Trucuri folosite de producătorii de mașini pentru un consum mai mic

Producătorii de autoturisme folosesc diferite trucuri pentru a obţine un consum de carburant şi emisii de dioxid de carbon cât mai mici în testele de fabrică, pe care le declară drept oficiale. În realitate, însă, consumurile sunt mult mai mari, în medie cu 25%, potrivit unui raport al organizaţiei Transport&Environment.

Autor: Mihaela Alexe

„Toţi şoferii ştiu că de obicei este imposibil să atingi eficienţa de consum oficială a producătorilor, iar pentru unele modele de maşină emisiile reale sunt acum cu 50% mai mari decât rezultatele din teste. Diferenţa dintre testele oficiale şi performanţele din lumea reală creşte. În Germania, diferenţa a crescut de la o medie de 7% în 2001, la 23% în 2011, astfel că în consecinţă a fost atinsă doar jumătate din eficientizarea anticipată a consumului de carburant”, arată raportul.

 Conform acestui raport, există aproximativ 20 de metode prin care constructorii de autoturisme reinterpretează în mod „creativ” procedurile de testare, exploatând „portiţele” şi flexibilităţile permise de actualele reglementări, cu scopul de a-şi supra-evalua performanţele de consum şi de emisii ale modelelor fabricate”, arată organizaţia românească de mediu „Terra Mileniul III”.

”Aceste noi dovezi indică faptul că există producători europeni de autoturisme care îşi înşală clienţii prin manipularea cifrelor oficiale de emisii, provocându-le pierderi de mii de euro, bani cheltuiţi pe carburantul consumat suplimentar. Producătorii auto respectivi îi înşală, de asemenea, şi pe factorii de decizie ai Uniunii Europene, deoarece reglementările care au drept scop reducerea emisiilor de CO2 de la autoturisme şi autoutilitare sunt îndeplinite doar în laborator, nu şi pe drumurile publice. Singura modalitate de a ne recăpăta încrederea este renunţarea la <<portiţele>> din actualele proceduri de testare, pentru a ne asigura că cei care trişează nu vor vor avea câştig de cauză”, susţin autorii raportului.

Trucurile folosite de producătorii de maşini:

• La testele pe şosea este modificată geometria roţilor, pentru a obţine o rezistenţă la frecare cât mai mică.

 • La testele pe şosea sunt folosite cauciucuri speciale, aproape netede, pentru o frecare cât mai mică. De asemenea, cauciucurile sunt umflate mai mult decât trebuie, tot pentru o rezistenţă la frecare cât mai mică.

 • Autoturismul are o greutate micşorată, eliminându-se absolut orice element în plus faţă de cele necesare rulării.

 • Testele sunt făcute la altitudine mare sau la temperaturi ridicate sau pe căi de rulare foarte netede, ceea ce duce la consumuri mai mici.

 • În timpul testului, alternatorul este deconectat, pentru a nu permite bateriei să se încarce, ceea ce reduce consumul.

• Controller-ii motorului din calculatorul de bord sunt modificaţi pentru a obţine consumuri mai mici.

 • Sunt folosiţi super-lubrifianţi de motor şi pentru alte părţi ale maşinii, la care un şofer obiţnuit nu are acces.

 • Sunt modificate frânele, în sensul că plăcuţele de frână sunt împinse total în suporţi, ceea ce elimină aproape total rezistenţa la frecare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel