€ 5.0959
|
$ 4.2958
|
Curs valutar: € 5.0959
|
$ 4.2958
 

EXCLUSIV Soluția lui Remus Borza pentru economii de miliarde de euro în administrația publică. „Reducerea cu 10% e pistol cu apă”
Autor: Iulia Horovei

euro (2) Bancnote euro. Sursa foto: Freepik, @wirestock

Remus Borza, avocatul care a salvat Hidroelectrica, a spus de ce reformă are nevoie administrația publică ca să genereze economii reale la buget.

Reducerea cu 10% a administrației publice din România, intens dezbătută în ultimele luni de partidele aflate la guvernare, este „pistol cu apă”, potrivit avocatului Remus Borza.

El a explicat care este cea mai bună soluție pentru reducerea cheltuielilor bugetare în sistemul public, opțiune implementată și de alte state europene. 

Citește și: EXCLUSIV Efectele măsurilor luate de Guvernul Bolojan. Remus Borza, analiză: Bile albe vs. bile negre

Reforma administrativ-teritorială, necesară pentru încasări la buget

Acea reducere de 10% e pistol cu apă. Noi trebuie să ne asumăm o reformă administrativă, administrativ-teritorială, că acolo vor fi reduceri de miliarde de euro! De ce spun lucrul ăsta?! În România, avem 103 municipii. 57 dintre ele, deci mai mult de jumătate, au sub 40.000 de locuitori, cât prevede Legea 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național. Deci jumătate dintre muncipii au o populație sub limita legală. 

Avem 216 orașe în România. 146 dintre ele au sub 10.000 de locuitori, cât prevede legea, deci două treimi din orașele țării, care au mai puțini locuitori. Avem 2862 de comune, iar 393 dintre ele au sub 1.500 de locuitori, cât prevede legea”, a declarat avocatul Remus Borza, în exclusivitate pentru DCNews.

„Deci Sinaia o declari comună...”, a punctat jurnalistul Val Vâlcu.

„Da! Și care e problema?! Îi cade rangul primarului? Nu mai poate să fure? Sinaia o fi având 5.000 de locuitori. Eu stau într-o comună, unde sunt 150.000 de locuitori, lângă București. I-am zis primarului, care e liberal: - Nu vrei să fie oraș? - Nu, sunt prost?! Oraș înseamnă impozite și taxe mai mari. Stau comună! (...) Și pe vremea lui Carol, Sinaia era tot comună! Te duci pentru aer curat, schi, nu pentru că e oraș sau comună sau sat. Cele mai pitorești destinații turistice sunt satele, cătunele! Trebuie să înțeleagă toată lumea - toți politrucii, lipitorii de afișe, primarii, că trăim în dictatura primarilor - că nu împușcăm pe nimeni! Comasarea, până la urmă, e o metodă la care au apelat toate țările. 

Reforma administrativă din Polonia

Polonia, o țară dublă ca populație, 39 de milioane de locuitori, noi cu 19 milioane, a adoptat modelul interbelic, s-a întors la voievodate și la plase și din 4.600 de unități administrativ-teritoriale au rămas cu 1.700. N-a murit nimeni! 

Din două comune faci una! Orașele le faci comune! (...) Din doi primari n-o să mai ai decât unul, din două secretare, doar una. Nici 21 de consilieri. Facem o economie de câteva zeci de mii de lucrători bine plătiți, de funcționari și politruci, dar care n-au obiectul muncii. Prin comasare poți uni trei comune cu 20 de sate și au un singur primar, un singur consiliu local și o secretară”, a mai spus Remus Borza, la Interviurile DCNews.

Citește și: EXCLUSIV Cum ajunge energia să coste de cinci ori mai mult în România. Remus Borza, despre greșeala statului care îngroapă industria

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close