Aducerea Oanei Gheorghiu în guvern nu mai face SENS, cum ar spune anglofonii de corporație.
Într-o succesiune amețitoare, noul vicepremier a atacat principalul partid care susține guvernul, bugetarii, magistrații. Părea lansat într-o campanie de comunicare care duce departe, poate într-un partid prezidențial, care strânge nemulțumirile din zona de Dreapta, un fel de Cioloș, să zicem, ca să avem un REPER. Poate un viitor Nicușor Dan, care salvează o națiune bolnavă, nu doar Bucureștiul.
De ce a făcut Ilie Bolojan mutarea cu Oana Gheorghiu, ce calcule își face matematicianul de la Cotroceni, va reuși nou intrata în politică să susțină un proiect de anvergură, cum ar fi un nou partid?
Răspunsul la ultima întrebare a fost dat de Carmen Uscatu: Nu. Dacă nu se înțelege cu partenera din asociația care a legendat-o, cum o să reușească să se înțeleagă cu sutele sau miile de personalități care formează nucleul dur al unei astfel structuri la nivel național? Interacțiunea virtuală cu sute de mii de donatori, mobilizați online, e una, colaborarea directă, om la om, cu partenerii de afaceri sau de activism, alta.
Cum explicațiile simple sunt cele mai probabile, în loc să căutăm strategii sau scopuri ascunse în spatele numirii Oanei Gheorghiu în guvern, mai degrabă să admitem că a fost o mișcare de imagine, o căutare a susținerii publice din partea unui premier tot mai izolat pe scena publică.
De ce a ieșit public Carmen Uscatu să ”dezvăluie” neînțelegerile cu Oana Gheorghiu...abia aici e loc de scenarii și ipoteze. Dar, cea mai simplă explicație e și cea mai probabilă. Și a fost dată chiar de Carmen Uscatu: fiindcă Oana Gheorghiu nu pleacă din conducerea asociației ”Dăruiește viața”, aceasta nu mai e dăruită de sponsori. E criză financiară nu doar la guvern, ci și la ong.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News