Rezervaţia Deltei, reconfigurată. Zone strict protejate

Delta Dunarii. foto: Google view
Delta Dunarii. foto: Google view

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a început demersurile pentru retrasarea unor zone strict protejate.

Demersul este justificat pentru ca cetatea Histria din apropierea localităţii constănţene Istria să nu fie închisă, iar Farul turcesc din satul tulcean Sfântu Gheorghe să poată accesa fonduri nerambursabile.

"Muzeul şi situl arheologic Histria, dar şi Farul turcesc din Sfântu Gheorghe sunt în zone strict protejate. În mod normal, ele nu ar trebui vizitate. Mai mult, muzeul este ilegal, conform legii, şi ar trebui demolat probabil, iar situl arheologic ar trebui acoperit'", a declarat, pentru Agerpres, guvernatorul Rezervaţiei, Mălin Muşetescu.

În acest context, guvernatorul Muşetescu a apreciat drept foarte importantă reconfigurarea zonelor strict protejate.

"Această re-zonare este în lucru. Până acum, nu a plecat nimic de la Rezervaţie. Am stat ca struţul cu capul în nisip. Ştiam că avem Histria, ştiam că acolo este o zonă turistică importantă, ştiam că există fonduri europene pentru reconstrucţia Farului turcesc din Sfântu Gheorghe, dar noi spuneam 'nu se poate, că este o zonă strict protejată'. Ce faci cu ea? Nu ştim, dar nu noi, alţii", a mai spus guvernatorul Muşetescu.

20 de zone strict protejate

Încă din anul 2011, Primăria comunei tulcene Sfântu Gheorghe şi-a exprimat dorinţa de a atrage fonduri europene pentru reabilitarea Farului turcesc din perimetrul unităţii adminsitrativ-teritoriale, însă acest lucru a fost imposibil din cauză că obiectivul se află într-o zonă strict protejată.

Cetatea Histria din judeţul Constanţa este una dintre cele mai vechi aşezări de pe teritoriul actual al României şi face parte din oferta turistică a tur-operatorilor de pe litoralul Mării Negre. Muzeul cetăţii a fost înfiinţat în anul 1982 şi a fost reabilitat după anul 1990 de autorităţile constănţene.

În momentul de faţă, în Deltă există 20 de zone strict protejate cu o suprafaţă totală de 50.904 hectare, respectiv 8,7% din suprafaţa Rezervaţiei, acestea fiind, conform ARBDD, eşantioane reprezentative pentru ecosistemele naturale, terestre şi acvatice. În aceste zone sunt interzise activităţile umane, iar accesul este permis doar în scop ştiinţific pe baza acordului emis de ARBDD.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel