezintă povestea unei familii de mafioți, o lume în care minciuna, trădarea și duplicitatea sunt regulile de căpătâi. Iar Jojo, actrița care interpretează rolul Magdei Udrea, soția șefului mafiei, are un mesaj cât se poate de puternic cu privire la școală.

Citește și:

Jojo, propuneri indecente primite în carieră: Au senzația că li se poate oferi orice în schimbul unui job

"Din păcate, în România, dar nu numai, în societatea de astăzi, la nivel global, acest lucru este des întâlnit în orice profesie, nu numai în industria de divertisment. Este regretabil că există un asemenea fenomen și e bine că Viorica Vodă a deschis acest subiect care, până acum, nu a mai fost discutat public, la noi în țară. Vorbind din proprie experiență, eram la o vârstă foarte fragedă când am primit astfel de „propuneri și am simțit că trebuie să tranșez lucrurile, să spun un „Nu foarte clar, să refuz acea situație. Am avut-o pe mama aproape ca sfătuitor și susținător. Există oameni care au senzația că li se permite orice și că li se poate oferi orice în schimbul unui job.

Întâmplarea nu a fost singulară, au mai existat situații în care am fost pusă în fața unor alegeri, în urma unor mesaje foarte clare. De fiecare dată am deschis o altă ușă ca să găsesc acea persoană care să creadă în talentul meu și care să mă prețuiască din punct de vedere profesional. Au fost momente în care am pierdut castinguri, dar nu am renunțat la visul meu. Dar este vorba strict despre experiența personală și nu aș putea să vorbesc în numele altcuiva. Consider că poți spune „Nu, și nu depinde cariera ta de asta.

Astăzi pot spune că toate proiectele în care am fost implicată și care au ajuns la public, pe care oamenii le-au îndrăgit, au fost proiecte frumoase, în care am fost tratată cu respect și apreciere pentru munca mea, alături de oameni care au crezut în talentul meu și în meritele mele profesionale, și față de care voi avea întotdeauna un respect profund", a spus Jojo, într-un interviu pentru viva.ro. Citește mai departe>>

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel