Fostul președinte Traian Băsescu a numit două soluții care ar putea schimba în mod radical felul în care funcționează statul român.
Soluțiile fostului președinte al României, Traian Băsescu, pentru o reformă reală a țării sunt reorganizarea teritorială și modificarea împărțirii bugetului la Capitală.
„V-ați fi așteptat din partea premierului Ilie Bolojan să aibă o reformă mai cuprinzătoare în privința administrației? Poate o reformă administrativ-teritorială?”, l-a întrebat analistul politic Bogdan Chirieac pe Băsescu.
„O, da! Și eu am vrut și nu s-a putut. Dar președintele n-are pârghii! Două lucruri vor schimba fața României: reforma administrativă - să faci opt județe și revenirea, la București, la administrarea de dinainte de 2006, când Adrian Năstase a împărțit banii la sectoare.
Uitați-vă la București, că se depreciază an de an! An de an, pentru că Primăria Capitalei, care are principalele servicii - încălzirea populației, apa, transportul public, marile bulevarde - sunt subfinanțate, pentru că se duc banii la sectoare. Sigur, acum mă uitam că singurul primar care a vorbit când toată populația Bucureștiului blestemă, faptul că nu s-a deszăpezit, singurul care a ieșit să ia pumni în cap e primarul general. Dar toate străzile secundare, cele care-s blocate, sunt la sectoare. N-a ieșit niciun primar de sector să spună: 'O să rezolv problema'. Pur și simplu s-au pitit! Deci Bucureștiul trebuie rezolvat”, a explicat Traian Băsescu, duminică seară, la România TV.
„Foarte mulți spun că problema reorganizării administrative este legată numai de primari, primării, consilii și aparatul primăriilor. Or problema-i mult mai complicată! Blocarea reformei o susțin și direcțiile descentralizate, pe la fiecare județ ai director general la Direcția Agricolă, cu adjunct, cu mașină, cu secretară; ai Direcție Sanitară, ai Direcție de Învățământ. Ai multe, multe descentralizate, ca să nu mai vorbim că ai șef de Poliție Județeană, cu grad de general. E o încrengătură extraordinară, care, dacă Bolojan ar rezolva-o, scoate țara din criză. (...) La opt județe, poți face comasarea județelor suficient ca să nu avem marea problemă a organizării administrative a zonei ungurești”, a mai punctat el.
Citește și: EXCLUSIV Soluția lui Remus Borza pentru economii de miliarde de euro în administrația publică. „Reducerea cu 10% e pistol cu apă”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci