Povești tulburătoare de la Cantina de ajutor social

Cantinele de ajutor social hrănesc zilnic sute de oameni care luptă pentru supraviețuire. Fie că nu au un loc de muncă, fie că au un venit atât de mic încât nu-și pot cumpăra nici măcar necesarul zilnic de hrană, nevoiașii vin zi de zi negreșit la cantine să-și ia porția de mâncare.

 Oamenii aceștia au povești tulburătoare. Cantina de Ajutor Scocial “Sfântul Constantin” este una dintre locațiile care strânge tot felul de istorisiri, de cele mai multe ori tragice.

Cantina asigură mâncare zilnic pentru aproape 600 de suflete. În fiecare luni, miercuri și vineri între orele 9:00 – 14:30, oamenii vin să-și ia mâncarea pe baza unei cartele. Cei care nu sunt înregistrați la Ancheta Socială primesc la sfârșitul programului, dacă mai rămâne ceva. De obicei mai rămâne.

Aflată în centrul Bucureștului, în apropierea Parcului Cișmigiu, cantina este îngrijită, vopsită în nuanțe moderne de roz pal. Atrage atenția o Dacie Papuc. Este parcată în fața cantinei, murdară, cu parbrizul distrus, pe care scrie “Direcția Generală de Asistență Socială București”, este imaginea perfectă a sistemului de asistență socială din România. Se pare că stă acolo de mult timp și trebuie dusă la fier vechi.

Totul se desfășoară civilizat, fiecare individ așteaptă cuminte să-i vină rândul. Cei mai mulți dintre ei sunt sărăcăcios îmbrăcați.

În bucătărie se simt tot feluri de mirosuri plăcute; într-un vas imens sunt copănele de pui bine rumenite. Ciorba are aspectul “supei la plic”, cu abudență de fidea. Pe plită, o bucătăreasă coace câțiva ardei kappia. Oamenii primesc și desert, piersici de exemplu.

Atmosfera este plăcută, angajații fac glume și sunt bine-dispuși, deși muncesc pentru un salariu minim pe economie.

Doamna coordonator de la centru a explicat cum funcționează sistemul: “Există un barem de 125 de lei. Dacă beneficiarul nu îl depășește, poate intra fără plată. Dacă îl depășește, se plătește 30% din valoarea mesei. Fiecare asistat are un dosar întocmit, o anchetă socială, iar aceste date stau la Asistența Socială din cadrul fiecărei cantine. “

 De vorbă cu oamenii

 Pe coridor oamenii privesc curios spre aparatul de fotografiat. “ Ne filmează? ”, se întreabă o doamnă de etnie rromă și robustă, îmbrăcată cu haine curate și aproape noi. Nu a vrut să vorbească aproape deloc: “Nu-mi pune nicio întrebare că sunt vai de viața mea!”. Întrebată de ce a ajuns în această situația răspunde la fel de irascibilă și iritată : “Cum dă ce? Că n-avem o stablitate, n-avem servici, n-avem nimic!“

 O adolescentă de 16 ani, îmbrăcată în nuanțe vii de roz și violet, cu o privire fixă, pare că dorește să fie băgată în seamă. Este trimisă de părinți pentru a aduce mâncarea acasă. Întrebată de ce este nevoită să vină aici, răspunsul ei a fost : “Că mă simt fericită.“ Aceeași fată avea să fie 20 de minute mai târziu afară trăgând cu spor dintr-o țigară. A spus că face rost de la prieteni sau “ia” de la părinți, la rândul lor fumători.

O altă tânără intervine: “Venim din cauza la bani. Dă-mi și mie 5000 – 6000 de euro și gata!”

O doamnă completează că nu au un loc de muncă iar unii au familii numeroase care trebuie hrănite.

Concluzionând că majoritatea vin la cantină pentru că nu au un loc de muncă și implicit bani, un bărbat cărunt, cu un singur dinte în față, zbârcit și cu hainele prăfuite, aruncă bomba: “Motivul e altu’ : nu știți, securiștii, acuma sunt patroni de posturi de televiziune. Toți sunt niște porci și niște nenorociți!”

 Băutura bate-or vina!

Un angajat de-al cantinei are o altă părere cu privire la cei care beneficiază de mâncare. Arătând spre o femeie zdrențuros îmbrăcată și zbârcită, el spune că “Sunt puturoși, doamnă. Uitați-o p-aia, e beată moartă! Spuneți și dumneavoastră acum. Ea cică lucrează la spații verzi. De unde, la băutură stă ea! “

 Întradevăr, sunt cazuri în care oamenii au ajuns în stradă din cauza viciilor, așa cum este și dl. D. (nu a vrut să-și dezvăluie identitatea). Întrebat de ce a ajuns așa, el a răspuns cu sinceritate: “Băutura domnișoară… M-a lăsat nevasta, cât să mă suporte? Am fost plecat 4 ani în Spania, am venit cu 12000 de euro. Mi-a luat banii și apartamentul și asta a fost. “

 O poveste cutremurătoare

Impresionantă este însă povestea Mihaelei Poenaru. O doamnă îngrijită, cu maniere, modestă, curată. Poartă la gât un pandativ tocit în formă de floare, iar la mână o brățară cu ștrasuri decolorate. S-a bucurat că în sfârșit o bagă și pe ea cineva în seamă.

“Am multe să vă povestesc, trebuie să aveți răbdare.”

 De la o viață normală, ajunsă pe drumuri

Deci… să vă spun de la început… În ’81 am terminat liceul. M-am m-am angajat în același an la Ministerul Transporturilor. În ’83 m-am căsătorit și un an mai tărziu am avut fetița, am o fată de 28 de ani în Italia. Apoi am lucrat 13 ani la Institutul Parhon, eram telefonistă.

În ’96 mi-au decedat părinții intoxicați cu gaz. Soțul meu m-a reținut acasă să nu mă mai duc la muncă. Aveam bani. Am plecat, m-am luat după soțul meu. Am avut 3 case în București în care am stat câte un an în fiecare. Apoi am plecat în Focșani, orașul natal al soțului meu. Acolo s-a întâmplat un mare scandal între noi… Am fost desfigurată pe partea stângă de soț. Atunci am băgat divorț după 17 ani de căsnicie. “

“Am vândut casa din Focșani și am revenit în București. Fata a venit cu mine o perioadă, apoi a zis că fără tati nu poate să stea. Din tiran nu-l scotea, dar tot cu el a rămas… “ povestește Mihaela cu lacrimi în ochi.

 Din 2009 în stradă

L-am cunoscut pe cel de-al doilea soț. Am plecat cu el în Jilava, unde am avut o casă de făcut. El se pricepea la gresie, faianță. La scurt timp mi-a murit soțul în ziua de 25 decembrie 2009. După ce a decedat el, am rămas pe drumuri; 3 luni de zile am stat prin gară, în Cișmigiu, am dormit pe bănci, în zăpadă. Nu am ajuns la înmormântarea lui, m-a dat lumea jos din mașină, îmi miroseau hainele pe mine. “

 Fără domiciliu, fără buletin

“De atunci s-au întâmplat multe. Am îngrijit bătrâni, am muncit pe la restaurante, am spălat vase, toalete, așa am ajuns. Am fost la Samusocial și mi-am făcut carte provizorie, buletin nu pot să-mi fac pentru că nu am spațiu. Acum locuiesc în prelungirea Ferentari, la niște cunoștințe de-ale mele.”

 Renegată de propria fiică

“Nu mai știu nimic de fata mea din 2000. Atâta timp cât nu am mai avut bani nu m-a mai fost băgat în seamă. A spus că sunt moartă pentru ea. N-am mai putut, am zis că nu-mi ma revin.”

Rămasă singură pe lume, doamna Mihaela își dorește uneori să moară. Mai are o speranță că poate o va ajuta cineva să-și găsească fiica. Nu vrea de la decât o explicație: de ce a devenit moartă pentru ea?

 Poveștile dramatice, cu oameni săraci, simpli, pentru care o masă caldă este o binecuvântare, reprezintă realitatea crudă care ne trezește dintr-o iluzie a mașinilor de lux și a oamenilor la costum din centrul Bucureștiului.

 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy