Jurnalistul Val Vâlcu a vorbit despre ce scrie în manualul de istorie de clasa a IV-a, în contextul unei discuţii despre reforma educaţiei în România, la emisiunea "Nod în Papură" de la DC NEWS TV.
"Nu există un meşteşug mai mare de tâmpenie decât manualul de istorie de clasa a IV-a. Deci nu există. Ăla e scris de academicieni, de profesori universitari, care au luat ce fac ei la facultate şi au comprimat absolut neinteligibil în manualul de clasa a IV-a", a spus Val Vâlcu.
"Când predam eu istorie, manualul de a V-a era cel mai bun ever. Avea 20 de ani, nu se modificase. Era foarte bine scris pentru copiii mici, dar asta nu însemna că ei făceau faţă. Aveam o clasă de elită, dar aveam jumătate de normă şi la altă şcoală unde aveam clasele cele mai naşpa posibile. Şi acolo, când te duci ca stagiar cu entuziasm, nu eşti realist. Acolo am avut o revelaţie la finalul primului trimestru. La o lecţie de cronologie, în manual era o definiţie: cronologia este ştiinţa care studiază datele istorice. Din această propoziţie, copiii de la clasa a V-a nu înţelegeau niciun cuvânt. Niciunul! Asta era prin 86-87. Nu făceau diferenţa între engleză şi istorie!", a punctat Alfred Bulai.
"Eu am răsfoit un pic manualul de istorie al fiicei mele. Şi am reţinut cum începea, era la clasa a IV-a. Zicea aşa: Istoria este ştiinţa dezvoltării societăţii omeneşti de la origini până în prezent şi foloseşte izvoare scrise sau nescrise. Deci această frază, cu fierul roşu pusă pe pielea monştrilor care au scris aşa ceva, au aprobat şi au trimis la clasa a IV-a un asemenea manual. Spune-mi ce înţelege un copil de clasa a IV-a! Manualul ăsta nu a fost făcut şi aruncat cu praştia în clasă. A fost aprobat de cineva. Cum să spui de izvoare scrise sau nescrise? Izvorul e de apă caldă sau rece. Ar trebui să fie o poveste. Pe vremea noastră exista un joc, Dacii şi Romanii. Pe o foaie mutai soldaţii, dacii şi romanii, între turnuri, spuneai nişte date, erau nişte detalii acolo", a replicat Val Vâlcu.
După o discuție despre numărul mare de oameni care au ieșit în stradă să sărbătorească Ziua Națională, sociologul Alfred Bulai a afirmat că "sentimentul național există la o mare parte a României."
Din păcate însă, a adăugat Alfred Bulai, "mai degrabă conducătorii au un sentiment de jenă față de țară."
"Elitele sunt nemulțumite de România în mai mare măsură decât masele largi. Elitele chiar culturale sunt nemulțumite de România, alea politice nici nu mai zic...", a spus sociologul.
În continuare, Alfred Bulai a povestit că a aflat de la cineva care a fost la Washington, "la o întâlnire de asta româno-americană" că "toți românii au vorbit de rău România". "Eram siderat... am avut impresia că asta se dorește acolo.", a precizat el.
"Acest gen de comportament e general, e mai vechi, nu a fost creat acum. Din păcate, acum, elita nemulțumită că trăiește în România acuză populația, ceea ce e cu totul și cu totul sinistru.", a mai spus Alfred Bulai. VEZI CONTINUAREA AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu