Rusia trebuie să asigure accesul inspectorilor AIEA la centrala de la Zaporojie, afirmă SUA

Foto Pexels
Foto Pexels

Rusia trebuie să asigure un acces sigur şi fără obstacole al inspectorilor AIEA la centrala nucleară ucraineană de la Zaporojie, a declarat luni un responsabil american, potrivit căruia opţiunea 'cea mai sigură' ar fi o oprire 'controlată' a reactoarelor, transmite AFP.

'Continuăm să credem că o oprire controlată a reactoarelor de la Zaporojie ar fi opţiunea cea mai sigură şi cel mai puţin riscantă', a declarat John Kirby, coordonatorul pentru comunicaţii strategice al Consiliului de Securitate Naţională de la Casa Albă, într-un briefing de presă.

Statele Unite cer Moscovei să accepte crearea unei 'zone demilitarizate' în jurul centralei, unde o misiune a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică este aşteptată în scurt timp, a reiterat oficialul american.

Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, conduce el însuşi această misiune, de cel puţin zece persoane, pentru inspectarea centralei ocupate de armata rusă pe linia frontului. Grossi reclama de mai multe luni să poată merge la faţa locului, avertizând asupra 'riscului real de catastrofă nucleară'.

Centrala de la Zaporojie, unde sunt situate şase din cele 15 reactoare ucrainene, a fost luată sub control de trupele ruse la începutul lui martie, la scurt timp după declanşarea invaziei la 24 februarie. Kievul şi Moscova se acuză reciproc de bombardarea împrejurimilor complexului nuclear, pe malul Niprului, şi de punerea lui în pericol, scrie Agerpres.

Citește și - Ucraina cere să devină direct membru al NATO, în locul unei aderări mai lente

Ucraina vrea să devină direct membru al NATO, şi nu prin planul de aderare format înainte ca trupele ruse să invadeze ţara în februarie, relatează luni DPA. "Numai apartenenţa" în sine, printr-o rută directă, este o opţiune, a declarat luni vicepremierul pentru Integrare Europeană şi Euro-Atlantică Olha Stefanişîna, citată de Ukrainska Pravda.

Ucraina a adoptat în schimb foarte multe practici ale alianţei militare occidentale, a spus ea, adăugând că soldaţii ţării sale au o experienţă unică de luptă de care duc lipsă militari ai altor membri NATO.

Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie, cerând ca Ucraina să aibă statut neutru şi, astfel, să abandoneze obiectivul constituţional din 2019 de a deveni membru a NATO. Membrii potenţiali ai Alianţei Nord-Atlantice de obicei trebuie să urmeze un plan de aderare pentru a se alinia la standardele NATO. Vezi articolul aici!

Povestea Adelei, spioana rusoaică infiltrată în baza NATO din Napoli

Află în articol povestea Adelei, spioana rusoaică infiltrată în baza NATO din Napoli.

O tânără zâmbitoare în rochie de seară, care ridica paharul la sediul NATO din Napoli, este protagonista celei mai senzaționale operațiuni a serviciilor secrete realizate de Moscova în Italia, după cum reiese dintr-o anchetă efectuată timp de zece luni de cotidianul "La Repubblica" împreună cu publicațiile "Bellingcat", "Der Spiegel" și "The Insider", scrie Ziarul de Iași.

Cina de gală de la cartierul general al NATO din Napoli îi vedea adunați la mese pe toți cei mai importanți ofițeri, însoțiți de soții și oaspeți distinși. Înainte de a începe, comandantul a cerut liniște și a scandat: "Să ciocnim în cinstea Alianței Atlantice!". Nu și-ar fi putut imagina că, împreună cu el, va ridica paharul și un spion din serviciile secrete ruse, o tânără zâmbitoare în rochie de seară: protagonista celei mai senzaționale operațiuni secrete desfășurate de Moscova în Italia.

O investigație efectuată timp de zece luni de cotidianul "La Repubblica" împreună cu site-ul de investigații "Bellingcat", săptămânalul "Der Spiegel" și "The Insider”"a reconstituit misiunea secretă condusă timp de aproape zece ani de o femeie misterioasă, cu o identitate pe cât de complexă, pe atât de falsă: Maria Adela Kuhfeldt Rivera, născută în Peru din tată neamț.

O tânără de 30 de ani cosmopolită și încrezătoare în sine, care vorbește șase limbi străine și a deschis o companie pentru producerea de bijuterii, apoi a intrat în cercurile mondene din Napoli și, în cele din urmă, a reușit să se infiltreze în personalul bazei NATO și al Flotei a VI-a a SUA: vârful operaţional al puterii militare occidentale în Europa. O Mata Hari modernă, care s-a remarcat prin comportamentele ei seducătoare și a lăsat o mulțime de inimi frânte înainte de a dispărea fără urmă.

Urma principală care o leagă de serviciile secrete de la Moscova este pașaportul rusesc folosit pentru a intra în Italia: aparține aceleiași serii speciale folosite de 007 din GRU, serviciile de informații militare aflate sub ordinele Kremlinului, cei care au încercat să îi otrăvească cu gaz pe Serghei Skripal și pe producătorul bulgar de arme Emilian Gebrev.

În total, a folosit trei pașapoarte rusești – unul național și două pentru expatriere – toate cu numere similare celor folosite pentru acoperirea agenților de la Moscova. Pe 14 septembrie 2018, "Bellingcat" și "The Insider" au demascat echipa ucigașilor, publicând documentele lor, iar a doua zi, Maria Adela a părăsit brusc Napoli cu un zbor spre Moscova, fără să mai reapară vreodată.

Pe de altă parte, numele ei era o invenție. Așa cum s-a descoperit deja de cealaltă parte a Oceanului. În august 2005, un avocat din Lima a cerut recunoașterea cetățeniei peruviane pentru Maria Adela Kuhfeldt Rivera, prezentând un certificat de naștere semnat la Callao la 1 septembrie 1978 și un certificat de botez de la parohia Cristo Liberador. Păcat că biserica nu exista la acea vreme: a fost construită abia nouă ani mai târziu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel