Analistul politic Bogdan Chirieac a explicat de ce PSD nu dorește, în mod real, să îl facă plecat pe Ilie Bolojan din fruntea Guvernului, dar și de ce social-democrații nu vor intra în opoziție, deși circulă informații în acest sens.
Ieșirea de la guvernare a PSD, dar și debarcarea premierului Ilie Bolojan de la Palatul Victoria au fost teme intens discutate în ultima perioadă. Mai mult, președintele PSD Sorin Grindeanu a precizat că pe 20 aprilie se va decide dacă social-democrații vor ieși de la guvernare.
Analistul politic Bogdan Chirieac a avut o intervenție telefonică la Realitatea Plus în care a subliniat de ce social-democrații, de fapt, nu ar dori să îl schimbe pe premierul Ilie Bolojan, nici să iasă de la guvernare, în acest moment.
Mai mult, Bogdan Chirieac a fost întrebat cu privire la două scenarii luate în calcul de PSD. În ambele situații Ilie Bolojan trebuie să plece de la Palatul Victoria, însă un scenariu arată și plecarea USR de la guvernare.
„Care este probabilitatea să se înfăptuiască unul din aceste două scenarii?", a întrebat moderatorul Claudiu Giurgea.
![]()
Foto captură Realitatea Plus
Analistul politic Bogdan Chirieac a explicat de ce nici una din cele două variante nu sunt plauzibile.
„A treia posibilitate, adică lucrurile rămân exact ca și până acum, respectiv USR rămâne la guvernare și Bolojan premier. Am motive să cred asta și în urma declarațiilor domnului președinte Dan, care a spus că cele patru partide sunt condamnate să rămână împreună. Nu a zis nimic de premier, dar nu cred că vrea să îl schimbe. Apoi, domnul Bolojan a reușit să bage țara, din punct de vedere economic, efectiv în groapă. A lovit infrastructura densă a economiei românești, a rupt coloana vertebrală a IMM-urilor, cu aberațiile care s-au dat în ultimele luni", a spus Bogdan Chirieac.
„Dacă îl schimbi acum pe Bolojan de la guvernare, întreaga vină va fi dată pe PSD. Nu cred că PSD dorește, în mod real, în acest moment să îl schimbe pe Bolojan, chiar dacă de 2 luni au circulat zvonuri, ce ne-au înnebunit, că dau USR-ul afară de la guvernare, că-l schimbă pe Bolojan. Acum, ni s-a spus că pe 20 aprilie se întâmplă nu știu ce, în Săptămâna Luminată, că va pleca Bolojan, dar nu se va întâmpla asta!” a mai spus analistul politic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News