Parlamentarii PNL anunță că vor sesiza miercuri Curtea Constituțională a României, invocând posibila neconstituționalitate a legii pentru aprobarea OUG nr. 55/2014 privind migrația aleșilor locali.
"Lupta noastră cu OUG 55 a început înainte de publicarea ei în Monitorul Oficial. Dacă vă întrebați de ce ea continuă și după alegeri vă spunem: pentru că, în primul rând, avem nevoie să dăm o dată pentru totdeauna la o parte posibilitatea ca Guvernul prin OUG să încerce să influențeze procesul electoral", a explicat deputatul PNL, Theodor Nicolescu, într-o conferință de presă, conform Agerpres. El a adăugat că semnăturile necesare acestui demers au fost strânse.
Încălcările invocate ale Constituției
Liberalii argumentează că legea privind aprobarea OUG nr. 55/2014 este neconstituțională pentru că ordonanța este neconstituțională.
"Din punctul nostru de vedere, legea privind aprobarea OUG nr. 55/2014 este neconstituțională pentru că OUG este neconstituțională și în sensul acesta avem o mulțime de decizii ale CCR care arată că prin lege nu se poate suplini viciul de constituționalitate al OUG respective.
De ce este ordonanța de urgență neconstituțională? (...) În primul rând, prin OUG, conform articolului 115 alin. 6 din Constituție, nu se poate afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului. Or, în cazul acesta, OUG 55 modifică reglementări privind două instituții prevăzute de Constituție — prima dintre ele se numește administrația publică locală (...), cea de a doua la fel de importantă, pentru că este esența democrației, este dată de partidele politice", a continuat Theodor Nicolescu.
El a arătat că art. 115 alin. 6 din Legea Fundamentală interzice adoptarea OUG în materia drepturilor electorale, pentru că se introduce o nouă categorie de aleși locali — supleanții.
"Supleanții până acum nu erau prevăzuți ca atare în lege, care au și niște drepturi în sensul că pot să opteze dacă vor să rămână în partidul lor sau nu. Acest lucru, din punctul nostru de vedere, nu putea fi făcut prin OUG", a mai declarat deputatul PNL.
Liberalii susțin că dispozițiile OUG 55/2014 sunt contrare jurisprudenței CCR în materia migrației politice a aleșilor locali.
"CCR a subliniat în mai multe decizii (...) că dispozițiile Legii 393/2004 privind statutul aleșilor locali, prin care un ales local își pierde mandatul dacă se înscrie în alt partid politic decât cel pe listele căruia a candidat este exclus sau demisionează din partidul pe care-l reprezintă în administrația locală, sunt constituționale. Per a contrario o normă care permite unui ales local să schimbe partidul pe listele căruia a candidat și să-și păstreze sau să obțină un mandat de ales local este neconstituțională", se arată în sesizarea PNL.
Senatul, în calitate de Cameră decizională, a dezbătut marți și a aprobat proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de Urgență nr. 55/2014 referitoare la migrația aleșilor locali.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu